City Plus. Viziuni urbane sustenabile
TEXT: Ioana Păunescu
Privind spre viitor, arhitecţii vizează în primul rând latura sustenabilă a oraşelor şi a funcţiunilor acestora. Impactul minim asupra ambientului, accentul pus pe zonele verzi, modularitatea şi adaptabilitatea sunt câteva dintre conceptele-cheie ale noilor viziuni. În cele ce urmează, ne oprim asupra a două proiecte care au, ca punct comun, pe lângă cele de mai sus, amplasarea pe apă.
Oceanix Busan
PROIECT ȘI FOTO: Bjarke Ingels Group
Proiectul pentru o comunitate rezilientă şi sustenabilă Oceanix a fost prezentat în cadrul Mesei rotunde pentru oraşe sustenabile plutitoare a Naţiunilor Unite din primăvara acestui an. Iniţiat în 2019 şi creat special pentru oraşul sud-coreean Busan, Oceanix propune noi rezolvări pentru zonele problematice de coastă, pe care schimbările climatice le fac vulnerabile în faţa unor viitoare creşteri ale nivelului apelor.
Amplasat în partea de nord a oraşului Busan – metropolă cu 3,4 milioane de rezidenţi, a doua ca mărime din Coreea de Sud şi principal centru industrial al ţării – Oceanix Busan va fi o soluţie adaptabilă, sustenabilă, şi scalabilă pentru o viaţă în largul oceanului. Cele 6,3 hectare amenajate sub forma unei serii de platforme interconectate vorforma o comunitate rezilientă plutitoare de 12 000 de locuitori. Modularitatea oferă, însă, posibilitatea de a mări, în viitor, comunitatea Oceanix cu încă 10 000 de locuitori.
Accesul pe platformele plutitoare se va face prin intermediul unor poduri care, pe lângă rolul de elemente de circulaţie, sunt şi elemente de închidere pentru o lagună interioară dedicată recreării, artei, şi evenimentelor publice. Platformele vor fi dotate cu zone verzi, zone pentru agricultură urbană, precum şi cu o serie de sisteme integrate – de deşeuri zero şi economie circulară, de refolosire a apei, de folosire a energiei regenerabile (cu ajutorul panourilor fotovoltaice, fie plutitoare, fie amplasate pe terasele clădirilor), de mobilitate smart şi de regenerare a vegetaţiei şi faunei marine.
The Metropolitan Sea Airport
PROIECT ȘI FOTO: Pieris Architects
Acest viitor aeroport metropolitan pentru hidroavioane va fi construit pe un sit de zece hectare al unui dig din portul Eleusis din Grecia. Aflat în apropierea Atenei, Eleusis este un oraş cu intensă activitate industrială, iar proiectul propus de studioul de arhitectură Pieris marchează o tranziţie spre un viitor sustenabil.
Oraşul Eleusis este, etimologic şi istoric, legat de ideea de călătorie, o călătorie mitologică a Persefonei împreună cu Demetra, şi care a făcut ca Eleusis să devină, în Antichitate, centru principal de venerare a zeiţei. Aeroportul proiectat de echipa Pieris este legat conceptual şi vizual de context, dar şi de varii destinaţii din Grecia. ʺScopul nostru este acela de a face ca pasagerii să-şi înceapă călătoria în momentul în care intră în clădire, şi nu în momentul în care ajung la destinaţie, explică arhitecţii. De semenea, scopul este de a crea o construcţie hibridă, cu un consum redus de energie şi care să servească deopotrivă ca hidroaeroport şi centru cultural.ʺ
Aeroportul se va extinde de-a lungul digului şi se va ridica pe două niveluri. Forma circulară a construcţiei va asigura vederi panoramice asupra zonei din jur, asupra Golfului Saronic şi a insulei Salamis. Atriumul interior va fi deopotrivă element de circulaţie, repaos şi explorare, făcând referinţă vizuală la complexitatea geomorfologică a Greciei. Volumul zonei de aşteptare va fi presărat cu atriumuri-grădină cu plante emblematice ale zonei, accentuând natura sustenabilă a construcţiei şi invitând călătorul să observe schimbările de sezon ale vegetaţiei. Iar ADN-ul funcţiunii convenţionale este, în acest proiect, semnificativ modificat pentru a asigura sustenabilitatea aeroportului, mai ales având în vedere faptul că, dintre toate mijloacele de transport, hidroavionale au un minim impact asupra mediului.