Cristi Radu și Bucureștiul fotografic: „Un oraș insular pe care iubim să-l urâm”

Cristi Radu este un pasionat explorator al mediului urban în general și al Bucureștiului în mod special, pe care nu numai că îl cutreieră și îl (re)descoperă de când se știe, dar, din 2007 încoace, îl documentează și îl surprinde fotografic, încercând să îi promoveze colțuri ascunse și ipostaze mai puțin știute. Când nu scrie despre oraș din perspectivă antropologică ori pe teme social-politice, culturale sau administrative (Rezistența Urbană, București realist etc.), Cristi organizează tururi care să dezvăluie locuitorilor orașului (și nu numai) un anumit mod de a privi și de a simți lucrurile.

Iar dacă nu v-ați fi imaginat că e posibil să purtați fragmente de oraș, anul trecut Cristi a lansat și Typography Bucharest, un fashion brand care propune sigle/firme din trecutul orașului combinate cu articole de îmbrăcăminte. Revenind la fotografie, cadrele lui Cristi Radu (instagram.com/raidenbucharest) suprapun mai noile sale pasiuni pentru arhitectura modernistă-art deco și pentru farmecul și intimitatea curților de secol XIX constantei nevoi de a privi orașul de sus – demers care ne oferă bucuria vizuală a profunzimilor și lejeritatea perspectivei de ansamblu.

Ce înseamnă pentru tine fotografia urbană?
Fotografia urbană a însemnat mereu pentru mine capturarea esenței, a spiritului unui loc sau măcar a unei părți din el într-un clișeu sau o serie de clișee reprezentative, la care când te uiți să fii intrigat, nostalgic, de-a dreptul uimit, să-ți genereze o emoție, oricare ar fi ea. Înseamnă documentarea locurilor arhicunoscute, dar și explorarea și descoperirea constantă a altora noi, împingerea limitelor cunoașterii până la suprapunerea cu limitele fizice ale Bucureștiului, în cazul meu, dar și dincolo de ele.

De unde au venit ideea și interesul descoperirii și surprinderii orașului ascuns, a colțurilor mai puțin știute ale Bucureștiului?
Am fost mereu un entuziast, m-am lăsat ghidat de curiozitatea de a înțelege spațiul în care trăiesc, lărgind cercul de la cartier la oraș pe măsură ce am crescut. Pasiunea descoperirii și documentării Bucureștiului m-a prins când eram în facultate. Veneam zi de zi cu metroul din cartierul meu de blocuri până-n centru. Tot umblând pe străzi, mi-am dat seama că mă găseam într-un oraș total diferit decât cel cu care fusesem obișnuit, peisajul urban nefiind același. Inițial, mi-am dorit să înțeleg straturile urbane și-am început să cercetez pe cont propriu, cu resursele limitate disponibile la acel moment. În 2005, mi-am luat primul aparat foto digital mai OK și am pornit la pas prin oraș, cu scopul declarat să descopăr colțuri neștiute. În 2007, a venit propunerea de la Mihai Buciuman să colaborez la platforma Rezistența Urbană, care abia pornise atunci ca blog. Așa am dus pasiunea descoperirii la următorul nivel: diseminarea informației și creșterea gradului de conștientizare în rândul publicului avid să citească bloguri, pe un internet mult mai sărac în conținut decât azi.

De ce provocări te lovești în fotografierea acestor spații?
Aș putea să scriu o carte în care să povestesc despre situațiile concrete în care mă găsesc atunci când ies la o tură foto. Din păcate, fotografierea în spațiul public nu e înțeleasă încă de toată lumea și există oameni care iau totul personal. Au fost țipete, amenințări, asmuțit de câini… „Cine v-a trimis?”, „Ce căutați aici?”, „Chem Poliția!” Desigur, Bucureștiul e haotic și mi se-ntâmplă să nu pot fotografia ce și când vreau, din cauza păienjenișului de cabluri, pentru că se anvelopează termic clădirea, ori pentru că e acoperită de ditamai mesh-ul publicitar, – trebuie să iau în calcul un șir de posibilități și să pornesc din start de la premisa că e posibil să trebuiască să revin. Mașinile parcate claie peste grămadă oriunde te uiți strică orice cadru.

