Arhitectura, astăzi. Un dialog cu Xander Vermeulen Windsant, câștigător al Premiului Mies van der Rohe 2017, pentru SHARE Forum 2017

Pentru mine arhitectura este despre a da formă transformărilor spațiale, despre a spori valoarea unei situații existente. Această situație există tot timpul – un context social, economic, spațial de la care pornești. Tabula rasa nu există în realitate nicăieri.

                            Xander Vermeulen Windsant, XVW Arkitektuur, Olanda

 

Co-autorul proiectului câștigător în competiția pentru Premiul Mies van der Rohe 2017, Xander Vermeulen Windsant, va fi prezent la ediția din această toamnă a Forumului SHARE 2017 ce se va desfășura la JW Marriott Grand Hotel în perioada 6-7 noiembrie. Arhitectul va susține o conferință în care va trece în revistă aspecte legate de Kleiburg (foto), proiectul care a atras atenția juriului – renovarea celei mai mari clădiri rezidențiale din Amsterdam.

Din partea autorului: Kleiburg este o clădire rezidențială de peste 400 de m lungime, adăpostind mai mult de 500 de unități, care face parte din celebrul ansamblu Bijlmermeer denumit în perioada anilor 1960, când a fost construit, „Orașul viitorului”. Construcția a durat 7 ani, pentru ca în final ansamblul să devină casa a 100.000 de locuitori; cartierul s-a deteriorat însă repede. În urma accidentului din 1992 al unui ELAL Boing 747, o transformare urbană la scară mare a fost demarată și, în consecință, aproape toate barele care compuneau ansamblul au fost demolate, celelalte fiind subiectul unor operațiuni de reorganizare. Scopul transformării a fost acela de a șterge sau măcar de a „îmbunătăți” radical arhitectura urbană originală. Kleiburg este ultima clădire rămasă în picioare din acest ansamblu, destinată și ea demolării. Însă datorită protestelor din partea locuitorilor, patru dezvoltatori au propus o modalitate radicală de a o salva. În timpul crizei financiare, acesta a fost punctul de început al procesului de transformare care a salvat Kleiburg, în serviciul orașului Amsterdam, rezultatul final fiind crearea a peste 500 de locuințe unice în oraș, la un preț scăzut.

„Intervenția pune sub semnul întrebării soluțiile date până în prezent la criza locuirii din orașele europene, unde de cele mai multe ori singurul scop este cel de a construi cât mai multe case de la an la an, în timp ce problema mult mai profundă, ce tip ce locuire ar trebui abordat, rămâne fără răspuns. Kleiburg completează acest context, ajutându-ne să ne imaginăm un nou tip de proiect de arhitectură care răspunde obiceiurilor domestice și stilurilor de viață ale secolului al XXI-lea mereu în. O revitalizare a tipologiilor trecutului este la fel de relevantă ca experimentarea unor modele noi, netestate.

Proiectul ne îndeamnă la a înțelege noutatea și complexitatea realităților locuirii contemporane. Propune noi forme de locuire accesibilă, adăugând la ceea ce este deja o ofertă complexă și stratificată (de la chirii rambursate 100%, până la co-proprietate și scheme de vânzare-închiriere) o opțiune destinată marii majorități care, deși dețin o anumită sumă, nu își pot permite să urce convențional pe scara imobiliară. Spațiile locuibile accesibile (1.200 euro/mp) oferite de Kleiburg reprezintă o opțiune nouă, fantastică, inexistentă pe piața imobiliară de până acum.”

Motivația juriului, Mies van der Rohe 2017

Intervenția a necesitat un proces de transformare a parterului clădirii prin transferarea spațiilor de depozitare către etajele superioare, adiacent circulațiilor verticale, și relocarea străzii interioare, aici făcându-și loc spațiile publice și apartamente de tip duplex cu acces din exterior. În acest fel, tot aici au putut fi operate și goluri de dimensiuni considerabile care să facă legătura vizuală și spațială între spațiile verzi dispuse de o parte și de alta a imobilului. Circulațiile verticale și orizontale au fost redefinite pentru a reveni la conceptul și la imaginea inițială, eliminându-se scările adăugate pe fațade ulterior. În plus, finisajele și elementele originale din beton aparent au fost readuse la lumină prin spălarea acestora cu nisip. Transformarea a ocolit însă apartamentele, acestea fiind vândute „la roșu” la un preț mult mai scăzut, oferindu-se astfel posibilitatea ca proprietarii să își amenajeze singuri noua casă. Mai mult, aceștia au putut alege între achiziționarea unei singure unități sau cuplarea a două sau mai multe unități adiacente pe orizontală sau verticală.

Arhitectul fondator al biroul XVW, Xander Vermeulen Windsant ne-a acordat următorul interviu, în anticiparea evenimentului din această toamnă. Vom avea ocazia să îl întâlnim la RIFF 2017, una dintre expo-conferințele ediției din noiembrie a Forumului SHARE 2017, la care te invităm să te înscrii, accesând http://bucharest.ieriff.eu/2017-register-en/. Te așteptăm!

