After-use design
Vreau să vă dau o veste bună. Astăzi am înfiinţat filială română a asociaţiei „After-use design”. Cunoscătorii vor fi de acord cu mine că aşa nu se mai putea. Că era cazul şi momentul să intrăm şi noi în rândul lumii. Că în Europa nu se intră numai cu adeziuni politice, ci cu conectarea tuturor mecanismelor vieţii publice la valorile europene.
Nu poţi fi european şi avea străzi neasfaltate ca lumea, membru Schengen şi vameşi corupţi. De altfel, am primit deja încurajări de la cele mai importante ONG-uri, mesaje de susţinere de la personalităţi culturale şi felicitări de formă de la politicieni. Cam asta era ceea ce vroiam să vă comunic, dar tocmai mi s-a atras atenţia că s-ar putea ca nu toţi cititorii să fie la curent cu mişcarea internaţională ai cărei membri cu drepturi depline am devenit. Cu scuzele de rigoare pentru cei care cunosc chestiunea şi pe care îi voi plictisi cu punerea în temă, voi încerca, pentru toţi ceilalţi, o scurtă descriere a asociaţiei internaţionale numită, inspirat, „After-use design”.
Scurt istoric. În urmă cu câteva decenii, prin anii ’80, un grup de activişti sociali din Statele Unite au decis că aşa nu se mai poate. Faptul că istoria ulterioară nu le-a confirmat decizia nu-i face mai puţin importanţi pentru povestea noastră. Fiind anglo-saxoni, deci pragmatici, au încercat să afle şi cauzele situaţiei. Cu sprijinul unor savanţi (canadieni parcă) au ajuns, după câţiva ani de studii şi zeci de scenarii apocaliptice, să înţeleagă că motivul principal al degradării lumii îl constituie consumismul. În urma concluziei ăsteia, grupul mărit între timp s-a spart în mai multe grupuleţe şi asociaţii, după felul în care a înţeles fiecare să se raporteze la concluzia respectivă. Au existat desigur grupuri pe care concluzia i-a demobilizat şi aruncat în cea mai neagră depresie (am înţeles că au fost şi cazuri de sinucidere în grup) şi altele care au ales să continue lupta, mai ales că duşmanul fusese în sfârşit identificat. Dintre aceştia din urmă s-a desprins la mijlocul anilor ’90 o grupare formată în principal din cetăţeni cu preocupări şi meserii legate de advertising (designeri de produs, copywriteri, art directori, arhitecţi etc.) care a decis să atace şi să combată unul dintre motoarele letale ale consumismului: ambalajul. Nu am să detaliez dificultăţile enorme pe care le-au avut de înfruntat în anii de început, după ce şi-au făcut publice intenţiile: de la ameninţări cu moartea şi procese înscenate, la decăderea din drepturile publice şi deportarea în Coreea de Nord. Oricine îşi poate, cred, imagina ce înseamnă să te ridici împotriva uneia dintre cele mai puternice, ramificate şi perfide industrii globale – industria de ambalaje. De la o vreme însă, eforturile lor de informare şi sensibilizare, susţinute de cifre şi statistici alarmante şi conjugate cu trendurile eco, bio, salvaţi balenele etc., au ajuns să găsească ecou în conştiinţa opiniei publice. Cu această presiune în spate, mârşava industrie (responsabilă de peste 20% din emisiile de gaze cu efect de seră) a trebuit să reacţioneze şi astfel vechii duşmani au ajuns la masa tratativelor. Un capitol nou se deschidea. Un capitol la capătul căruia asociaţia ai cărei membri tocmai am devenit urma să ia fiinţă. „After-use design” este aşadar născută din dialogul dintre industrie şi opozanţii efectelor acesteia, şi este probabil prima asociaţie care a înţeles că lupta împotriva efectelor negative ale tehnologiei trebuie neapărat dusă împreună cu promotorii tehnologiei. Războiul se transformase în colaborare.
