fbpx

Competiţia internaţională Taichung Gateway Park

Ambiţiosul proiect Taichung Gateway City, lansat de consiliul oraşului taiwanez are scopul de a crea un mediu urban internaţional inovator şi în acelaşi timp de a crea legături apropiate între Taiwan şi restul lumii.

Taichung Gateway City acoperă o zonă de aproximativ 254 de hectare ce cuprinde şi fostul aeroport Taichung (Shuinan), împreună cu vecinătăţile sale. Conform planului urbanistic general, în centrul Taichung Gateway City se va găsi un spaţiu verde – Taichung Gateway Park – ce se va desfăşura de la nord spre sud pe toată zona de dezvoltare, pe o suprafaţă de aproximativ 68 de hectare. Zonele din jurul parcului vor fi împărţite în patru sectoare, în funcţie de însuşirile fiecăruia: Eco Residential District, Gateway District, Cultural Business District şi Innovation R&D District. Pe lângă acestea Taichung Gateway Park va cuprinde proiecte precum: Taichung Dome, Taichung Convention and Exhibition Center, Taiwan Tower şi Taichung City Cultural Center. Prin urmare, parcul va deveni cel mai important element al Taichung Gateway City.

Pe lângă faptul că parcul va cuprinde nenumărate spaţii verzi, acestea vor fi concepute într-un mod cât se poate de sustenabil. Utilizând energii regenerabile şi un sistem de management inteligent, parcul va avea un rol hotărâtor în dezvoltarea în ansamblu a Taichung Gateway City.

Pentru realizarea acestui proiect a fost lansată o competiţie internaţională prin care se caută propuneri inovatoare de la cele mai bune birouri de proiectare din întreaga lume.

Termenul limită pentru înscriere este 25 februarie 2011.

Competiţia internaţională Taichung Gateway Park

Tag-uri:
Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0