Vila de la Stejăriş
Un copil creşte armonios dacă îi dedici timp. Trebuie să ştii să-i asculţi întrebările şi să găseşti răspunsuri ingenioase, păstrând seriozitatea. Trebuie să fii atent la detalii şi să te laşi prins în joacă. Trebuie să fii pregătit să te implici cu totul. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu casele. Nu întotdeauna un proiect bun se concretizează într-o casă frumoasă: drumul de la idee la materialitate tridimensională necesită sacrificii şi răbdare, pe care nu mulţi arhitecţi, dar nici mulţi beneficiari sunt dispuşi să le ofere. Însă atunci când se întâmplă, rezultatul este impresionant.
Cocoţată pe un versant destul de abrupt, cu o privelişte minunată asupra împrejurimilor Braşovului, casa vorbeşte prin fiecare detaliu despre grija şi răbdarea cu care a fost „crescută”. Obiect arhitectural cu ţinută, simplă şi în acelaşi timp sofisticată, ea dă seama pe de o parte de talentul arhitectului, iar pe de alta – de personalitatea comanditarilor.
De origine din Bran, deci cu un puternic simţ al naturii, arhitectul Horia Reit a gândit această locuinţă în armonie deplină cu peisajul. Materialele naturale, deschiderile mari, vitrate, spre exterior, sistemul de circulaţie gândit în jurul casei, toate au impus un permanent dialog cu natura, cu munţii, cu orizonturile, perfect integrate în proiect.
Casa cu siluetă modernistă se aşază firesc pe terenul în pantă, înălţându-se uşor pe verticală. Solul stâncos (valorificat cu inspiraţie în camera de la parter, devenită cramă) nu a permis prea multe intervenţii, de aceea spaţiile urmează conştiincios linia naturală. Singura abatere o reprezintă livingul: ieşirea îndrăzneaţă în consolă nu afectează însă silueta casei graţie structurii metalice pentru care s-a optat.
Locuinţa propriu-zisă a fost în totalitate gândită împreună cu spaţiul ce o înconjoară, existând permanente întrepătrunderi exterior-interior şi sugestive corespondenţe texturale. Lemnul şi piatra sunt omniprezente: de la ingenioasa poartă de acces la faţadele cu lambriuri tratate special, ce îmbracă o parte semnificativă a casei, de la treptele care ordonează spaţiul grădinii la terasa acoperită, cu grătar încastrat în masă. Sentimentul pe care ţi-l dă parcurgerea spaţiilor este cel al unei curgeri fireşti, calme: o serie de trepte compun traseul către intrarea în casă şi, prin linie, scot în evidenţă cadrarea neobişnuită a uşii de acces; din hol, scara te conduce direct în livingul luminos, legat intrinsec de dining şi de bucătărie; de aici, ai acces direct la terasa din lemn masiv de unde poţi ajunge uşor la locul de joacă din spatele casei, ca apoi să cobori încet spre terasa ce se deschide din living; iar când ai obosit şi vrei să te retragi, o a doua scară, frumos compusă cu un cadru metalic, te conduce către dormitoare.
La interior, casa trăieşte din, cu şi pentru lumină. Deschis total către exterior pe latura centrală, livingul este un spaţiu proteic, schimbându-şi înfăţişarea în fiecare moment al zilei. De dimineaţă, se zbate între umbre somnoroase şi capătă ici-colo străluciri de poleială; la amiază, este inundat de lumină şi îşi pierde contururile; iar la apus, e cuprins de vâlvătăi şi trăieşte la intensitate maximă. Pentru un aer mai dramatic, mai teatral, poate recurge la draperiile vineţii ce filtrează delicat lumina, potenţând efectul peretelui cu stucco venezziano. După dispariţia luminii naturale, o suită întreagă de obiecte de iluminat (lămpi preţioase, scafe, nişe etc.) dă naştere unei scenografii aparte, în care sunt integrate şemineul, barul spectaculos din sticlă şi locul de luat masa. Piesa de rezistenţă a acestui sistem minuţios gândit este „constelaţia” încastrată în plafon, care în nopţile înstelate prelungeşte şi răspunde strălucirilor cerului.
Mobilierul ales este unul epurat, aproape minimalist, peisajul fiind cel care acaparează literalmente privirea. Chiar şi în aceste condiţii, arhitectul a ales să sporească luminozitatea prin diverse trucuri: parchetul deschis la culoare ce delimitează spaţiul livingului a fost băiţuit alb şi apoi tratat cu răşină epoxidică, deasupra canapelelor şi a măsuţei din living a fost amplasat un luminator, pentru platforma pe care se află barul şi locul de luat masa s-a folosit din plin sticla etc.
Dormitoarele beneficiază de asemenea de largi deschideri spre împrejurimi, cel mai câştigat fiind dormitorul matrimonial care, pe lângă o cochetă terasă, are şi vedere directă spre Tâmpa. Dimineaţa, lumina creşte uşor deasupra patului şi pune în valoare patina roşiatică a peretului ce-l străjuieşte.
O parte semnificativă a mobilierului a fost desenată de arhitect şi realizată sub atenta lui supraveghere, lucru ce se simte cu pregnanţă în armonia spaţiilor. Preocuparea estetică nu a afectat însă cerinţele funcţionale, reuşind să ofere locuirii o nouă dimensiune. Deşi cu o înfăţişare naturală, casa beneficiază de tehnologii foarte noi, de la sistemul de securitate ce include accesul în garaj şi deschiderea porţii la sistemul de încălzire în structură ce nu permite zăpezii să se aşeze, fără a trece cu vederea interfonul şi radio-ul încorporate în structura fiecărei încăperi.
Avem de-a face cu un spaţiu care n-a crescut brusc, ci progresiv, în trei ani, verificat şi îmbunătăţit permanent atât de arhitect (prezent aproape în fiecare zi pe şantier), cât şi de proprietar, ce a împărtăşit aceleaşi principii de meticulozitate în lucru. Ca rezultate ale acestui proces cronofag găsim astăzi calitatea deosebită a finisajelor şi a detaliilor, dar şi, în ansamblu, armonia unui spaţiu bântuit/construit de lumină.