Interviu consemnat de Ruxandra Grigoraș, redactor colaborator al share-architects.com

 

RG: Voi aborda încă de la început subiectul premiului Mies van der Rohe pe care proiectul De Flat l-a primit anul acesta, tocmai pentru că este primul de acest fel care să fie recompensat de Fundație. Juriul competiției îl descrie ca fiind exponentul unui tip emergent de arhitectură. Cum l-ați descrie dumneavoastră?

XVW: Kleiburg este primul proiect rezidențial și in același timp unul de renovare a unei clădiri existente care să fie premiat. Dacă schimbăm puțin perspectiva: în acest an, premiul nu a fost oferit unei clădiri publice (prestigioase) și/sau de infrastructură. Putem citi în această decizie a juriului o schimbare a punctului de interes în profesie: de la arhitectura iconică (de cele mai multe ori spectaculară) proiectată de arhitecți-vedetă care lucrează la nivel global, spre o arhitectură mult mai modestă și mai aplicată care să fie sensibil conectată la inițiativele și comunitățile locale. Din punctul de vedere al juriului, Kleiburg pune în evidență posibilitățile unei arhitecturi care lucrează în colaborare directă cu locuitorii și actorii implicați din afara profesiei, precum dezvoltatorii imobiliari, pentru a produce un context nou și relevant pentru viața de zi cu zi a orașului. Se promovează în același timp o agendă, să zicem, mai „socială” a arhitecturii, una care este, poate, mai putin spectaculară și fotogenică, dar care are un impact profund asupra cotidianului. Aceste preocupări au fost întotdeauna acolo, însă au avut parte de mai puțină atenție în ultimele decenii. Suntem în fața unor procese demografice incredibile și a unei urbanizări continue, nu numai în Europa, ci pretutindeni; așa că decizia juriului de a premia un proiect care abordează aceste provocări reprezintă un mesaj pentru profesie și un îndemn de a le ataca mai mult.

RG: Proiectul a fost rezultatul unei colaborări între două birouri de arhitectură. Cum ați descrie acest proces? De asemenea, cum v-ați defini ca arhitect prin prisma acestei colaborări?

XVW: A fost prima dată când noi, clienții noștri și noi ca arhitecți am demarat un astfel de proiect. Așa ca a trebuit să „inventăm” modalități proprii de a o face. De aici am realizat că avem nevoie de expertize diverse de-a lungul procesului, expertize pe care XVW și NL le puteau oferi. Ambele birouri au fost invitate să participe de către cei patru inițiatori, iar rezultatul final este un efort colaborativ al clienților noștri, cei 500 de proprietari, al muncii noastre și a multor altora implicați.

Personal, mi-am deschis biroul în 2010 tocmai pentru a pune la cale noi tipuri de colaborări cu dezvoltatorii și viitorii utilizatori ai proiectelor. Kleiburg s-a dovedit a fi astfel o oportunitate incredibilă care satisfăcea perfect obiectivele mele inițiale. Cei 5 ani de lucru la acest proiect dovedesc că acest fel de a aborda arhitectura mi se potrivește foarte bine și ce este și mai important, produce proiecte cu un impact real. În paralel cu proiectul De Flat, am fost arhitectul unei alte intervenții care a avut un parcurs similar, deși la o scară mult mai mică, pentru un alt tip de client și situat pe un sit diferit. Este un tip de a lucra cu care mă simt bine și pe care continuu să-l practic.

RG: Clădirea pe care ați intervenit făcea parte dintr-un ansamblu mai mare cu o poveste destul de lungă și interesantă. Proiectul în sine este între prezervare/renovare și ideea unor gesturi arhitecturale clare, puternice și, mai mult, abordează comportamente și stiluri de viață contemporane. Povestiți-ne cum a luat naștere conceptul proiectului și câteva detalii din spatele lucrului concret la această intervenție.

XVW: Conceptul a fost clar de la început: păstrarea și întărirea caracteristicilor valoroase – planurile apartamentelor, betonul aparent ca material folosit initial – și schimbarea elementelor problematice – spațiile de circulație și acces. Acesta a fost în același timp și conceptul dezvoltării imobiliare și al proiectului de arhitectură. Pe parcurs am descoperit și modurile cele mai eficiente de a-l implementa. Clădirea existentă a necesitat intervenții foarte precise: structura sa nu avea niciun „surplus”, așa că fiecare intervenție trebuia să fie de o precizie chirurgicală. Acest lucru a fost o constrângere, dar a avut și o parte pozitivă: ne-a forțat să proiectăm cu foarte mare atenție și grijă și astfel să creăm un proiect care relaționează într-un mod de necontestat cu arhitectura existentă. Abordarea noastră a fost într-un fel foarte sensibilă, în sensul în care monumentalitatea dimensiunii incredibile a clădirii și prezența ei aparte au putut fi exprimate din nou. În același timp, a fost lăsat loc pentru intervenții care lucrează cu felul în care te raportezi și interacționezi cu arhitectura în mod cotidian. Iar în final, cele două aspecte au mers împreună și s-au accentuat unul pe celălalt.

