fbpx


White November igloo

Valea Călugărească

Băiet fiind şantiere cutreieram…

Text: Valentin Sălăgeanu
Foto: Şerban Bonciocat

Pe la mijlocul anilor ‘80, vizavi de blocul meu s-a început construcţia unui „circ al foamei”. Cum şcoala era o activitate matinală istovitoare, luasem hotărârea de a nu mă mai obosi să o frecventez. Dar ce te faci când eşti dus de mână până în faţa clasei de către mama? Păi, evitând contactul cu colegii şi învăţătorii, aştepţi ca mama să plece către serviciu şi te întorci în grabă acasă, doar-doar oi avea noroc şi mai prinzi câteva ore de somn. Cum era de aşteptat însă, aşternuturile nu mai prezentau interes… şi atunci, prins în mirajul viitorului luminos al patriei, urmăream de la balcon, impresionat de furnicarul de oameni, ridicarea sus-pomenitului „circ”. Duminica, zi de odihnă pentru muncitori, mă furişam printre schele şi betoane şi exploram, cuvânt drag copilăriei mele, şantierul. Emoţia aceasta am retrăit-o acum câteva zile, când, pe urmele fotografului, descopeream 140 de hectare de peisaj industrial. Pe drumul unde parcasem, treceau sporadic maşini care, zădărnicite în calea lor de gropi, mergeau cu viteză redusă, astfel că pasagerii acestora aveau vreme să se întrebe cine sunt cele două personaje cu măşti medicale pe chip. Arătam bine, profi, căci era evident că nu veniserăm să şparlim conducte, schele sau cărămizi.

Viitorul luminos se metamorfozase într-un trecut regretabil în Valea Călugărească, cu toate că mulţi dintre localnici continuau să lucreze la combinatul chimic „ROMFOSFOCHIM”, scoţând în unele zile chiar 4-5 milioane. Mai exact, la demantelarea acestuia. La munca viticolă, căci cine nu a petrecut vreodată în compania vinurilor piritice de Valea Călugărească?, fiind neprofitabilă, fuseseră angajaţi basarabeni.

Activitatea de producţie a îngrăşămintelor chimice, T.P.P.–ului, bioxidului de sulf, acidului fosforic şi acidului sulfuric fusese oprită aici în 1997, după ce combinatul funcţionase mai bine de 70 de ani. În acest răstimp, milioane de tone de cenuşă piritică şi batal de fosfoghips fuseseră depozitate pe teritoriul fabricii, şi probabil că alte câteva milioane fuseseră antrenate de vânt şi apele pluviale. Cum meandrele tranziţiei şi privatizărilor nu sunt şi ale concretului, ci mai curând ale metafizicii, nu se mai ştie exact, sau cine ştie?, ale cui sunt halele, holdele de cenuşă piritică, sau care responsabilităţi revin cui. Ce contează este că ecologizarea zonei şi proprietatea fostului combinat revin cu siguranţă cuiva.

Coșul de cumpărături
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0