Văzută din exterior, structura apare ca o imagine esențializată a unui cavou monumental de secol 19, obținută prin negocierea abilă a constrângerilor impuse de context. Proximitatea mormintelor, precum și dorința beneficiarilor de a avea un spațiu exterior liber, au limitat intervențiile asupra exteriorului clădirii, permițând extinderea suprafeței construite numai prin intermediul unui plan neregulat alungit de-a lungul limitei de proprietate. De asemenea, Comisia Zonală a Monumentelor a propus păstrarea frontonului clasicizant al construcției existente. Aceste considerente au determinat apariția volumului sculptat al turnului clopotniței, care se ridică peste fațada structurii istorice și coboară înspre capătul opus, unde lasă loc doar scării de acces spre columbarul din subsol.