Definirea mişcării. Dar ce înseamnă totuşi „After use design”? – conceptul devenit mişcare devenită asociaţie internaţională. Termenul apare în urma dialogului dintre industrie şi opozanţii săi, ca o formulă de compromis, pentru moment singura capabilă să mulţumească ambele părţi. Deocamdată, şi numai în lumea (presupus) civilizată, sunt implementate sisteme de recuperare diferenţiată a ambalajelor în vederea reciclării lor şi transformării în alte ambalaje cu care să se întâmple acelaşi lucru. Un ciclu nesfârşit, energofag, poluant şi consumator de resurse. E evident mai bine decât să arunci pur şi simplu, într-o deplină inconştienţă a consecinţelor, dar nu suficient. Poluarea se diminuează, e drept, dar nu dispare. Suntem încă foarte departe de a reuşi să trăim într-un echilibru firesc cu mediul, în ciuda reglementărilor tot mai severe. Ştim cu toţii că societăţile (comerciale, liberale sau cum s-or numi) avansate operează cu enorm de multe ambalaje. Totul este împachetat în ceva. Ce nu ştim prea mulţi este că gunoiul (urban) pe care aceste societăţi îl produc este constituit în proporţie de 70% din ambalaje şi numai 30% din altfel de resturi. Pe scurt, dacă nu am avea ambalaje, am avea cu 70% mai puţin gunoi. Poate şi mai puţin, pentru că multe dintre lucrurile pe care le aruncăm le cumpărăm datorită ambalajului. Problema reală este prin urmare aceea că aruncăm şi nu cum aruncăm. „After-use design” îşi propune să combată răul de la rădăcină, cauzele acestuia, şi nu să limiteze doar efectele. Adică să intervină în celălalt capăt al procesului aruncării, oprindu-l.
„After-use design“ îşi propune nici mai mult nici mai puţin decât să opereze o schimbare de paradigmă în mintea şi raportarea omului contemporan la lume. Să îi scoată din cortex reflexul dobândit în câteva zeci de ani de consum deşănţat că orice lucru are o piele dispensabilă, nefolositoare. De aruncat, adică. Scopul final al mişcării este ca ambalajul, în accepţiunea actuală, să dispară definitiv, sau să mai trăiască doar muzeal, ca relicvă a unor vremuri imbecile, toxice, nocive în cel mai subversiv mod. Ambalajul viitorului va fi unul integral refolosibil, reutilizabil în scopuri similare sau total diferite, dar neapărat folositor. Cam cum erau pe vremea lui Ceaşcă sticlele de lapte sau de ulei, dar la cu totul alt nivel. Dacă iniţial industria de profil s-a opus masiv, invocând abuziv necesitatea producerii de ambalaje în vederea echilibrului economic, locuri de muncă, protecţie socială şi altele asemenea, până la urmă, sub presiuni diverse, a ajuns să accepte un soi de compromis. A admis adică intervenţia activiştilor A-UD în designul de ambalaj, în sensul transformării acestuia în produs folositor, de sine stătător. Aşa s-a născut sticla biberon, biberonul binoclu, cartonul pentru făcut grătar, plasticul comestibil, ziarul de hârtie igienică şi atâtea alte minuni care vor transforma decisiv felul în care omenirea se integrează în marele ciclu al vieţii naturale.
Bineînţeles, lucrurile sunt încă la început şi e nevoie de multe modificări ale legislaţiei în domeniu care să oblige pe de o parte companiile să îşi transforme ambalajele în lucuri (re)folositoare şi pe de altă parte oamenii să nu mai arunce. Pentru cei din urmă, se are în vedere creşterea taxei pe gunoi până la echivalentul salariului minim anual dintr-o ţară africană, taxă ce va fi aplicată la volum. De aceea, o direcţie specială a A-UD se ocupă de designul pliabilităţii ambalajelor, în aşa fel încât după utilizare să poată fi făcute foarte foarte mici. Imaginaţi-vă că, în America, anumite cutii de lapte pot fi, după golire, pliate până la dimensiunea unei piese de mah-jong şi apoi fie aruncate, fie exportate pe piaţa chineză. Sau că noile sticle de coca-cola se pot transforma, printr-un proces chimic produs de resturile băuturii răcoritoare (cu un mic adaos de substanţă naturală prevăzută în capac), în mărgele colorate. Astfel, ca mare băutor de cola, poţi avea şi o prietenă fericită, ceea ce nu e valabil şi pentru băutorii de bere sau sucuri naturale. Implicarea comunităţilor locale este de asemenea foarte importantă, multe idei şi proiecte vizând acţiuni comunitare, cum ar fi micile topitorii de cartier, care transformă cutiile de aluminiu în tacâmuri şi scule diverse, sticlele în bibelouri – peşti, tigri, cai, beţivi – şi pet-urile în fototapet (fototapet-uri). Cam ce a încercat şi Mao cândva, dar democratic… După cum vedeţi, treaba este pusă în mişcare, primele exemple au apărut, lobby-ul politic începe să funcţioneze şi el, dar e nevoie de cât mai mulţi oameni care să conştientizeze nevoia stopării aruncatului la gunoi şi valorizării ambalajului. Cei care vor să ia parte la această mişcare cu adevărat avangardistă şi care pune lucurile cu adevărat într-o altă perspectivă pot accesa site-ul filialei româneşti www.afterusedesign.ro pentru a-şi face publice ideile şi iniţiativele de after-use design. Dacă nu vor reuşi încă, să nu intre în panică, la un moment dat în evoluţia omenirii se va putea!