fbpx

Arh. Șerban Țigănaș: „Educația, sănătatea și arhitectura fac parte din aceeași constelație, formează un triunghi”

„Am început prin a aduce împreună, două câte două, domeniile educației și arhitecturii și ale sănătății și arhitecturii. Intenționăm să stimulăm sinergii creative și interacțiuni necesare pentru a ridica ștachetele performanțelor prin cunoaștere și exemple de bune practici. S-au creat astfel bazele unui dialog care trebuie să continue pentru că el însuși este parte din mai marele proiect al unui viitor pentru mediul în care se dezvoltă educația și sănătatea.

Ajunși aici, ne-am dat seama că cele trei sfere, educația, sănătatea și arhitectura fac parte din aceeași constelație, formează un triunghi. Există o educație a sănătății, dar și o sănătate a educației. Există o arhitectură a sănătății, o educație a arhitecturii și tot așa există o sănătate a arhitecturii și o arhitectură a educației. Ne înscriem, prin eforturile tuturor celor care participă la acest forum, la construirea unei perspective avansate și multiplu fațetate asupra ceea ce trebuie să fie și ar putea să fie educația și sănătatea în România, prin aportul arhitecturii.

Nu este o construcție deloc ușoară într-o țară a nemulțumirii generale față de evoluția lipsită de salturi substanțiale care să ne îndepărteze de prea lunga perioadă a comunismului și de consecințele lui manifestate prin corupție, impostură și lipsă a puterii de coeziune a societății. În acest peisaj cultura construirii suferă în continuare o lipsă de sens și de profunzime. Educația de orice fel pare a se zbate într-o veșnică așteptare a unei schimbări de paradigmă care nu își face de loc simțită apropierea. Domeniul sănătății produce suferințe cunoscute doar de cei care le simt prin ei înșiși, toți ceilalți părând a se mulțumi cu gândul că ei nu vor fi atinși de problemele sistemului medical. Totuși trebuie să găsim calea spre evoluție și performanță punând împreună, cei implicați în multe feluri în domeniile complexe, profesii diferite și complementare, discipline și specializări, ceea ce avem de oferit pentru a progresa.

Mulțumim celor care au făcut-o deja și celor care o fac și o vor face în continuare. Pe lângă aceștia mai sunt mulți care ar trebui să observe și să asculte sau chiar să învețe din ceea ce putem la dispoziție. Mai sunt mulți care ar putea sprijini și ajuta procesele de transformare necesare. Un forum este un spațiu al întâlnirii și al dialogului care produce consecințe. Este ceea ce vă propunem și ceea ce ne dorim.” – Dr. arh. Șerban Țigănaș, Președinte, Ordinul Arhitecților din România (OAR) și Secretar General, Uniunea Internațională a Arhitecților (UIA), Chairman al seriei de evenimente SCHOOL + HOSPITAL 2017.

Arhitecți, manageri de școli și de spitale, investitori din educație și din sănătate, reprezentanți ai companiilor cu soluții pentru creșterea calității spațiilor educaționale și medicale, specialiști internaționali și invitați din mai multe țări au participat pe 19 octombrie la București la seria de evenimente SCHOOL + HOSPITAL 2017, un concept dedicat celor două spații care ne influențează viața: Școala și Spitalul.

Seria de evenimente SCHOOL + HOSPITAL 2017, care a cuprins cele două forumuri internaționale Building Education și Building Health, a fost organizată de BORO PR & COMMUNICATION, în parteneriat cu ORDINUL ARHITECȚILOR DIN ROMÂNIA.

Invitatul Special al ediției 2017 a fost Dr. Anne Dix, Director al Biroului pentru Școli și Spitale în cadrul Agenției Guvernamentale Americane USAID.

Următoarea ediție va avea loc în octombrie 2018, la București, iar în perioada noiembrie – decembrie 2017 se desfășoară campania de Early Registration.

Înscrieri la adresele de e-mail education@borocommunication, pentru Building Education Bucharest International Forum 2018, și health@borocommunication.ro, pentru Building Health Bucharest International Forum 2018.

Mai multe pe: www.building-education.ro, www.building-health.ro și www.borocommunication.ro

Facebook: @SpatiulEducational @SpatiulMedical @BOROCOMMUNICATION

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0