fbpx

Cărtureşti la 13 ani!

Începând cu noiembrie 2000, sute de mii de cărţi, albume şi filme şi-au găsit locul în rafturile librăriei Cărtureşti. Nenumărate ceşti parfumate de ceai, mii de evenimente, importanţi scriitori români şi străini, muzicieni, regizori, artişti renumiţi şi-au întâlnit aici publicul. La 13 ani de la deschiderea primului Cărtureşti, există astăzi 16 librării-concept cu acelaşi nume în 9 oraşe din România şi o comunitate online care strânge noi cititori in fiecare zi.

2013 a fost un an cu multe realizări: au fost deschise două librării în nordul capitalei, în Băneasa Shopping City şi în Promenda Floreasca, precum şi prima librărie în Ploieşti, în Afi Palace.

Au demarat proiecte importante cum este “Dialoguri cu scriitori români”, în patru oraşe şi au continuat să crescă platforma ROD, dedicată promovării creativităţii autohtone.

Nu în ultimul rând, au fost organizatorii celei de-a opta ediţii Street Delivery, eveniment manifest pentru spaţiul public.

În fiecare zi, la Cărtureşti este ziua cărţilor. Pe 22 noiembrie sunt sărbătoriţi cititorii: sunt pregătite reduceri, ceai şi biscuiţi din partea casei, evenimente speciale şi amintiri de colecţie. De asemenea librăriile Cărtureşti Verona, Cărtureşti Braşov, Cărtureşti Mercy din Timişoara vor avea program prelungit până la ora 24:00 şi vor oferi cititorilor un discount de 20% la toată oferta de carte în intervalul 22:00 -24:00.

Iar pe Carturesti.ro surprizele continuă în perioada 13 – 28 noiembrie 2013: toată oferta de carte în stoc are 20% reducere (exceptând manualele English Language Teaching şi titlurile editurii Publica), fiecare comandă online soseşte cu un cadou – un pachet care conţine două suporturi de ceşti din colecţia aniversară creată de artistul Alexandru Ciubotariu. În plus, tot pe librăria online puteţi opta pentru un nou serviciu de curierat în parteneriat cu Sinapseria: livrare cu bicicleta chiar în ziua plasării comenzii.

Programul evenimentelor speciale:
Cărtureşti Braşov
18:00 – Seară de poveşti pentru copii
21:30 – Seara muzicală – canzonette şi tangouri

Cărtureşti Mercy din Timişoara
18:00 – Tango interbelic urmat de programul muzical „Kindlein – Cântăreţul cu poeziile”

Cărtureşti Verona din Bucureşti
22:00 – Lansarea proiectului Zâmburi de Ştefan şi Adriana Liuţe, un produs cultural în format unic pentru România

Carte diem!

Tag-uri:
Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0