”Back to the Future” – Expoziție comemorativă arhitect Ion Popa
Asociația ArtCrowd – Artiști în educație prezintă ”Back to the Future – Expoziție comemorativă arhitect Ion Popa”, în perioada 22 octombrie – 12 noiembrie 2020, la sediul Uniunii Arhitecților din România din București, în cadrul proiectul ”Back to the Future – Design românesc la intersecție”.
Această expoziție urmărește recuperarea unei personalități din perioada de pionierat a designului românesc și a învățământului de design bucureștean, arhitect Ion Popa, anul 2020 fiind anul comemorativ a 30 ani de la dispariția sa. În activitatea sa profesională, Ion Popa a realizat în mod constant proiecte în cadrul unor echipe interdisciplinare de anvergură, a co-fondat primul studio de design din România, Studioul DA, și a fost unul dintre principalii organizatori ai primului și celui mai mare eveniment de Design din România, Seminarul Național de Design din 1974, în urma căruia termenul „design” a întrat în vocabularul profesional românesc.
Expoziția se va axa pe de o parte pe expunerea unor fotografii de arhivă ce nu au mai fost arătate publicului larg, și care documentează activitatea profesională a arhitectului Ion Popa din anii 70 și 80, ca membru al grupului de arhitectură și design, Studio DA, ca designer sau ca lector la Universitatea Nationala de Arte din Bucuresti (1974-1990) și pe de alta va face o încercare de a contura personalitatea sa expansivă și explorativă, care a favorizat realizările în domeniul designului de pionierat.
Astfel, publicul va putea viziona, spre exemplu, documentarea locului în care a copilărit Ion Popa, în relație cu opera sa, sau documentarea unui tur al Europei pe bicicletă, parcurs de acest în anii studentiei care s-a bucurat de atentia presei de la acea vreme.
De asemenea expoziția va prezenta design de mobilier unic în România, realizat de arhitect în colaborarea pe termen lung cu arhitectul Vlad Calboreanu sau pe cont propriu. Expoziția va puncta și relația activității profesionale a lui Ion Popa cu cea a fiicei sale, Delia Popa, artistă vizuală activă pe scena de artă contemporană.
Nu în ultimul rând, în acord cu titlul proiectului, ”Back to the Future – Design românesc la intersecție”, publicul va fi invitat să descopere jocurile educative pe care studenți la Științele educatiei (Universitatea din București) și studenți la Design (Universitatea Natională de Arte București) le-au conceput și testat pentru și cu copii cu acces limitat la internet din vecinătatea rurală al capitalei, în cadrul Școlii de vară ”Back to the Future” (15 iulie-31 august 2020) folosind metode și procese tipice de ”design thinking” și ”problem solving”, în spiritul proiectelor inter- și transdiscilpinare ale arhitectului Ion Popa și ale colegilor săi.
Echipa expozițională: Vanda Maria Sturdza, arh. Alba Popa, Mihai Bodea, Delia Popa
Design expozițional: Vanda Maria Sturdza
Mulțumiri speciale: arh. Ileana Tureanu (UAR), arh. Vlad Calboreanu, arh. George Mărculeț, dr. Liviu Mureșan, prof. univ. dr, Laura Mureșan (ASE), lector univ. dr. Mirela Duculescu (UNArte), designer Radu Vișan, dr. Ioana Sanda Avram, prof. univ. dr. Doina Banciu, arh. Romeo Simiraș (UAUIM), prof. univ. dr. Dinu Dumbrăvician (UNArte), lector univ. dr. Radu Manelici (UNArte).
Vernisaj: 22 octombrie orele 16 00- 19 00, în cadrul evenimentului de deschidere purtarea corectă a măștii precum și distanțarea de minimum 1 50 m este obligatorie. Pe tot parcursul vernisajului se va limita accesul publicului în spațiul expozițional la 5 persoane concomitent. Program de vizitare: 22 oct-12 noiembrie 2020, luni-vineri 9:00 -17:00, Uniunea Arhitecților din România (București, str. Jean Louis Calderon nr 48), cu accesul unui număr de maximum 5 persoane concomitent în spațiul expozițional.
Finisaj: 12 noiembrie 2020, 17:00- 18:00, respectând aceleași reguli de conduită. Finisajul va urma Simpozionului „Back to the Future- Design românesc la intersecție”, din aceeași zi, între 9:00-17:00, la sediul Uniunii Arhitecților din România din București și online, ce va avea ca teme: Începuturile designului românesc în contextul anilor 70 și 80 și a manifestărilor importante din domeniu, design românesc actual radiografiat de generații diferite, designul românesc în contextul internațional și posibile direcții viitoare.
Toate evenimentele proiectului se desfășoară cu respectarea tuturor regulilor sanitare speciale în vederea prevenirii răspândirii SARS-CoV-2.