Apartament Aviaţiei 27 by MP Atelier de Design
Situat în cartierul bucureştean Aviaţiei, acest apartament se remarcă prin luminozitatea spaţiilor şi abundenţa lemnului. Beneficiarii adoră să îşi petreacă timpul în natură şi să călătorească, iar conceptul de amenajare reflectă pasiunile lor, răspunzând, în acelaşi timp, nevoilor unei familii cu un copil.
Apartamentul semi-decomandat este compus din două dormitoare, două băi, un dressing, un hol generos către living, o terasă şi o bucătărie iniţial închisă, pe care arhitecţii au deschis-o către living. Zona de lucru a bucătăriei apare ca element central în open space-ul creat, iar barul reprezintă un spaţiu de interacţiune între membrii familiei.
Stilul amenajării este unul eclectic, cu puternice influenţe scandinave, unde textura caldă a lemnului se îmbină cu elemente de metal şi suprafeţe albe şi gri din MDF vopsit, cu accente cromatice în mai multe nuanţe de verde, pentru a ţine cont de tema naturii.
Detalii precum tabloul cu zebra, tapetul cu pădurea de brazi, măsuţa din spaţiul de living, plantele şi suvenirurile aduse de proprietari din numeroasele lor călătorii personalizează spaţiul şi îi dau viaţă.
Pentru arhitecţi, una dintre provocările ridicate de proiect a fost separarea vizuală a spaţiului de zi, dezvoltat pe lungime, în două zone – living şi dining – provocare rezolvată prin orientarea mobilierului.
Trecerea din hol către zona de living, a fost fluidizată prin introducerea unui perete „container”, numit aşa pentru că are şi rolul de a rezolva nevoia de spaţiu de depozitare, care uneşte cele două spaţii într-un mod armonios si natural.
Pentru a profita de parapeţii de joasă înălţime, precum şi de cantitatea generoasă de lumină natural ce pătrunde în interior prin ferestre, au fost concepute o serie de banchete care, în acelaşi timp, maschează prezenţa radiatoarelor. Acestea sunt albe în zona de zi şi realizate din lemn în zona de noapte, sporind senzaţia de căldură şi relaxare.
Domitorul mic, cel al copilului, este şi spaţiu de joacă, dispunând şi de un perete de căţărat.
PROIECT: MP Atelier de Design, arh. Int. Marilena Popa, arh. int. Mirabela Necula; FINALIZAT: 2019