Ziua Valentinilor

Pe 14 februarie am sărbătorit Sfântul Valentin. Sfântul Valentin a fost doi. Ba nu, mint, trei. Sau poate chiar mai mulţi. Oricum nu contează, hagiografiile nu sunt decât nişte istorii-suport pe care e bine să le interpretezi cum îţi convine, nu?

Pe 1 martie am sărbătorit Sfântul Mărţişor, după ce prin noiembrie sărbătorisem Sfântul Halloween. Stăm bine, ne simtem bine, facem profit. Multe ar fi probabil de spus despre aceste sărbători de import, despre importuri în general, despre sărbători în general, ba chiar despre general în general, dar nu asta ne-am hotărât să facem. Un alt articol, adică, în care să arătăm ce penibile sunt accesoriile momentului, cât de kitschos devine o dată în plus spaţiul public sub imperiul acestor neo-sărbători. Departe de noi un astfel de gând. Vom publica de această dată scrisoarea către iubita lui a unui aproape real utilizator al zilei Valentinului, scrisoare pe care întâmplător s-a întâmplat s-o interceptăm. Iat-o, fără alte comentarii:

Dragă Valentina,

Mâine e ziua ta, aşa că îţi scriu ca să-ţi spun că te iubesc. Simt aşa ca o bucurie mare care mă inundă când mă gândesc la tine în mintea mea şi trebuie să îţi spun că te iubesc. Ce zi frumoasă e Sfântul Valentin! Sunt atâtea flori şi lucruri frumoase în magazine, cum ar fi şi felicitarea asta care ţi-o trimit eu pe ea cu ocazia onomasticii numelui tău. Aşa-i că-i dulce iepuraşul de pe ea? Mi s-a părut că are ochii ca ai tăi. Am căutat pe Internet la serviciu ca să aflu mai multe despre această zi minunată care poartă numele tău sfânt şi am găsit lucruri frumoase care trebuie să ţi le spun şi ţie mai ales că te cheamă Valentina Iordache. Ah, Valentina Iordache, ce mult te iubesc! Cică sfântul ăsta a trăit pe vremea unui împărat roman care i-am uitat numele şi care era foarte rău şi nu-i lăsa pe soldaţi ca să se căsătorească cu femeile care le iubea.

Dar ei atuncea mergeau pe blat la un preot – Valentin ăsta – care-i cununa pe ascuns. Când a aflat împăratul de asta s-a supărat foarte tare şi l-a omorat pe sfânt. De-atunci oamenii sărbătoresc sfântul Valentin în fiecare an şi se bucură împreună cu prietenele lor. Ba şi cu prietenii, că am văzut la televizor, Doamne iartă-mă, că mă ştii că nu-s d-ăia. Dar nu-i aşa că e o poveste frumoasă? Cu toate că eu cred că Valentin ăsta lua ceva şpagă ca să-i cunune pe soldaţi, că ăia avea bani că doar imperiul mergea bine. ăsta a fost un spirit de glumă, sper să nu iei în serios ultima frază, da iubirea mea? Dar stai să vezi, că am mai nimerit şi pe alte situri, d-astea mai ortodoxe sau nu ştiu cum să le zic, care tună şi fulgeră împotriva acestei sfinte sărbători a dragostei. Eu cred că ăştia sunt invidioşi că n-are şi ortodocşii un sfânt d-ăsta al iubirii, care să fi iubit adică oamenii încât să-i cunune împotriva împăratului. Un sfânt adică de ziua cui dragostea să fie mai frumoasă şi mai sfântă şi mai multă în lume şi să se găsească atâtea flori şi inimioare şi ursuleţi şi bomboane şi felicitări. Că efectiv m-am enervat şi m-am hotărât să le scriu o scrisoare la biserică la ei acolo, ca să le spun că decât să-l facă pe Ştefan cel Mare sfânt, care era curvar şi criminal că omora oamenii fără judecată, nu zic, a făcut şi biserici, dar orişicât, mai bine găseau şi ei un Valentin de-ai noştrii, poate că nici nu l-ar fi chemat Valentin ci Ion, sau Vasile, dar nu că ăştia sunt deja sfinţi, mă rog, nu contează, important era să fii iubit oamenii şi oamenii să-l iubească ca să se iubească mai mult de ziua lui, aşa cum te iubesc eu acum, draga mea Valentina. Cică, auzi ce mai zic ăştia, că e kicioasă sărbătoarea, adică ce, e kicios să iubeşti sau cum adică? Eu cred că ei n-a iubit pe nimeni aşa cum te iubesc eu pe tine niciodată.

