fbpx

Din arhive: Arhitectura filmului german. 1918-1933

„Orașul de sus, cu Turn Babel” de Erich Kettelhut (1893 – 1979); schiță pentru filmul „Metropolis”; © Erich Kettelhut; Deutsche Kinemathek Berlin

Text: Iuliana Dumitru; Foto: courtesy of Tchoban Foundation Berlin

În anii Republicii de la Weimar, ai avangardelor, ai expresionismului și în general ai unei vitalități artistice probabil proprie vremurilor ce urmează unei calamități majore (aici, Primul Război Mondial), cinematografia germană cunoaște și ea un moment de mare avânt, deopotrivă tehnic și estetic. Se înființează societăți și arhive de film, cinematografele se înmulțesc într-un ritm fără precedent (în 1930 în Germania numărul lor ajunge la 5 000), iar în 1936 filmul cu sunet va fi înlocuit cu totul producțiile mute.

 

Filmul – atunci, ca și acum – e o formă de artă și divertisment fundamental escapistă; ne uităm la filme în primul rând ca să uităm de noi, ca să pătrundem în altă viață, altă realitate, ca să ne lăsăm distrași, în căutare de emoții imediate. E simplu: ceea ce acum (și în viitorul apropiat) sunt pentru noi experiențele VR (sau alte modalități de imersiune), erau pentru omul de la începutul secolului trecut cinemaul și magia lui.

„Răsărit” de Erich Kettelhut (1893 – 1979); schiță pentru filmul „Metropolis”; © Erich Kettelhut; Deutsche Kinemathek Berlin
„Acoperișuri” de Hermann Warm (1889‐1976); © Hermann Warm; Deutsche Kinemathek Berlin

Parte din efectul seducător al filmelor asupra privitorului se datora felului în care era construit – și apoi metamorfozat – spațiul/decorul. Luminile și umbrele, unghiurile, modificările și distorsiunile de perspectivă, volumele și liniile, construcții fanteziste și stranii, scări, poduri, interioare misterioase – toate aceste elemente de compoziție erau esențiale, creau o anume atmosferă, făceau parte din poveste și, mai ales, produceau un efect emoțional puternic asupra spectatorului (mai ales în cazul filmelor mute, unde deci decorul trebuia să fie cu atât mai expresiv, un personaj în sine). De aceea, „arhitecții de film” (ceea ce numim „set designers” sau scenografi) erau aproape la fel de importanți precum regizorii, iar nume ca Otto Hunte, Erich Kettelhut, Hermann Warm sau Robert Herlth sunt indisolubil legate de identitatea vizuală a unor filme expresioniste care au făcut istorie prin imaginarul lor radical – Metropolis de Fritz Lang (1927), Cabinetul Dr. Caligari, regizat de Robert Wiene (1920) sau Golem al lui Paul Wegener (1920). Deseori, schițele și desenele arhitecților de film nu conțineau doar decorurile, ci și indicații prețioase despre poziția camerelor și a actorilor; pentru unele scene cu efecte speciale se construiau machete complexe, care apăreau în film doar într-o secvență scurtă. Spațiul cinematografic le dădea însă arhitecților libertatea de a imagina și a construi în studioul de film instalații temporare îndrăznețe, iar toate aceste construcții erau, desigur, realizate mai întâi pe hârtie.

„Peisaj industrial” de Franz Schroedter (1897 – 1968); © Franz Schroedter; Deutsche Kinemathek Berlin
Erich Kettelhut (1893 – 1979); © Erich Kettelhut; Deutsche Kinemathek Berlin
„Mefisto demon deasupra orașului” de Robert Herlth (1893‐1962); © Robert Herlth; Deutsche Kinemathek Berlin

Imaginile și informațiile de mai sus fac parte din expoziția German Film Architecture 1918-1933, care a avut loc în Berlin la Tchoban Foundation, în 2019. Tchoban Foundation. Museum of Architectural Drawing a prezentat atunci o selecție a desenelor și schițelor care au stat la baza scenografiei inconfundabile a filmului german experimental din anii 1918-1933. Vizitatorii au putut vedea lucrări de Emil Hasler, Robert Herlth, Otto Hunte, Erich Kettelhut, Hans Poelzig, Franz Schroedter și Hermann Warm pentru filmele Cabinetul Dr. Caligari, GolemMetropolis, Nibelungii, Îngerul albastru și alte capodopere ale epocii. O expoziție destul de săracă în text (și informații despre context), însă lucrările expuse, puțin cunoscute în sine, sunt îndeajuns de grăitoare și de impresionante.

„Versiunea I: oraș cu biserică” de Erich Kettelhut (1893 – 1979), schiță pentru filmul „Metropolis”; © Erich Kettelhut; Deutsche Kinemathek Berlin

Mai mult despre spațiul de intersecție dintre arhitectură și film puteți descoperi în
igloo #217 /POV: arhitectură, film, scenografie, oraș / decembrie 2023 – ianuarie 2024

Coșul de cumpărături
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0