fbpx


White November igloo

WMF – un stil de viaţă

Cunoscătorii într-ale mâncării şi gătitului apreciază şi colecţionează cu siguranţă arsenalul de obiecte culinare create cu pasiune de vreo două sute de ani de germanii de la WMF.

Text: Mirela Duculescu
Foto: © WMF

Catalogate la poziţia cultura mesei, aceste adevărate arme domestice ţintesc un dublu target – atât grupul rafinaţilor, denumiţi les gourmets, cât şi grupul mai larg al lacomilor pentru care primează cantitatea – les gourmands. Neavând nici o înclinaţie pentru treburile bucătăriei şi servitul mesei, m-am dotat cu toată onestitatea şi am pornit la analiza obiectivă a produselor WMF. Operaţiune finalizată cu o sinceră admiraţie estetică. Deşi nu excelez în domeniul culinar (prietenii ştiu de ce!), ustensilele domestice marca WMF mi-au deschis apetitul pentru cultura mesei la modul practic, mai ales că, îmi şoptesc prietenele cu experienţă, activitatea culinară are şi scop terapeutic.

Mărturisesc că, încă de la început, am dat dovadă de o simpatie subiectivă pentru produsele WMF. Deoarece un anume detaliu culinar care-mi declanşează reflexul pavlovian este reprezentat de cunoscutul set „Max şi Moritz“ compus din solniţă şi piperniţă cu profile organice. Atât de cunoscut şi subliminal integrat în cutumă şi cultura mesei încât a devenit un obiect atemporal din categoria design classics. Imaginat de Wilhelm Wagenfeld în 1952, setul Max şi Moritz, de o rece simplitate de laborator, poartă amprenta principiilor Bauhaus – lipsa totală a decoraţiei, forma determinată de funcţionalitate. Exponate de muzeu şi totodată obiecte domestice de uz zilnic produse în serie, solniţa şi piperniţa semnate Wagenfeld sunt învestite cu încărcătura emoţională a design-ului de calitate şi fac parte acum din scenografia mesei şi conştiinţa colectivă.

Compania WMF ia naştere în anul 1853 şi, foarte curând, dobândeşte recunoaştere la Expoziţia Universală de la Londra din 1862. Investigând începuturile producătorului german de de argintărie, ustensile şi obiecte pentru gătit şi servitul mesei, am observat o evoluţie previzibilă şi banală: design-ul este dominat de stilurile perioadelor istorice utilizate de sine-stătător sau într-o combinaţie de istorism eclectic – decoraţie bogată cu ornamente de inspiraţie renascentistă, barocă sau rococo. Creaţia ulterioară va purta amprenta inevitabilă a stilului Art Nouveau şi, apoi, a funcţionalismului. Dacă la început design-ul obiectelor WMF era de origine anonimă, practic în timpul perioadei Art Nouveau încep să se impună creatori individuali care vor marca istoria WMF şi a design-ului universal – Peter Behrens şi Albert Mayer care o bună perioadă vor lucra exclusiv pentru producătorul german. Hugo Debach înfiinţează în 1920 un departament special dedicat produselor decorative (NKA) cu scopul declarat de a promova marca WMF în rândul consumatorilor de artă şi design. NKA, a cărui existenţă încetează în 1950, pune accent pe experiment şi dezvoltarea tehnicilor manuale de finisare. Secretul WMF constă în faptul că, în ciuda producţiei de masă, fiecare produs pare a fi manufacturat individual.

Arhitecţi ca Fritz Brauhaus şi Paul Haustein creează în exclusivitate pentru WMF colecţii de serie mică promovate în broşuri speciale care subliniază caracterul unic şi special al design-ului de calitate. Colaborarea cu designeri consacraţi – care legitimează astfel calitatea produselor prin nume şi talent – reprezintă un mijloc de realizare a strategiei WMF, care se mândreşte (şi se impune în conştiinţa clienţilor) cu design-ul de calitate. Lupta pentru promovarea mărcii WMF a început din perioada Bauhaus. În timp, o dată cu deceniul anilor 1960, compania germană pune accentul pe experienţa emoţională a consumatorului în raport cu obiectul, transformând marca WMF în brandul WMF.

