Arhitectura tactilă a antropocosmosului. Paul Neagu, (r)evoluția formei
TEXT: Daniela Duca De Tey FOTO: Andrei Infinit
Autor al Manifestului Artei Palpabile (1968), Paul Neagu este o figură emblematică a neo-avangardei. Deși născut în România, Neagu nu e foarte cunoscut publicului român pentru că activitatea sa artistică s-a desfășurat mai ales în Anglia, unde a emigrat în 1970. Consacrat nu doar ca artist, ci și ca profesor la universități prestigioase din Londra, Neagu a influențat o întreagă generație de artiști britanici, unii dintre ei deveniți celebri: Anish Kapoor, Anthony Gormley, Rachel Whiteread. Deși imposibil de asimilat exclusiv unui curent, Paul Neagu integrează într-o abordare holistică influențe diverse din op-art, fluxus, artă cinetică, neo-constructivism, antropozofie, metafizică și cibernetică.
La Muzeul Național de Artă din Timișoara (Palatul Baroc), între 16 decembrie 2022 și 15 aprilie 2023, a avut loc expoziția monografică dedicată artistului Paul Neagu (1938-2004). Cu un design semnat de Attila Kim, expoziția a fost efortul colectiv a patru curatori: Friedemann Malsch, Magda Radu, Georg Schöllhammer și Andreea Foanene, precum și a Paul Neagu Estate, care a pus la dispoziție o bogăție uriașă de exponate, prezentate pentru prima dată în România.
Accesul în lumea lui Paul Neagu se face de-a dreptul, fără introduceri didactice. Încă din prima încăpere a expoziției, vizitatorul ia contact direct, frontal, cu un hyphen supradimensionat, care ocupă aproape întreaga sală și a fost construit special pentru expoziție după schițele artistului. Acest misterios obiect volumetric, masiv, dar parcă incomplet, inspirat din forma unei unelte agricole, îmbină cercul, triunghiul și pătratul într-o configurație simbolică, imaginată de Neagu ca instrument de conceptualizare a antropocosmosului. Un obiect ce deopotrivă unește și ține distinct, hyphenul este o cratimă între lumi, între om și univers, corporal și spiritual, conceptual și senzorial, microcosmos și macrocosmos.
Acest obiect cu o forță vitală activă, esențial pentru gândirea artistică a lui Paul Neagu, este atotprezent în expoziție, declinat și permutat prin forțe catalizatoare în materialități și morfologii multiple, numite de artist cele „nouă stații catalitice” (1975-1987). Tot nouă sunt și încăperile expoziției, care se deschid vizitatorului precum „cutiile lui Neagu”. Meritul curatorial al acestei retrospective constă nu doar în cercetarea solidă, cât și în abilitatea asamblării coerente a unor medii și materiale atât de diverse: desen, obiect, sculptură, video experimental, film care documentează performance-uri precum Cake Man (1971) sau Going Tornado (1974), dar și lucrări derivate din perfomance-uri, materiale de arhivă, schițe, caiete de artist, file de jurnal și fotografii. Obiectele prezentate nu sunt dispuse ierarhic sau clasificate în categorii rigide – obiect artistic, obiect documentar, obiect de arhivă –, ci sunt mai degrabă stații sau puncte intermediare într-un continuum proliferant al creației.
Deși prezente în aproape fiecare încăpere și bogate în referințe și explicații interesante, textele de sală (intitulate neutru camera 1, camera 2… camera 9) rămân adiacente discursului curatorial, care se articulează elocvent prin însăși amplasarea și ordonarea obiectelor expuse, și care facilitează un acces intuitiv-senzorial, mai degrabă decât unul istoriografic-intelectual. Concepte esențiale în gândirea artistului, de pildă „mușcătura oarbă”, „ploaia orizontală”, „absența frapantă”, „omul tornadă” sau „metronomul tactil”, deși inițial ermetice, capătă sens și substanță pe măsură ce deprindem coerența generativă a gândirii sale artistice. Diversitatea de obiecte nu creează deloc o senzație de aglomerare sau ostentație. Dimpotrivă, ea produce un efect fluid, deambulatoriu, menit să ne introducă în câmpul energiei artistice pe un parcurs șerpuit, sinuos, deopotrivă senzorial și conceptual.