fbpx


White November igloo

Viaţa între clădiri. Utilizările spaţiului public

Interviu de: Viorica Buică
Foto: Gehl Architects

Arhitectul Jan Gehl a transformat medii urbane din întreaga lume, bazându-se pe cercetarea directă a modului în care oamenii folosesc spaţiile şi discutând cu ei despre ce şi-ar dori. Fie că a fost vorba de Copenhaga, oraşul în care locuieşte şi astăzi, de New York sau de Guangzhou, motto-ul său a rămas tot timpul acelaşi: „doar arhitectura care ia în calcul scara umană şi interacţiunile care se produc la nivelul ei este o arhitectură de succes”.

La invitaţia igloo media, Jan Gehl a susţinut pe 8 iunie 2011, la sala ARCUB, o conferinţă prilejuită de lansarea traducerii în limba română a cunoscutei cărţi „Life between buildings. Using public space”. În continuare, ne va povesti despre cum pot fi astăzi redate oraşele oamenilor, despre potenţialul bicicletelor şi despre proiectele recente ale biroului Gehl Architects.

După 40 de ani de activitate şi numeroase proiecte în ţări diferite, aţi putea realiza o scurtă descriere a dezvoltării contemporane a oraşelor? Simţiţi că aţi contribuit la imaginea lor actuală?

Jan Gehl: Oraşele contemporane sunt definite, în primul rând, de proliferarea lipsită de sens a clădirilor înalte, care nu îmbogăţesc cu nimic contextul şi nu oferă experienţe urbane. Densitatea clădirilor ar trebui să fie una „de bun simţ”, iar înălţimea lor – în jur de 5 etaje, cum este cazul zonelor rezidenţiale foarte plăcute din Barcelona şi Paris. Am avut privilegiul de a cerceta şi studia acest subiect extrem de complex începând de acum mai mult de 40 de ani şi concluziile la care am ajuns sunt prezentate în cea mai recentă carte a mea – „Cities for People”.

Viaţa între clădiri. Utilizările spaţiului public

Cum a apărut şi s-a dezvoltat interesul dvs. pentru „viaţa între clădiri”? Care sunt satisfacţiile pe care vi le-a adus activitatea de cercetare şi proiectare urbană de-a lungul anilor?

J.G.: Soţia mea, care este psiholog, m-a întrebat odată, pe când eram la începutul carierei: de ce nu le pasă arhitecţilor de oameni? Încercând să găsesc un răspuns, am devenit interesat de cercetarea modului în care suntem afectaţi de mediul fizic, mai bine zis, de felul în care acesta ne modelează vieţile şi de principiile-cheie care ar sta la baza creării unor medii în care cel mai important element să fie omul. Este, într-adevăr, şi părerea mea că prea puţini arhitecţi sunt interesaţi şi de oameni, marea majoritatea preferând să ridice „monumente” impunătoare. Cea mai mare bucurie a mea a fost aceea de a fi martor la schimbarea vieţilor celor ce locuiesc în oraşele în care am lucrat.

Copenhaga este în prezent unul dintre cele mai apreciate oraşe în termeni de calitate a vieţii; prezenţa pe scară largă a bicicletelor este surprinzătoare, tonusul locuitorilor este reconfortant. Care au fost etapele transformării sale?

J.G.: Transformarea oraşului Copenhaga a fost un proces extrem de lent, desfăşurat în mai multe etape, timp de 40 de ani. Mai întâi, actuala stradă pietonală Strøget le-a fost redată oamenilor, iar, în 1962, au urmat şi celelalte spaţii publice din centrul oraşului, deoarece, între timp, locuitorii au recunoscut calitatea şi potenţialul unui centru urban amenajat la scară umană. În acelaşi timp, au fost desfiinţate parcările de suprafaţă din toate cele 19 spaţii publice din centru, pentru ca locuitorii să aibă mai multe opţiuni şi oportunităţi de a se bucura de timpul petrecut în oraş. Profitul centrelor de închiriat biciclete a crescut cu 38% în Copenhaga, iar obiectivul – destul de ambiţios – pentru 2015 este ca 50% dintre locuitorii oraşului să meargă cu bicicleta la muncă în fiecare zi. Am urmărit şi înregistrat aceste schimbări de paradigmă urbană în cercetarea mea, de-a lungul anilor, şi am descoperit că ele au constituit o importantă sursă de inspiraţie pentru alte oraşe din întreaga lume.