O altă faţetă a recunoaşterii produselor semnate de designeri cu renume ţine de latura tehnologică şi calitatea materialele utilizate de WMF în procesul de producţie. La sfârşitul anilor 1920, firma germană obţine dreptul exclusiv de a utiliza în producţia de bunuri domestice un anume tip de oţel dezvoltat de Krupp şi patentează termenul Cromargan ca marcă înregistrată WMF. Folosit iniţial la obţinerea de vase pentru gătit, Cromarganul va înlocui, începând cu anii 1950, argintul utilizat până atunci ca material predilect pentru producţia de tacâmuri şi veselă.

La mijlocul anilor 1980, WMF reia politica din perioada ’20 şi colaborează cu designeri renumiţi, de această dată pe plan internaţional. În plină era postmodernă, filosofia WMF despre design încearcă să integreze trendurile variate existente pe piaţa contemporană de design de produs.

Întâlnirea cu Matteo Thun, în tinereţe membru al Grupului Memphis, conferă influenţe postmoderne produselor WMF. Având atelierul la Milano, Thun introduce în această perioadă expresia „Bauhaus baroc”, prin care subînţelege design-ul predominant funcţionalist umanizat graţie elementului emoţional. Potrivit lui Matteo Thun, principiile armoniei şi simetriei sunt întotdeauna importante, dar nu numai aparenţa unui obiect este esenţială, ci şi relaţia cu obiectele cotidiene. De exemplu, utilizatorul unui set de tacâmuri cu care se află în contact tactil are întotdeauna capacitatea de „a simţi” design-ul atât senzorial, cât şi emoţional. Un alt creator, a cărui sensibilitate aparte, de sorginte orientală, şi-a pus amprenta asupra stilului WMF, este japonezul Makio Hasuike, arhitect şi designer industrial ale cărui produse se află expuse la MOMA, New York. Preocupat de tendinţele societăţii, Hasuike transpune în design schimbările sociale şi tehnologice pe care le monitorizează atent. Japonezul reflectă dinamica civilizaţiei în design-ul obiectelor care definesc astfel societatea şi obiceiurile oamenilor.

Cred cu tărie că cea mai interesantă direcţie a concepţiei WMF în design, prefigurată de simplitatea stilistică a colecţiilor din anii 1950, este opţiunea pentru design-ul scandinav. Colaborarea cu danezul Ole Palsby – un personaj hotărât care la 30 de ani şi-a descoperit vocaţia, schimbând radical domeniul vânzărilor cu cel al proiectării estetico-funcţionale a obiectelor de uz practic, întăreşte tresăririle purist funcţionaliste din trecut. Convins că obiectele banale de folosinţă zilnică sunt definite de reciprocitatea dintre funcţional şi estetic, produsele semnate Ole Palsby respiră o linie de o simplitate inconfundabilă.

Şi, dacă nu era de ajuns cointeresarea unor spirite cu bagaj cultural atât de diferit, producătorul WMF a ales să lucreze şi cu designeri de obiect care şi-au câştigat renumele într-o branşă-industrie mai puţin obişnuită pentru creatorii de produs industrial – cinematografia. Grupul Köhler & Wilms format din două femei designer şi-a exersat mâna în design-ul de filme de ficţiune, creând inclusiv piese de mobilier pentru Columbia Tristar. Lucrul cu narativul îşi spune cuvântul în minunata colecţie de tacâmuri “True Lyric” care ne prezintă nostalgic, într-un limbaj postmodern trecut, frânturi de texte culinare, gândite de personalităţi ale artelor.

Producătorul WMF colaborează cu designeri din toate culturile, astfel încât obiecte-simbol pentru o civilizaţie, modelate în forme tradiţionale şi învestite cu mesaj social, sunt interpretate la nivelul întregii civilizaţii globale, primind astfel o altă încărcatură emoţională. În opinia mea, sintagma „WMF – design fără frontiere“ sintetizează filosofia actuală a tradiţionalului producător german care pune accent pe emoţie şi valori la scară globală.

Am realizat o scurtă incursiune academică în istoria WMF nu ca să plictisesc cititorii, ci cu scopul declarat de a înţelege cum a luat naştere brandul WMF – colaborarea cu designeri ce girează cu talentul, folosirea de materiale patentate, finisaj excelent, orientarea spre funcţionalism şi simplitate, design de calitate şi experienţe senzoriale. În zilele noastre, WMF este sinonim cu nevoile unui trai de calitate, dublat de un stil de viaţă simpatic, în ton cu creativitatea şi multiculturalitatea globală.

Coșul de cumpărături
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0