Un fotograf român și unul internațional care te inspiră?
E foarte dificil să menționez doi fotografi. În general, încerc să-mi definesc propriul stil și, dacă sunt norocos, să-i inspir pe alții, măcar pe plan local. Desigur că mă uit pe diverse conturi de fotografie, arhitectură sau street photography pe Instagram, e bine să ai mereu o percepție 360 a ceea ce se întâmplă la nivel global, dar nu pot numi surse concrete de inspirație. Cel mai mult mă inspiră spațiul urban, clădirile, oamenii, deci fotografiile care capturează toată această diversitate sub atâtea aspecte îmi atrag imediat atenția.

Se poate vorbi despre serii/obsesii în fotografia ta?
Cred că obsesia care mă urmărește din anii 2000 e fotografiatul Bucureștiului de pe acoperișuri/terase. De sus, orașul se vede altcumva, te detașezi de zgomotul străzii, lărgești perspectiva și începi să vezi la nivel macro cât de organic e totul. Chiar și după apariția dronelor, am refuzat să îmi iau una, consider oarecum că aș trișa, din perspectiva exploratorului urban care se cațără pe clădiri. Alta e senzația când ești acolo sus decât să stai jos, cu o telecomandă și să privești pe un ecran. Pasiuni mai recente sunt fotografiatul scărilor în spirală din blocurile moderniste-art déco interbelice, holurile acestora și curțile de lumină uneori spectaculoase, dar și curțile interioare ale caselor de secol 19. Sunt spații urbane intime, adevărate capsule ale timpului, total imperceptibile majorității oamenilor. Din 2015, de când am contul de Instagram, am devenit mai atent la pozatul fațadelor, le încadrez mai mult frontal, simetric, pentru a genera o estetică satisfăcătoare ochiului privitorilor.

Ingredientele unei fotografii izbutite: tehnica sau ochiul celui care privește prin obiectiv?
Sunt de părere că e o combinație între cele două, deși tehnica poate lipsi uneori, fiind înlocuită, în lipsa unor studii de profil, de intuiție sau talent pur. Tehnica e foarte importantă și ajută enorm, combină geometrie, optică și chiar fizică. Ochiul fotografului sau viziunea lui, reprezintă componenta de bază, zic eu. Uneori e timp pentru pregătirea cadrului, alteori e point-and-shoot, depinde de timpul alocat, condițiile de la fața locului etc. Dacă știi ce și cum vrei să fotografiezi, totul vine de la sine. Aș adăuga și importanța dispozitivului cu care e făcută o poză, e diferență mare de la un telefon mobil la un aparat foto profesional, deși camerele cu care sunt echipate telefoanele mobile de generație nouă sunt din ce în ce mai surprinzătoare. O viziune materializată cu ajutorul unui dispozitiv performant crește incredibil de mult impactul vizual final și calitatea clișeului foto, pune în valoare mai bine creativitatea.

Ce anume face ca o fotografie să fie reușită, să transmită un mesaj/emoție și după 50-100 de ani?
Fiecare e atins diferit de un cadru fotografic, totul variază de la persoană la persoană. Fotografiile care transcend epocile transmit un mesaj relevant inclusiv pentru generațiile viitorului și pot genera emoție oricând, au acel „ceva” aparte, dat de subiectul și execuția fotografiei, în egală măsură, eventual de contextul general. Oamenii sunt fascinați de fotografii din epoci trecute, cu care nu au nicio conexiune directă, dar care îi intrigă și uneori le generează nostalgii (de exemplu, perioada interbelică). La urma urmei, dacă faci fotografia sincer, fiind impresionat de loc sau moment, e posibil ca acea emoție să se transmită mai departe.

Unde îți putem urmări în prezent proiectele?
Facebook: Cristi Radu, Rezistența Urbană, București Realist, Typography Bucharest
Instagram: raidenbucharest, bucurestirealist, typography.bucharest.

Interviu publicat în igloo #203 / august-septembrie 2021 / New Tech