fbpx

Art Nouveau în linii de arhitectură

De Ziua Mondială a Art Nouveau-ului, Centrul de Excelenţă în Arhitectură, Arte şi Audiovizual (C.E.A.A.A.) împreună cu Muzeul Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti şi partenerii săi prezintă proiectul expoziţional, educaţional şi creativ intitulat ART NOUVEAU ÎN LINII DE ARHITECTURĂ.

Evenimentul va fi vernisat pe 10 iunie 2021 la Muzeul Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti, în Sala Media, ora 18:00, intrare din Strada Monetăriei nr. 3.

România se numără printre ţările cu un important patrimoniu Art Nouveau construit şi mobil, a cărui poveste, adoptare şi adaptare – în contextul mişcării Arta 1900 – merită puse în valoare, cu atât mai mult pe 10 iunie, când acest curent este sărbătorit, cu toate particularităţile sale regionale şi locale, în întreaga lume.

Prin evenimentul „ART NOUVEAU ÎN LINII DE ARHITECTURĂ”, prezentam publicului larg şi comunităţii culturale internaţionale explorarea patrimoniul Art Nouveau-ului prin fotografie şi prin tehnicile desenului realizate de tinere talente creative, în urma unui call public  ce a avut loc în luna iunie.

Ne alăturăm şi promovăm aşadar, iniţiativele internationale de #ZiuaMondialăArtNouveau atât către publicul larg, cât şi în reţeaua europeană a proiectului Art Nouveau 2, ce este partener alături de Muzeul de Arte Aplicate din Budapesta, MAK Muzeul Austriac de Arte Aplicate din Viena, MUO – Muzeul de Arte şi Meşteşuguri din Zagreb, Universitatea Slovacă de Tehnologie din Bratislava, Institutul Republican pentru Protejarea Monumentelor Culturale din Belgrad (Serbia), Universitatea Kodolânyi Janos, Budapesta, Muzeul Oraşului Oradea şi Municipalitatea Oradea (lider de proiect).

index2

DESPRE ZIUA MONDIALĂ ART NOUVEAU

10 iunie, Ziua Mondială Art Nouveau, a fost stabilită în 2013 pentru a celebra memoria a doi mari reprezentanţi ai stilului, Antonio Gaudi şi Odon Lechner. Începând de atunci, la nivel mondial se organizează evenimente variate care readuc în atenţia publicului oamenii şi operele ce au marcat acest curent artistic, precum şi poveştile şi valorile patrimoniului Art Nouveau din Europa.

Curentul Art Nouveau a avut, pe teritoriul României, expresii diferite, motivate de realităţile politice şi culturale de la începutul secolului al XX-lea. De la Secessionul de factură Austro-Ungară din vestul ţării, la cel de inspiraţie maghiară din centrul Transilvaniei, de la începutul modernismului rusesc în estul ţării şi până la Art Nouveau-ul exuberant al Cazinoului din Constanţa, variaţiile stilistice regionale ale acestui curent artistic oferă ocazia descoperirii unui patrimoniu deosebit de bogat, încă puţin cunoscut şi apreciat de publicul larg.

Anul acesta tema recomandată de Reseau Art Nouveau Network – reţeaua europeană a oraşelor cu un bogat patrimoniu Art Nouveau – o reprezintă Animalele. Şi asta pentru că, în tandem cu motivele vegetale atât de amplu explorate în arhitectura şi design-ul specific curentului, motivele zoomorfe sunt prezente atât pe decoraţia faţadelor Art Nouveau, cât şi pe elemente de patrimoniu mobil – mobilier, decoraţiuni interioare, bijuterii sau obiecte de uz cotidian. Sărbătoarea mondială a patrimoniului Art Nouveau poate fi marcată prin explorarea şi promovarea oricăror teme din universul bogat de expresie a curentului cunoscut şi drept Stille Liberty (Italia), Jugendstil (Germania), Secession (Ungaria) sau Modern Style (UK) / Modernismo Catalan (Catalunia, Spania) etc.

Editura igloo media, în calitate de partener al evenimentului, va oferi participanților selectați premii constând în cărți și reviste de arhitectură și patrimoniu.

Partener principal: Muzeul Național al Țăranului Român
Parteneri: Lucas & Partners Arhitectura Studio, Igloo Media, MNG ART SRL, CATENA, GLULAM SA, GIP.SRL., VIZOO.RO, CRAMA  ANNWINE, OMG Cabina Foto
Parteneri instituționali:
 Institutul Național al Patrimoniului, Academia Romana Sectia Arte, Arhitectura si Audiovizual, Ordinul Arhitecților din România – Filiala Teritorială București, Uniunea Arhitecților din România, Uniunea Artistilor Plastici, Universitatea Națională de Arte București. Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”, Colegiul Tehnic de Arhitectura „IN Socolescu”, Liceul „Dimitrie Paciurea”, Colegiul Național de Muzică „George Enescu”, Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”, Green Revolution, Roaba de Cultura.

Parteneri media: Igloo Media, Modernism.ro, DC News, AGERPRES, Revista Banchiza Urbană.

____

WWW.CEAAA.RO

MISIUNEA C.E.A.A.A.
Iniţiem şi organizăm evenimente culturale, construind o comunitate ce reuneşte profesionişti dar şi publicul creativ şi cultural din România. Prin tot ceea ce facem ne-am propus să contribuim la construirea unei infrastructuri puternice pentru dezvoltarea antreprenoriatului creativ în ţară, creşterea şi diversificarea audienţei atelierelor, designerilor, micilor afaceri, promovarea întreprinzătorilor şi profesioniştilor creativi pe plan naţional şi internaţional. C.E.A.A.A. este o organizaţie neguvernamentală, cu caracter autonom, care susţine interesele comunităţii creative din România în dialogul cu instituţiile statului şi cu organizaţiile internaţionale. Acţionăm pentru crearea unui mediu propice dezvoltării comunităţii creative din România. Una dintre priorităţile noastre din utimii ani a fost iniţierea unor proiectele de dezvoltare artistică şi arhitecturală prin coagularea comunităţilor creative în jurul unor spaţii şi proiecte ce pot aduce în lumină Bucureştiul şi România pe harta culturală europeană. Portofoliul nostru include organizarea de activităţi cu scopul interacţiunii pe plan naţional şi internaţional, programe de perfecţionare profesională, expoziţii, lansari de carte, workshop-uri artistice, seminarii şi dezbateri. Preşedinte C.E.A.A.A.: Prof. dr. arh. Luca Matei Stoian.

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0