Acest obiect cu o forță vitală activă, esențial pentru gândirea artistică a lui Paul Neagu, este atotprezent în expoziție, declinat și permutat prin forțe catalizatoare în materialități și morfologii multiple, numite de artist cele „nouă stații catalitice” (1975-1987). Tot nouă sunt și încăperile expoziției, care se deschid vizitatorului precum „cutiile lui Neagu”. Meritul curatorial al acestei retrospective constă nu doar în cercetarea solidă, cât și în abilitatea asamblării coerente a unor medii și materiale atât de diverse: desen, obiect, sculptură, video experimental, film care documentează performance-uri precum Cake Man (1971) sau Going Tornado (1974), dar și lucrări derivate din perfomance-uri, materiale de arhivă, schițe, caiete de artist, file de jurnal și fotografii. Obiectele prezentate nu sunt dispuse ierarhic sau clasificate în categorii rigide – obiect artistic, obiect documentar, obiect de arhivă –, ci sunt mai degrabă stații sau puncte intermediare într-un continuum proliferant al creației.

Deși prezente în aproape fiecare încăpere și bogate în referințe și explicații interesante, textele de sală (intitulate neutru camera 1, camera 2… camera 9) rămân adiacente discursului curatorial, care se articulează elocvent prin însăși amplasarea și ordonarea obiectelor expuse, și care facilitează un acces intuitiv-senzorial, mai degrabă decât unul istoriografic-intelectual. Concepte esențiale în gândirea artistului, de pildă „mușcătura oarbă”, „ploaia orizontală”, „absența frapantă”, „omul tornadă” sau „metronomul tactil”, deși inițial ermetice, capătă sens și substanță pe măsură ce deprindem coerența generativă a gândirii sale artistice. Diversitatea de obiecte nu creează deloc o senzație de aglomerare sau ostentație. Dimpotrivă, ea produce un efect fluid, deambulatoriu, menit să ne introducă în câmpul energiei artistice pe un parcurs șerpuit, sinuos, deopotrivă senzorial și conceptual.