Viaţa între clădiri. Utilizările spaţiului public

După înfiinţarea biroului Gehl Architects, aţi lucrat în oraşe din întreaga lume – Londra, Mexico City, New York, Christchurch, Guangzhou, Muscat etc. Pot fi aceleaşi principii de proiectare aplicate în contexte atât de diferite? Câtă atenţie acordaţi specificului local în elaborarea unui proiect?

J.G.: Fiecare proiect trebuie să ţină cont de provocările şi oportunităţile existente pe plan local, dar toate au în comun două considerente: în cadrul procesului de planificare urbană, locuitorii trebuie să fie puşi pe primul loc şi toate soluţiile oferite să fie sustenabile. Deşi fiecare cultură are particularităţile sale, marea parte a aspectelor legate de planificarea urbană ţin seama de corpul uman şi de dezvoltarea biologică a lui Homo Sapiens. Aceste aspecte au un caracter global.

Care ar fi ingredientele unei transformări veritabile pentru un oraş contemporan, într-o direcţie sustenabilă, fără ca acesta să-şi piardă din autenticitate?

J.G.: Unul dintre elementele-cheie ce trebuie luate în considerare este echilibrul dintre numărul de maşini, reţeaua de transport în comun şi numărul pietonilor şi bicicletelor. În prea multe oraşe, balanţa înclină în favoarea maşinilor şi, în consecinţă, acolo iau naştere spaţii urâte şi nesigure, unde oamenilor nu le place să îşi petreacă timpul. Există două soluţii posibile pentru această problemă: prima este reducerea consumului de energie prin suplimentarea şi folosirea mai frecventă a mijloacelor de transport în comun, iar a doua, folosirea energiei din surse regenerabile. Ar trebui să urmăm exemplul oferit de oraşe inovatoare precum Sydney sau Copenhaga, unde se lucrează constant pentru a reduce nivelul de poluare a aerului prin tehnologie verde. De exemplu, 20% din energia electrică ce alimentează Copenhaga este produsă în cadrul centralelor eoliene, iar cauza sustenabilităţii este sprijinită prin încurajarea mersului pe jos sau pe bicicletă.

Viaţa între clădiri. Utilizările spaţiului public

New Yorkul este un oraş iconic, copleşitor, de tipul „love and/or hate”; schimbările majore, vizibile, în astfel de oraşe devin evenimente, care pot genera direcţii de dezvoltare/trenduri. Care este istoria proiectului World Class Streets?

J.G.: În 2007, biroul Gehl Architects a fost invitat de către primarul New York-ului, Michael Bloomberg, şi de comisarul pentru transport public, Jeanette Sadik Kahn, să realizeze un studiu numit Public Space Public Life. În urma analizei datelor, am întocmit un raport în care am examinat provocările şi oportunităţile existente în oraş şi am identificat punctual o serie de strategii de dezvoltare pentru străzile din New York. De atunci, autorităţile locale au interzis traficul auto pe porţiuni importante din bulevardul Broadway, creând noi spaţii publice, cu o suprafaţă însumată de peste 40 000 mp, în puncte-cheie precum Times Square şi Herald Square. De asemenea, au fost amenajate noi piste pentru biciclişti, cu o lungime totală de peste 340 km. Rezultatul direct al acestor două măsuri a fost că traficul bicicletelor a crescut cu peste 150%.

Afirmaţi adeseori că oamenii atrag alţi oamenii şi este clar că prezenţa pietonalelor animă viaţa urbană. Se poate ajunge însă şi la supra-aglomerare, la efectul invers? Străzile prea aglomerate sunt simptomul unei alte disfuncţii a oraşului?

