Zamora Offices – Building with Air
Clădirea de birouri proiectată de arhitectul Alberto Campo Baeza în piaţa catedralei romanice din oraşul spaniol Zamora este construită în jurul unui concept puternic şi original, capabil să integreze arhitectura contemporană în ţesutul vechi şi să aducă acestuia un plus de valoare culturală.
Proiectul ocupă o suprafaţă neregulată, care a servit cu mulţi ani în urmă drept grădina de legume a mănăstirii; terenul este învecinat cu o serie de parcele de mici dimensiuni, cu forme atipice, şi se află într-un dialog dinamic cu ansamblul mănăstirii, faţă de care este situat în diagonală, de partea opusă a pieţei. Caracterul iniţial al terenului, cel de „grădină închisă” – „hortus conclusus” – se perpetuează şi în soluţia actuală, devenind baza pentru conceptul spaţial al clădirii.
Volumetria cuprinde două incinte: împrejmuirea masivă, pe înălţimea a două niveluri, opacă şi alcătuită în întregime din piatră – aceeaşi piatră din care au fost construite catedrala şi întregul centru vechi al oraşului, şi, la interior, clădirea de birouri, un corp complet vitrat de aceeaşi înălţime, compus din prisme intersectate astfel încât să urmărească geometria terenului.
Între cele două suprafeţe – peretele din piatră şi volumul de sticlă, spaţiul liber joacă un rol esenţial; distanţa variabilă între cele două planuri verticale este ceea ce arhitectul numeşte „a construi cu aer”.
Pardoseala curţii este în mod consecvent tratată cu aceeaşi piatră, astfel încât incinta devine o cutie deschisă spre cer. Câteva detalii nuanţează monotonia suprafeţei de piatră: planuri înclinate, parapeţi, dreptunghiuri plantate cu arbori înalţi sau arbuşti coloraţi. În mijlocul curţii, o bijuterie imaterială – volumul de sticlă care adăposteşte birourile este aşezat în centru, fără a-l ocupa vizual. Faţada dublă, ventilată, din panouri mari de sticlă fără montanţi susţinute de elemente din sticlă structurală, permite vitrarea completă a colţurilor clădirii, unde se întâlnesc cele trei planuri de sticlă. Contrastul dintre cele două elemente ale gestului arhitectural este reluat şi la nivel de detaliu: în timp ce peretele din piatră include, în colţul îndreptat spre catedrală, un monolit de 250x150x50 cm inscripţionat cu HIC LAPIS ANGULARIS MAIO MMXII POSITO („această piatră angulară a fost aşezată aici în luna mai 2012”), în tradiţia medievală a marcării datei de inaugurare şi constituind o reverenţă la adresa trecutului, unghiul superior al faţadei de sticlă simbolizează prezentul şi deschiderea spre viitor.
Incinta din piatră este realizată la înălţimea clădirilor adiacente, de parter şi un nivel, alăturându-se acestora fără a le concura din punct de vedere arhitectural; înălţimea egală a volumului de piatră şi a celui de sticlă accentuează echilibrul între cele două şi rolul lor complementar. Peretele din piatră comunică cu piaţa mănăstirii prin intermediul câtorva goluri de mici dimensiuni raportate la masivitatea întregului: poarta de acces şi două simple perforaţii cu rol de ferestre.
Centrul volumului de sticlă este iluminat zenital prin intermediul unor luminatoare prevăzute în terasa de peste etajul întâi; aceeaşi terasă poate fi accesată de la nivelul etajului al doilea, mult retras şi restrâns, de la înălţimea căruia poate fi admirată întreaga perspectivă a oraşului medieval.