Clădirea municipală, localizată pe malul râului la Wasserwerkstrasse 127a din Zürich-Wipkingen și care găzduia Tanzhaus și Școala Elvețiană de Textile, a fost distrusă de un incendiu în 2012. Ulterior, în 2014, Barozzi Veiga a câștigat concursul internațional desfășurat de Amt für Hochbauten Zürich, pentru construcția unui nou spațiu cultural (Tanzhaus) și transformarea întregului mal al râului Limmat.

Proiectul a urmărit reactivarea promenadei de-a lungul râului, transformând și redefinind condițiile anterioare. Astfel, clădirea este definită ca un volum simplu și etajat, inclus în panta albiei râului și care devine, prin aceste abordări arhitecturale, abia vizibil din exterior. Acest tratament volumetric conturează un element care permite generarea unui nou spațiu public la nivelul acoperișului și care leagă traseele pietonale existente cu noi circuite la diferite niveluri, oferind o promenadă dinamică de-a lungul malului râului. Transformarea se adresează cu sensibilitate ansamblului de clădiri protejate din zonă. Proiectul propune o integrare subtilă a arhitecturii noi în contextul existent, oferind o relaționare inedită ale celor două ipostaze.

Clădirea rezolvă relația cu împrejurimile prin definirea cotei sale principale. Aceasta constă într-un fel de infrastructură, o fațadă continuă care poate fi citită ca o reinterpretare a elementelor existente în jur, văzute ca dovezi ale trecutului industrial al acestei zone. Arhitectura este definită de logica rațională a construirii. Utilizarea unui anumit beton izolator a permis proiectarea unei fațade monomaterial și a făcut posibilă construirea unei arhitecturi „aproape primitive”.

Cota uniformă definește și se deschide uniform către întreg spațiul public de-a lungul râului, conectând spațiul exterior de foaier și oferind noi formule de parcurgere și experimentare a mediului comun. Repetarea formei trapezoidale care caracterizează alternanța dintre spațiile pline și goale ale fațadei urmărește trei aspecte principale ale proiectului: dorința de a stabili un dialog între noua clădire și context; necesitatea de a avea o anumită masă de material pentru a rezolva probleme de natură structurală și, în același timp, o relație permeabilă cu spațiul public exterior; obligația din punct de vedere legislativ de a controla și limita pătrunderea razelor solare în clădire, în paralel cu intenția de a evita utilizarea sistemelor mecanice de protecție solară sau a sistemelor care ar fi putut introduce un alt material alături de structura „pură” din beton armat.

Practic, folosind un singur material, betonul izolator de tip Liapor, fațada structurală este completată prin repetarea sistematică a unui singur element: o deschidere triunghiulară care protejează clădirea de intemperii caracteristice climei elvețiene, dând fațadei un ritm compozitiv și o imagine distinctă.

 

Proiectul Tanzhaus, de Barozzi Veiga, oferă astfel o nouă clădire culturală pentru orașul Zürich, care reflectă importanța sa ca fiind unul dintre cele mai importante centre de dans contemporan din Elveția.