J.G.: Faptul că mulţi oameni îşi petrec timpul într-un anumit spaţiu nu este neapărat o dovadă a calităţii spaţiului respectiv; în ţările în curs de dezvoltare, numeroşi oameni stau în stradă pentru că sunt obligaţi şi nu au alte opţiuni. Spaţiile publice din oraşele europene au, în general, o „limită” de ocupare, o capacitate maximă care garantează confortul vieţii urbane. Câteodată, de exemplu în cadrul evenimentelor excepţionale, această limită este depăşită, însă străzile şi spaţiile publice de calitate beneficiază de spaţiul şi designul necesar pentru a răspunde nevoilor unei vieţi active. Cazul pietonalelor supra-aglomerate este un semn clar că acel oraş are nevoie de mai multe spaţii publice.

Viaţa între clădiri. Utilizările spaţiului public

Şi în domeniul proiectării urbane, pluri-disciplinaritatea, deschiderea au devenit termeni-cheie. Care sunt provocările cu care trebuie să se confrunte astăzi urbaniştii pentru a-şi pune în practică convingerile şi ideile?

J.G.: Eu consider că rolul urbanistului este cel de mediator între profesionişti din mai multe domenii. În cadrul unui proiect de amenajare urbană sunt implicaţi planificatori de trafic, arhitecţi, peisagişti şi specialişti în energie, dar, de multe ori, aceştia lucrează fiecare în „cutia” lui şi nu există o reţea care să-i pună în legătură. Prin urmare, urbanistului îi revine şi sarcina relaţionării, ceea ce înseamnă că acesta trebuie să fie un bun comunicator şi să aibă o abordare holistică asupra mediului construit. Eu mă văd ca un „arhitect al oamenilor” sau un „urbanist al oamenilor”, elementul uman fiind cel mai important în cadrul unui oraş, deşi, timp de mulţi ani, a fost aproape complet ignorat în cadrul procesului urbanistic. Acum este timpul ca această stare de fapt să se schimbe.

Cum alegeţi oamenii cu care lucraţi? Prezentaţi-ne, vă rugăm, echipa dvs.

J.G.: Am înfiinţat Gehl Architects acum 11 ani, împreună cu o fostă studentă a mea, Helle Søholt. În prezent, avem o echipă interdisciplinară formată din 35 de arhitecţi, urbanişti, antropologi şi alţi specialişti, proveniţi din aproximativ 10 ţări diferite. Mulţi dintre oamenii care lucrează alături de mine sunt foşti studenţi din vremea când predam la Facultatea de Arhitectură din Copenhaga. Acest aspect reprezintă un beneficiu, pentru că sunt oameni la a căror formare am contribuit şi pe care îi cunosc bine. De asemenea, colaborăm cu senior advisors din ţările în care lucrăm, care ne ajută să obţinem cunoştinţe importante referitoare la cultura locală şi noi contacte.

Viaţa între clădiri. Utilizările spaţiului public

La final, v-am ruga să ne dezvăluiţi proiectele la care lucraţi în acest moment. Vă doriţi pentru următorii ani să puteţi lucra într-un anumit oraş, într-o anumită zonă?

J.G.: În prezent, lucrăm la un proiect în Sydney, pentru dezvoltarea unei zone portuare, şi în Olanda, la o cercetare pentru identificarea calităţilor şi cerinţelor pieţei imobiliare aflate în dezvoltare. De asemenea, suntem implicaţi în reconstruirea oraşului Christchurch din Noua Zeelandă după tragicul cutremur care l-a distrus, în mare parte, în februarie 2011. Pentru mine, acesta este unul dintre cele mai solicitante, dar şi dintre cele mai satisfăcătoare proiecte la care am lucrat. Scopul primăriei din Christchurch este de a reconstrui oraşul şi de a-l transforma într-unul perfect adaptat secolului 21. Cred că cele mai importante şi ambiţioase proiecte din deceniul viitor vor fi cele din ţări în curs de dezvoltare, precum India şi China, unde biroul Gehl Architects a fost prezent, în ultimii ani, ocupându-se de amenajarea de cartiere orientate spre reţele de transport public.

Viaţa între clădiri. Utilizările spaţiului public

Coșul de cumpărături
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0