fbpx

Conferința RIFF – Protecția la foc a fațadelor. Studii de caz și dezbatere | 14 decembrie

SHARE Architects împreună cu Inspectoratul General pentru situații de urgență din România (IGSU), Ordinul Arhitecților din România (OAR) și Asociația Inginerilor de Instalații din România(AIIR) anunță organizarea Conferinței RIFF – Protecția la foc a fațadelor, în cadrul Forumului Internațional de Arhitectură și Inginerie SHARE Bucharest 2021, care va avea loc în 14 decembrie la JW Marriott Grand Hotel București.

Programul conferinței RIFF cuprinde studii de caz privind evaluarea performanțelor la foc a fațadelor, în România și la nivel Internațional, prezentări de soluții tehnice și o largă sesiune de dezbatere care va aduce în discuție propunerile privind revizuirea normativului românesc în privința aspectelor care țin de securitatea la incendiu pentru fațade și acoperișuri.

Evenimentul se va desfășura în intervalul orar 10:00-17:00 și va reuni proiectanți, arhitecți, ingineri de fațade, ingineri instalatori, producători de materiale de construcții, experți tehnici, verificatori de proiecte, reprezențanți ai IGSU și Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA).

Programul  preliminar poate fi consultat pe site-ul www.share-architects.com.

Accesul la eveniment se face in baza taxei de participare la forumul SHARE Bucharest 2021 care poate fi achiziționată de pe același site. Pentru mai multe informații privind participarea la conferință puteți scrie la adresa share@share-architects.com.

Forumul SHARE Bucharest 2021

SHARE Bucharest 2021 este evenimentul de referință pentru profesioniștii români din construcții, care oferă cele mai noi informații și oportunitatea de networking profesional la cel mai înalt nivel. Arhitecți  cu proiecte remarcabile realizate în anul precedent și lideri internaționali în inovare și tehnologii de construcție din România, UK, Germania, Turcia, Liban, Olanda sunt invitați pe scena forumului.

Evenimentul este organizat de SHARE Architects în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România și cu susținerea companiilor: Şişecam Flat Glass (partener oficial), Zumtobel și TeraSteel (parteneri principali), Guardian Glass, Iulius, Proventuss, Alukönigstahl, Kingspan și Aluprof (parteneri), Velux, Romstal Arhitect și Villeroy & Boch (sponsori).

Parteneri media: Igloo, spatiulconstruit.ro, EfdeN, Transilvania Business

Mai multe informații pe siteul www.share-architects.com și pe paginile de Facebook, Linkedin și Instagram

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0