Interviu cu Claude Lelouch: un moment de magie la Les Films de Cannes à Bucarest 2019

Mă tot întreb de câteva zile ce anume din filmul Un homme et une femme m-a făcut să îi păstrez o amintire atât de plină de emoție în toți acești ani. L-am văzut în copilărie, l-am reluat ceva mai târziu și abia aștept să am o nouă întâlnire cu povestea din 1966, la cinema, în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest 2019. Mai ales că regizorul Claude Lelouch este invitatul de onoare al celei de-a zecea ediții, deschizând festivalul.

Cred că răspunsul e pe cât de simplu, pe atât de greu de formulat, pentru că vorbim despre acea magie pură a cinematografului, care, dincolo de context ori poveste, face ca un film să rămână la fel de viu, peste ani. Aș putea descrie acest scurt interviu cu cineastul francez ca fiind un frumos moment de viață și cinema. Unde vă și invit, pentru a-l vedea și a-i vedea, în afară de celebrul Un homme et une femme, și cel mai recent film, Les plus belles années d’une vie (2019), prilej de reîntâlnire cu minunații actori Anouk Aimée și Jean-Louis Trintignant.

Filmul dvs. Un homme et une femme ne fascinează încă, la mai bine de 50 de ani de la apariție, grație poveștii, a frumoasei sensibilități și a forței personajelor. Cum de ați decis să urmăriți această istorie de-a lungul timpului?
Nu am intenționat să continui un film care a marcat publicul. M-am gândit că acest nou film ar trebui să suscite interes și celor care nu au văzut Un homme et une femme. Un film care să fie auto-suficient, autonom și liber. Trebuia neapărat ca acest film să fie compact, întreg. Pornesc de la o poveste de dragoste care a avut loc acum 52 de ani și care a lăsat urme. Este un film despre urmele pe care le lăsăm. Personajele trăiesc un nou început și mi se pare tulburător să-i văd pe Jean-Louis și Anouk la o distanță de 52 de ani în intervalul unei secunde! Este o secundă de eternitate care face ca timpul să explodeze. Aceste imagini cu ei în două epoci diferite, posibile cu ajutorul flash-backurilor, dau o forță extraordinară emoțiilor pe care le trăim în timp ce îi privim.

Cu ocazia aniversării a 50 de ani de la apariția filmului Un homme et une femme, am fost martor al reîntâlnirii dintre Jean-Louis și Anouk. Bucuria revederii a fost imensă! Exista senzația unei întâlniri neterminate, dintre acelea pe care le dorești eterne. Mi-am spus că ar fi minunat să îi reunesc pe Anouk și Jean-Louis, să îi regăsesc. Ca pe niște eterni logodnici care nu și-au spus încă ultimele cuvinte, iar acestea din urmă ar putea fi și primele.

Câteva luni mai târziu l-am revăzut pe Jean-Louis și mi-am spus încă o dată că trebuie neapărat să îl filmez. A devenit o necesitate. Totul e întipărit pe chipul său, cele spuse și cele nespuse. Mi-am luat inima în dinți și i-am vorbit despre dorința mea nebunească. Avea dubii în legătură cu filmul. I-am promis că dacă nu ne va plăcea, nu o să-l facem niciodată public. I-am văzut strălucirea din privire. Mi-a strâns mâna spunând „Banco!” (de acord, n.r.), iar din acel moment am lucrat într-un ritm nebunesc.

Ce a însemnat, de fapt, lucrul cu Jean-Louis Trintignant și Anouk Aimée după atâția ani?
Am trecut prin cea mai mare spaimă a vieții mele… În prima zi de filmare aveam sentimentul că merg la spânzurătoare. Dar am fost grațiat și eliberat! Când am filmat scena reîntâlniri dintre Anouk și Jean-Louis. Durează 19 minute și e filmată cu viteza vieții. Nu există practic niciun fel de improvizație. Respectă textul exact cum li-l suflu atunci când joacă. Îl descoperă, iar eu îi descopăr în timp ce se filmează. Îmi doream ca această întâlnire să fie dintre cele mai spontane posibile. Nu au repetat. În dimineața respectivă, la machiaj, le-am dat câteva indicații, dar nu am vrut să dezvălui prea mult. E un moment adevărat, o adevărată întâlnire, o reîntâlnire autentică. Asta e ceea ce iubesc la cinema. Ceea ce poate oferi cinematograful. Am filmat această scenă de 19 minute în 19 minute.