O parte din procesul de implementare a fost o serie de intervenții arhitecturale cu scopul de a le arăta viitorilor locatari ce posibilități ofereau apartamentele. Am lucrat la una dintre aceste intervenții și, în concordanță cu ideea de DIY (do it yourself), am construit-o noi înșine într-o săptămână rece de noiembrie. A fost o experiență foarte fizică: nu e ușor să perforezi betonul structural! Am dobândit un altfel de respect pentru cei care au lucrat atât de anevoios pentru apartamentul pe care îl visau.

Într-un proiect cu astfel de constrângeri financiare, a fost într-adevăr greu să lucrăm cu materiale de calitatea și specificațiile pe care ni le-am fi dorit și pe care le preferăm în general. În final însă am reușit să alegem ceva care să se integreze imaginii de ansamblu a clădirii. Constrângerile au devenit de fapt niște avantaje.

RG: Ați vizitat clădirea recent? Cum s-a schimbat atmosfera acolo, după inaugurare?

XVW: Am fost acolo și este extraordinar să vezi cum clădirea a devenit parte din viața de zi cu zi a Bijlmer-ului. Când vorbesc cu oamenii de acolo, mulți mă întreabă de ce atât de multe dintre clădirile care au făcut parte din acest ansamblu au fost demolate. Kleiburg dovedește că având abordarea corectă, multe dintre ele ar fi putut fi încă în picioare.

RG: Aveți în minte o definiție personală a arhitecturii, un credo, un gând care vă însoțește atunci când proiectați?

XVW: Nu am o definiție și prefer să rămână așa. Cred că arhitectura are deja destule sloganuri. Îmi place să încerc să abordez fiecare proiect cu cât mai puține idei preconcepute posibil. Cred că pentru a ajunge la o arhitectură cu impact profund, am nevoie să înțeleg „interioritatea” unui proiect, iar așa ceva nu poate fi atins decât pornind la drum cu o minte deschisă și curioasă.

RG: Care credeți că sunt punctele cheie în practicarea arhitecturii astăzi? Care este relația contemporană între Arhitectură, mesajul ei și acțiunea efectivă de a construi ceva?

XVW: Răspunsul se leagă mult de ce am spus și mai înainte. Nu mă văd un arhitect care rezolvă tot. Îmi propun să creez spațiu de calitate într-un proiect. Acum, în ce stă valoarea unui spațiu este diferit de la proiect la proiect. Pentru mine arhitectura este despre a da formă transformărilor spațiale, de a adăuga valoare unei situații existente. Această situație există tot timpul – un context social, economic, spațial de la care pornești. O tabula rasa nu există în realitate nicăieri. Așa că încerc să înțeleg aceste condiții și să definesc noțiunea de valoare pentru fiecare din aceste situații ca un factor decisiv în arhitectură. Poate să sune abstract și foarte general, însă această atitudine se transformă în ceva foarte concret și explicit în fiecare proiect.

Cred că suntem într-un moment foarte interesant și provocator al profesiei. În contextul contemporan îmi este greu să întrevăd o aspirație generală, comună în arhitectură. Mulți arhitecți lucrează conform abilităților personale și produc rezultate incredibile. Dar în afară de a ne lupta pentru „Xander Vermeulen Windsantsustenabilitate”, nu văd nicio agendă comună. Sustenabilitatea în sine este ceva foarte relevant, dar deocamdată nu există un impact concret asupra arhitecturii: clădirile sunt împachetate în instalații mecanice inteligente, ne orientăm către reciclarea materialelor, însă influența asupra formei arhitecturale nu este vizibilă pentru mine. În același timp cred că sustenabilitatea poate avea același efect pe care utilizarea oțelului sau a betonului au avut-o asupra arhitecturii. Încă nu am răspunsuri pentru această chestiune, însă întrebarea rămâne prezentă și de interes în căutările mele.

 _____________________

Xander Vermeulen Windsant este membru fondator al biroului olandez XVW architectuur. A studiat la Univesitatea tehnologică din Delft din 1999 până în 2004, când a absolvit cu onoruri. După ce a lucrat la unul dintre birourile de arhitectură cele mai importante din Amsterdam, și-a deschis propriul studio de arhitectură în 2010 pentru a aborda o agendă nouă pentru profesie care lua naștere odată cu criza economică.

În 2017, Kleiburg, proiectul pe care l-a dezvoltat împreună cu biroul NL architects, a fost numit câștigător al Premiului Mies van der Rohe 2017.

Este critic invitat al Facultății de arhitectură a Universității tehnologice din Delft. Scrie constant pentru platforma online olandeză de arhitectură Archined.nl.