fbpx

Cubul Opus – Zaha Hadid Architects

Când cineva se gândeşte la un cub, îşi imaginează un volum plin, în majoritatea cazurilor un corp solid. Hotelul ME Dubai, Opus este un cub opus.

Situat în districtul Burj Khalifa, în apropiere de centrul orașului Dubai, Business Bay şi apă, Opus este un corp care, pe de o parte, pare să întregească tocmai printr-o perforaţie mediană cubul, iar pe de alta, să-l evoce prin două turnuri conectate de o bază vălurită. Construcţia are un echilibru dinamic şi tensiune creativă. Ea pendulează conceptual între materie şi gol, între corp şi pauză şi între ortogonal şi amorf, moale, fluid. Hotelul Opus se distinge astfel printr-o volumetrie specială, extrasă, nu fără dramatism, dintr-un cub. Proiectul demarat de Zaha Hadid Architects în 2007 a fost finalizat în 2020. Fotografiile sunt realizate şi aduse în paginile igloo de autorul lor — Laurian Ghiniţoiu.

„Geometriile ortogonale precise ale cubului elementar din sticlă Opus contrastează dramatic cu fluiditatea golului de opt etaje din centrul său” – Christos Passas, director de proiect la Zaha Hadid Architects. Patrik Schumacher, arhitect-șef și board director al ZHA va dezvălui mai multe detalii despre proiectul Opus ca invitat în cadrul celei de-a șasea ediții Șişecam Flat Glass Transparency Meetings, care anul acesta are loc online și se transmite live pe pagina de Youtube – https://youtu.be/Xn-reR8dHLc. Tema ediției de anul acesta este „Transparent Face of Architecture”, iar Schumacher este invitat pe data de 25 iunie, la ora 16:00 GMT+3.

 

Opus a fost proiectat în ideea a două turnuri unite de o bază. Cele două jumătăți ale clădirii ţin şi definesc un gol expresiv. Legate la niveluri diferite — printr-un atrium de patru etaje la nivelul solului și printr-un pod asimetric (lat de 38 de metri, dezvoltat pe trei etaje, la o înălţime de 71 de metri deasupra solului) – turnurile ating oximoronic matricea cubului pe care-l afirmă, dar îl şi chestionează.

Programul arhitectural este unul complex. Hotelul ME Dubai include 74 de camere și 19 apartamente, iar clădirea Opus găzduiește birouri, reședințe deservite și restaurante, cafenele și baruri, inclusiv ROKA, restaurantul japonez contemporan robatayaki și MAINE Land Brasserie.

 

Rezultatul unui proiect atât de complex de mare anvergură are aici şi un rang de inedit, fiind singurul hotel în care renumita echipă ZHA a creat atât arhitectura, cât și interioarele.

Fațadele au reprezentat o temă specială în proiect. Întreaga anvelopantă a hotelului Opus este termoizolantă. Acoperirea UV și o oglindire controlată reduc câștigul solar. Jocul reflectărilor în continuă schimbare și transparența sticlei accentuează fluiditatea golului. Cu 4 300 de panouri de sticlă, în simplă sau dublă curbură, fațada fluidă a golului din cub are 6 000 de metri. O sticlă de înaltă eficiență, Low-E, de 8 mm (acoperită pe interior), o cavitate de 16 mm între geamuri și două straturi de sticlă transparentă de 6 mm cu un strat de rășină PVB de 1,52 mm reprezintă materialul faţadelor. Întreaga suprafaţă curbă a fost proiectată folosind modelare digitală 3D. Sisteme integrate au indicat zone specifice care necesitau sticlă temperată.

„În timpul zilei, fațada cubului reflectă cerul, soarele și orașul din jur; în timp ce noaptea, golul este luminat de o instalație de lumină dinamică prin LED-uri controlabile individual în fiecare panou de sticlă” – ZHA.

 

În interiorul hotelului, canapelele „Petalinas” și sofalele „Otomani” din hol, paturile „Opus” şi canapeaua combinată cu birou „Work & Play” din apartamentele hotelului, alături de colecția de baie „Vitae” (proiectată de Hadid în 2015 pentru Noken Porcelanosa) vorbesc arhitectural în acelaşi limbaj fluid. Mobilierul fiind proiectat de Zaha Hadid Design extinde ideea proiectului de arhitectură. Cubul opus este unul fluid.

***

Proiect: Opus; Program: HoReCa; Amplasament: Burj Khalifa district, Dubai, Emiratele Arabe Unite; Suprafaţa construită desfăşurată: 84 345 mp; Client: Omniyat Propreties LLC; Arhitectură: Zaha Hadid Architects; Proiect: Zaha Hadid, Patrik Schumacher, Christos Passas; ZHA Design Director: Christos Passas; Echipa de concurs: Christos Passas (Lead Designer), Paul Peyrer-Heimstaett, Alvin Huang, Daniel Baerlecken, Gemma Douglas, Saleem Al-Jalil; Echipa de proiect (anvelopantă şi corp): Vincent Nowak (arhitetul proiectului), Dimitris Akritopoulos, Javier Ernesto-Lebie, Paul Peyrer-Heimstaett, Sylvia Georgiadou, Phivos Skroumbelos, Marilena Sophocleous, Chiara Ferrari, Thomas Frings, Jesus Garate, Wenyuan Peng; Echipa de supervizare Base and Built: Fabian Hecker (Team Leader), Barbara Bochnak (Team Leader), Tomasz Starczewski, Kwanphil Cho, Bruno Pereira, Dimitris Kolonis; Consultanţi: Project Management: Gleeds [London], Omniyat [Dubai]; Arhitecţi locali: Arex Consultants [Dubai], BSBG [Dubai]; Inginerie Structurală: Whitbybird [London], BG&E [Dubai]; MEP Engineers: Clarke Samadin [Dubai]; Ingineria faţadelor: Whitbybird [London], Agnes Koltay Facades [Dubai]; Consultanţă Ascensoare: Adam Scott, Roger Preston Dynamics [London], Lerch Bates [Dubai]; Rezistenţă la foc: Safe [London], Design Confidence [Dubai]; Consultanţă acustică: PMK [Dubai]; Consultanţă trafic: Cansult Limited [Dubai], Al Tourath [Dubai]; Consultanţă iluminat: Tim Downey, Isometrix [London], DPA [Dubai], Illuminate [Dubai]; Consultanţă interior: HBA [Dubai]; Consultanţă securitate: Control Risks [Dubai]; Consultanţă bucătării: MCTS [Dubai], AV Consultants EntireTech [Dubai]; QS Consultants: HQS [Dubai]; Contractori principali: Contractori faţadă: Brookfield Multiplex [London], Alu-Nasa [Dubai]; Operator hotelier: Melia Hotels; Finalizat: 2020

Proiect prezentat în igloo #196_Arhitectura Verde

igloo_196-shop

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0