fbpx


White November igloo

Concurs de idei. Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23

Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23, în parteneriat cu Administrația Națională a Penitenciarelor din România, South Regional Office – Bastoy Prison Norvegia și Asociația RomanoButiQ desfasoara proiectul Stabilirea unui mecanism ecologic de reintegrare socială a deținuților. Proiectul este finanțat în cadrul Mecanismului Financiar Norvegian 2009 – 2014.

Prin acest proiect pilot se urmărește dezvoltarea unei metodologii de reintegrare socială a detinutilor din mediu defavorizat și cu nivel scăzut de școlarizare, prin implicarea acestora in activităţi de instruire si calificare în meserii și meșteșuguri tradiționale, si prin emiterea unui set de valori ce caracterizează cultura eco sau tradițională.
Proiectul se desfășoară în localitatea Chilia,  în Delta Dunării, in cadrul Penitenciarului  Tulcea – Sectia exterioara Chilia care are în administrare o fermă cu o suprafata de 100 ha situata pe Grindul Tătaru, vizavi de fosta fermă de cercetare Antipa dezafectata  in prezent.
 
Proiectul beneficiază de experiența Penitenciarului Bastoy Island din Norvegia, singurul penitenciar ecologic din lume care folosește o altă filosofie de recuperare și reintegrare a deținuților prin implicarea directa a acestora in solutionarea propriilor nevoi.  
 
Prima etapă a proiectului își propune realizarea unui curs practic pentru construcția a 5 clădiri ecologice pe Grindul Tătaru,  pe terenul fermei. Casele vor fi construite cu materiale locale și cu suport local, urmărind să aducă și elemente inovative și actuale de design sau soluții constructive ce pot fi adoptate în construcțiile din Delta Dunării.
 
A doua etapă a proiectului își propune dezvoltarea de cursuri de calificare pentru  5 meșteșuguri distincte folosind cele 5 clădiri realizate anterior. Acest ansamblu  ecologic asigura sustenabilitatea proiectului  constituindu-se intr-o baza a viitoarelor  programe  de reintegrare socială a deținuților  din mediu defavorizat și cu nivel scăzut de școlarizare desfasurate de catre Administratia Nationala a Penitenciarelor.
 
Principalul obiectiv al proiectului este acela de reintegrare sociala a detinutilor. Ca urmare, pe pacursul proiectului ansamblul  ecologic este  accesibil publicului, inclusiv prin realizarea de programe culturale și de comunicare publică.

 
Cui se adresează concursul?

Concursul se adreseaza arhitectilor si studenților la arhitectură.

 
Calendarul concursului
18 iulie 2014  – lansarea proiectului și start înscriere în concurs
3 septembrie 2014 (h 12:00 GMT) – ultima zi de înscriere în concurs și de depunere a materialelor
4 septembrie 2014 – debut sesiune jurizare
10 septembrie – anunțarea rezultatelor, decernarea premiilor

Obiective ale concursului de idei

–        Studierea tipologiilor specifice arhitecturii din regiunea Deltei Dunării ;

–        Rezolvarea atelierelor de lucru în cadrul natural, punându-se accent pe relația acestora cu peisajul.

–        Găsirea unor soluții inovative ce pot fi adoptate ulterior de construcțiile din Deltă.

 Date de temă

Tema propusă pentru studiu este construirea a 5 case ecologice ce vor servi drept ateliere de lucru și organizarea de evenimente de conștientizare.

Prin concurs se caută idei de punere în operă a materialelor locale, într-o manieră tradițională sau contemporană, inspirată din tehnologiile locale.

Pentru realizarea construcțiilor se dorește utilizarea materialelor ce se pot procura local, pentru a avea un impact minim asupra mediului și pentru a promova tehnicile de contrucție locale. Se vor respecta prevederile din Regulamentul-cadru de urbanism pentru Rezervația Biosferei Deltei Dunării, privind folosirea materialelor, realizarea fundațiilor și proporțiile construcțiilor și golurilor; propunerea oricăror altor materiale trebuie să fie temeinic justificată.

Regimul de înălțime este Parter.

Cele cinci case vor găzdui următoarele funcțiuni:

Casa #1: Atelier de tâmplărie.

-1 cameră atelier unde se vor învăța tehnici tradiționale/locale de lucru cu lemnul – aprox 40 mp;

-1 cameră – depozitare lemn și alte materiale (depozitarea lemn poate fi comună) – 20 mp;

-1 spațiu montaj închis pentru iarnă cu posibilitatea de extindere în timpul verii – 30 mp.

Casa #2: Atelier de marangozerie.

-1 cameră atelier unde se vor învăța tehnici tradiționale/locale de lucru cu lemnul – aprox 40 mp;

-1 cameră – depozitare lemn și alte materiale (depozitarea lemn poate fi comună) – 20 mp;

-1 spațiu montaj închis pentru iarnă cu posibilitatea de extindere în timpul verii – 30 mp.

Casele #1 și #2 pot fi constituite în două corpuri de clădiri având zona comună de echipamente,  folosite de ambele meștesuguri și cele două spații de montaj și de finisare separate. 

Casa #3: Atelier de împletituri de răchită și papură:

– Cameră atelier unde se vor învăța tehnici tradiționale/locale de lucru cu stuful;

– Depozitare;

– Spațiu deschis acoperit unde se pot ține cursurile pe timpul verii.

Casa #4: Atelier de olărit:

– Camera atelier unde se vor învăța tehnici tradiționale/locale de olărit;

– Depozitare;

– Spațiu deschis acoperit unde se pot ține cursurile pe timpul verii.

Casa #5: Atelierul  constructorului de case eco :

– Spațiu depozitare;

– Bucătărie + loc de luat masa;

– Vestiare, toalete ecologice, dușuri pe sexe pentru a fi folosite de către cei care folosesc atelierele;

Construcțiile nu vor depăși 60mp spațiu închis, la care se vor adăuga spațiile exterioare acoperite – tip prispa.

Pe toată perioada de înscriere organizatorii vor răspunde la solicitările de clarificări primite la adresa design@rowmania.ro.

Tag-uri:
Coșul de cumpărături
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0