fbpx

12 / 40 New Yorkul în delir

“Delirious New York”; Autor: Rem Koolhaas, Editura Oxford University Press; Anul publicării: 1978; Limba: engleză; 320 pagini; Finisaj: necartonat; ISBN 978-1885254009.

Traducerea în limba română – care se va lansa mâine, 20 decembrie, 2018, la librăria Modul Cărturești din București, la ora 16.30 – e publicată la Editura Universitară „Ion Mincu” și se intitulează „New Yorkul în delir”. Echipa de proiect a excelentei traduceri în limba română îi include pe: Magda Teodorescu, Tudor Patapievici, Toader Popescu, Ilinca Păun Constantinescu, Miruna Stroe și studenții arhitecți Alexandra Maria Ghiță, Ioana Radu, Crina Alexandra Stanciu. La lansare vor vorbi Mihaela Criticos, Dan Marin și Cosmin Caciuc – distinși teoreticieni arhitecți din România și doamna Magda Teodorescu – coordonatorul seriilor de traduceri Cărți Fundamentale pentru Arhitecți.

 

a 12-a traducere

„New Yorkul în delir” este a 12-a traducere, în cei 40 de ani de la publicare, a manifestului retroactiv pentru Manhattan intitulat “Delirious New York”.

Un foarte scurt tabel al contextului traducerilor acestei cărți de referință în cultura arhitecturală contemporană, exprimat după limbă, anul publicării, editura, ISBN-ul și titlul traducerii include invers cronologic următoarele:

 

rusă, 2013, Strelka Press, ISBN: 978-5990372368, НЬЮ-ЙОРК ВНЕ СЕБЯ

poloneză, Karakter, 2013, ISBN: 978-8362376391, Deliryczny Nowy Jork

hebrew, 2010, בבל, ISBN: 978-965-512-188-9, הזיית ניו יורק

portugheză, Cosac & Naify, 2008, ISBN: 978-8575036068, Nova York Delirante

germană, Arch+, 2006, ISBN: 978-3931435004, Delirious New York

franceză, Parenthèses, 2002, ISBN: 978-2863640876, New York Délire

italiană, Mondadori Electa, 2000, ISBN: 978-8843562305, Delirious New York

japoneză, 筑摩書房, 1999, ISBN: 978-4480085269. 錯乱のニューヨーク

republicare, The Monacelli Press, 1997, ISBN: 978-1885254009, Delirious New York

japoneză, Chikuma Shobō, 1995, ISBN: 978-4480836243, 錯乱のニューヨーク

franceză, Editions du Chêne, 1978, New York délire

 

40 de ani, Delirious New York

Rem Koolhaas propunea acum 40 de ani „Manifestul retroactiv pentru Manhattan” unde indica New Yorkul ca arenă a stadiului terminal al civilizației occidentale.

Prin explozia simultană a densității umane și a invaziei noilor tehnologii, Manhattan a devenit, încă din anul 1850, un laborator mitic pentru invenția și testarea unui stil de viață revoluționar: cultura congestiei.

PARANTEZĂ: în contextul anului 2018 și al culturii informației ultrarapide, contemplativul sau lipsa de viteză ca stare generată de textul scris este o stază extrem de necesară nu doar studenților la arhitectură.

Delirious New York este o investigație polemică despre Manhattan, care documentează relația simbiotică dintre cultura sa metropolitană în permanentă mutație și arhitectura sa unică. Cartea susține problematizant că, adesea, arhitectura generează cultura.Această carte expune consecvența și coerența episoadelor aparent neînrudite ale dezvoltării orașului și urbanismului aplicat din Manhattan: este o interpretare care stabilește New Yorkul ca produs al unei mișcări neformulate, Manhattanismul, al cărui program adevărat era atât de scandalos încât, pentru a fi realizat, nu a fost niciodată declarat public sau măcar deschis.Delirious New York este manifestarea retroactivă a întreprinderii arhitecturale a Manhattanului: teorii, tactici și disimulare sunt toate puse în operă de mecanisme complexe și chestionate la diferite paliere pentru a stabili dorințele inconștientului colectiv al Manhattanului reticular.

Tag-uri:
Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0