Deşi fi atentă ce mi-a zis şi Marian, ştii tu, colegul ăla al meu de liceu care acum e la drept, că de fapt avalanşa cadourilor ăstora şi a accesoriilor de prin magazine ar trăda de fapt o mare derută a sentimentelor reale. Că adică de când are dragostea nevoie de accesorii pentru a fi sărbătorită şi că sfântul Valentin îi sună mai degrabă a ferpar, de trebuie amintite faptele bune ale dragostei, valorizate, scoase de la naftalină. Dar eu cred că până la urmă şi ăsta e un bou care nu ştie să iubească din suflet, degeaba are el facultate că tot bou a rămas! Ţi-am zis atunci când s-a îmbătat şi a borât pe fata aia dintr-a zecea B cu care se combinase celălalt prieten al meu, Titi? Păi vezi că am dreptate? Dar ştii ce mai ziceau ăia pe siturile lor? Că cică am fi avut şi noi românii, sau dacii o sărbătoare a dragostei, care se chema dragobete sau aşa-ceva, că pe numele asta nu s-ar iubi nici câinii. O fi fost, pe vremea lu bunica lu Pazvante, nu zic nu, că eu n-am auzit şi am întrebat-o şi pe a bătrână care a crezut că fac mişto de ea. Aşa că să ne mai lase frate cu relicvele lor care n-a auzit nici dracu de ele, că ne descurcăm şi fără. Ce parcă Halloween avea strămoşii noştri dacii? Şi ce, nu ne-am distrat ca lumea le chef la George unde venise toţi tâmpiţii ăia costumaţi de la un moment dat ai crezut că mă săruţi pe mine şi era de fapt tipul ăla din Braşov, nu mai ştiu cum îl cheamă, că avea o mască ca a mea numai că roşie. Noroc cu mărtişorul că se mai scot şi îmbălsămaţii ăştia, deşi, dacă mă gândesc eu bine, prea multe chefuri n-au fost niciodată de 1 martie.

Oricum e destul de cool să porţi câte o cioacă de-aia în piept, ca fată mă refer, cu şnurul ăla alb-roşu care dă mişto pe hainele închise la culoare. Şi-mi plac şi figurinele alea de le fac artiştii plastici şi le dau nume de nu le poti pronunţa decât dacă ai studii superioare. Mă gândesc să rămân totuşi ca şi de mărţişor să-ţi iau tot un ursuleţ ca ăştia doi care se pupă care ţi i-am cumpărat acum de sfântul Valentin… ştiam că o să te bucuri că întotdeauna ţi-au plăcut ursuleţii. Am luat şi o felicitare care o ataşez şi pe care am scris „doi ursuleţi care se iubesc de la ursuleţul tău care te iubeşte” şi am desenat şi o inimioară roşie. Tare, nu? Uneori totuşi să ştii că stau şi mă gândesc: ce fericiţi suntem noi românii, care avem tradiţiile noastre frumoase: colinde, mărţişor, pluguşor şi altele dar şi toate tradiţiile astea noi, europene şi din America care ne scot în lume, ne fac să ne simţim şi noi mai cool, mai conectaţi sau cum se zice. De-aia zic, mi-ar place să trăiesc în Canada sau în America, nu zic nu, dar cred că mi-ar fi şi dor de ţară, de istoria noastră, care, orice-ai zice, nu se compară, frate, cu a lor.

Păi ei era încă maimuţe când Decebal şi Traian făceau poporul român, ce dracu. Şi-acuma ne învaţă ei pe noi care-i treaba, hai să fim serioşi. Dar scuză-mă, m-a furat iarăşi scrisul, mă ştii doar că am păreri clare despre lucrurile astea şi când mă pornesc mă opresc greu. De fapt eu vroiam doar să-i mulţumesc sfântului Valentin, patronul iubirii, că i-a cununat pe soldaţii aia şi că datorită lor a murit ca să-l facă sfânt al iubirii şi să mi te scoată în cale şi abia aştept să ne întâlnim să-ţi dau buchetul de garoafe, ursuleţii şi bomboanele de ciocolată în formă de inimioare şi să-ţi spun cât de mult te iubesc.

Până atunci te pupă, al tău, deosebit,
Stelian