fbpx

Apartament PS60, by VATRAA

Din biroul lor instalat la Londra, echipa de arhitecți români de la VATRAA încearcă, prin proiectele realizate până acum în România, UK și Italia, să transmită o viziune proprie legată de arhitectură care ar trebui să combine datoria individuală față de client cu datoria colectivă a unei moșteniri arhitecturale de calitate. Proiectul amenajării unui apartament bucureștean de 100 mp este o inspirată punere în operă a acestei viziuni.

Pentru că arhitecților de la VATRAA le place, după cum chiar ei mărturisesc, să fie mai întâi buni detectivi, investigând într-o primă fază tema de proiectare, contextul și dorințele beneficiarilor, amenajarea apartamentului PS60 s-a conturat la intersecția dintre  liniștea zonei bucureștene în care este amplasat blocul de patru etaje și personalitatea celor care îl locuiesc.

Apartamentul, cu dublă orientare, a fost amenajat în cheia dihotomiilor, mergându-se de la lumină-întuneric sau banal-unic, până la separarea zonelor de zi și de noapte pe niveluri diferite. Dar înainte de a ne plimba vizual prin spațiu, ar trebui să-i observăm cadrul – o dezgolire completă rezultată prin decopertarea cadrelor de beton și a pereților din cărămidă. Din acest punct, tonul dat de beton și cărămidă a fost completat de minimalism și căldură.

Minimalismul e sugerat de pereții albi, ce asigură și un binevenit contrast, iar senzația de îmblânzire călduroasă e susținută de prezența masivă a lemnului. Pardoseala din lemn e secondată de mobilierul din lemn masiv prezent într-o serie de obiecte imaginate de arhitecți și produse de SilvaArtis. Prezența lor dă personalitate livingului deschis sau zonei de dining, masa lungă fiind însoțită aici de o inedită banchetă. Toate aceste obiecte de mobilier transmit deopotrivă îndrăzneala de a testa limite fără a încerca să ascundă farmecul imperfecțiunilor.

 

Și tot în zona de dining, ochiul reține plăcut corpul de iluminat realizat din piele și lemn, lăsat, alături de alte câteva lămpi, să iasă în evidență în comparație cu restul soluțiilor de iluminat care sunt discrete, ascunse în spatele finisajelor. Nu plecăm de la primul nivel fără să dăm o tură prin inima casei, bucătăria, deschisă către hol pentru a câștiga spațiu și care reflectă plăcerea beneficiarului de a mixa gătitul și interacțiunea cu oaspeții.

 

Compartimentarea pe niveluri diferite a zonei de zi și a celei de noapte „a lăsat loc unui spațiu de circulație întunecat, dar cu o atmosferă aparte datorită luminii naturale captată pe capete.” În dormitor se continuă linia coexistenței minimalismului luminos cu lemnul pardoselii. Un accent estetic diafan, dar puternic se obține, la fel ca în cazul zonei de zi, cu ajutorul perdelei și draperiei, care duc mai departe conceptul dihotomic din PS60. Baia, simplă și veselă, transmite dinamism, termen potrivit pentru a descrie complet acest acasă bucureștean care invită la relaxare creativă.

 

VATRAA a definit Apartamentul PS60 printr-un joc de contraste atent controlate precum rece-cald, texturat-fin, simplu-detaliat, care evidențiază calitățile unor materiale expresive precum lemnul, pielea, cărămida sau betonul. Această strategie este utilizată de la scară mare până la detaliu, de la finisaje până la piesele de mobilier, oferind vizitatorului o experiență constantă de descoperire.

***

Proiect: Apartament PS60; Program: amenajare de interior; Amplasament: București; Design de interior: VATRAA; Echipa: arh. Bogdan Rusu, arh. Andrei Patriche, arh. Anamaria Pircu; Suprafața: 100 mp; Finalizat: 2019

Proiect prezentat în igloo 195_Arhitectura Regională

igloo_195-shop

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0