Cartea-obiect „Imaginând evidența” de Álvaro Siza – o mărturie personală și fundamentală a marelui arhitect
Imaginând evidența este o carte absolut esențială pentru a înțelege viziunea asupra arhitecturii a unuia dintre cei mai renumiți arhitecți în viață, prin proiectele pe care le-a realizat sau pur și simplu le-a imaginat.
De-a lungul carierei sale îndelungate și prolifice, Álvaro Siza a vorbit rareori în mod direct despre procesul care îi ghidează practica. Publicația permite ca această dimensiune puțin cunoscută a sa să iasă la iveală, fiind și unicul text scris din perspectivă proprie, însoțit de o colecție de schițe, fragmente, proiecte – o perspectivă intimă, potențială asupra gândirii maestrului portughez. Cartea oferă, de asemenea, oportunitatea de a relua unele lucrări fundamentale – cum ar fi casa de ceai Boa Nova și piscinele din Leça da Palmeira – din perspectiva lui Siza, care este atât poetică, cât și pragmatică.
O carte emblematică cu și despre unul dintre cei mai apreciați arhitecți contemporani, laureat al Premiului Pritzker pentru arhitectură în 1992, ce dezvăluie viziunea unui arhitect modern, ferm ancorat în etică, ca și în estetică, cu o practică de un extraordinar simț al rigorii și libertății.
Printre alte premii se numără: Medalia de Aur a Consiliului Superior de Arhitectură al Colegiului de Arhitecți din Madrid în 1988; Premiul Mies van der Rohe pentru Arhitectură Europeană, Premiul Prințului de Wales pentru Design Urban de la Universitatea Harvard și Medalia Alvar Aalto în 1988; Premiul Național de Arhitectură al Portugaliei în 1993; Marele Premiu Special de Urbanism al Franței în 2005, dar și titlul Doctor Honoris Causa acordat de numeroase universități printre care UAUIM în 2005.
Antologia este completată de un eseu scris de Daniela Sá, doctor arhitect, cercetător și cofondator al editurii Monade Books.
Traducere din engleză de Manuela Zipiși.
„A începe cu obsesia originalității este un proces nerafinat și rudimentar.”
„Cred că sensul uceniciei, în arhitectură, este tocmai acela de a-i lărgi cuiva gama de referințe. La început, există întotdeauna o figură carismatică care ne captează atenția în mod deosebit și, în consecință, are o influență decisivă asupra noastră. În plus, școlile de arhitectură tind frecvent spre formalism. Cred că este posibil să identifici referințele unei lucrări, dar este mult mai dificil să faci asta cu proiectele deja mature, deoarece nu există o singură asociere în joc, ci nenumărate. Articularea acestor influențe este un act de creație irepetabil. Un arhitect lucrează prin manipularea memoriei, nu există nicio îndoială, atât conștient, cât și, de cele mai multe ori, subconștient. Cunoașterea, informarea, studierea arhitecților și a istoriei arhitecturii tind, sau ar trebui să tindă, să fie asimilate până când cad în uitarea inconștientului sau a subconștientului.”
„Exercițiul observației este prioritar pentru un arhitect. Cu cât observăm mai mult, cu atât esența obiectului va deveni mai clară. Și această esență va fi consolidată drept cunoaștere vagă, instinctivă.”
Proiect susținut de Ordinul Arhitecților din România din timbrul de arhitectură.