Seara, după filmare, am simțit nevoia să plâng. Mi-am spus că tocmai filmasem probabil cea mai frumoasă scenă din viața mea. Filmul s-a turnat în ordine cronologică. Prin urmare, energia pe care Jean-Louis o regăsește jucând alături de Anouk s-a născut pe măsura filmărilor. Filmul se hrănește din ceea ce se întâmplă în realitate. Este precum reportajul unei „noi” întâlniri! Am avut șansa extraordinară să aștept 52 de ani pentru a face acest film. Surpriza și spontaneitatea sunt inima proiectului. Am sentimentul că nu am făcut nimic. Totul s-a întâmplat în altă parte. Este vorba despre 52 de ani de muncă, în mod inconștient, pe care am avut șansa să îi filmez. Din acest motiv cred că e vorba despre un film miraculos!

O poveste care v-a emoționat, dar pe care nu ați avut ocazia să o convertiți în film?
Toate filmele mele au fost inspirate de povești reale… Sunt o adevărată portăreasă! Observ tot și mă hrănesc cu tot ceea ce văd. Așa s-a întâmplat și în 1965, când am scris Un homme et une femme. Mă aflam într-un moment delicat, tocmai ieșisem de la o proiecție catastrofală a filmului meu precedent. Nu mai aveam chef de nimic și am plecat la Deauville fără să știu exact de ce merg în acea direcție. Am adormit în mașină, cu fața spre mare. În zori, am văzut o femeie și un copil mergând pe plajă. Am ieșit din mașină să respir aer curat. Și cu cât avansam în direcția femeii, începeam să îmi pun tot mai multe întrebări: Ce făcea pe plajă atât de devreme cu copilul? Poate încerca să petreacă cât mai mult timp cu el pentru că nu îl vedea suficient de des? Poate copilul locuia într-un internat… Încet, încet, în mintea mea se construia scenariul filmului! Întotdeauna viața și creația mea s-au amestecat. Sunt foarte curios și de fiecare dată observ ceva care mă pasionează.

Începe să se profileze linia de sosire… și probabil nu voi reuși să fac toate filmele pe care le am în minte. Pregătesc ceea ce va fi poate ultimul meu film, pentru că mă apropii de o vârstă la care îmi spun despre fiecare film pe care îl fac că ar putea fi ultimul. Abordez toate filmele pe care le realizez acum de parcă ar fi ultimul și am în plan unul care va încerca să pună ordine în 60 de ani de proiecte.

O să transpun cele două-trei certitudini pe care le am astăzi. Iată, sunt două, trei lucruri care mi se par esențiale după ce am trăit tot ce am trăit. În primul rând, este vorba despre faptul că lucrurile nu se întâmplă niciodată așa cum ne închipuim, de asta sunt sigur! Apoi, că de fiecare dată când spunem da sau nu ni se schimbă viața, nu există acord sau refuz inocent și că, în mod cert, iubirea este cea mai importantă, chiar și atunci când doare. Următorul meu film se va axa pe aceste trei teme.

Câteva gânduri înainte de venirea dvs. la București, la festival?
Acum zece ani turnam Ces amours-là, la București. O filmare de șase săptămâni. A fost o frumoasă aventură, prin urmare sunt foarte bucuros să revin.

**

Unde și când vă puteți întâlni cu cineastul francez și filmele sale în cadrul Les films de Cannes à Bucarest:

Vineri, 18 octombrie

Les plus belles annees d’une vie – filmul de deschidere – ora 19:00 – Cinema PRO

18:00 – Cinema Elvire Popesco – Un homme et une femme – în prezența regizorului

Sâmbătă, 19 octombrie

14:00 – Cinema Elvire Popesco – Les plus belles annees d’une vie proiecție urmată de Debat des auteurs – intrarea este liberă în limita locurilor disponibile

Debat des auteurs este discuția despre starea cinematografiei pe care Les Films de Cannes à Bucarest încearcă să o aibă în fiecare an cu invitații speciali ai festivalului. Încotro oare o va apuca cinematograful mondial în epoca platformelor, a francizelor şi a multiplexurilor? Anul acesta, Ionut Mareș va dialoga pe aceasta temă cu Claude Lelouch şi Elia Suleiman.

20:00 Instituto Cervantes – Un autre homme une autre chance – în prezența regizorului