Cui i-e frică de Toulouse Lautrec?

Cui i-e frică de Toulouse Lautrec?

Interviu de: Gruia Dragomir
Foto: Vlad

Pentru consumatorii rafinaţi de artă, Toulouse Lautrec este pictorul francez post-impresionist cunoscut pentru numeroasele tablourile ce poartă în titlu Moulin Rouge şi pentru asocierile cu alte nume celebre din domeniu: Cézanne sau Van Gogh. Pentru consumatorii de bere nefiltrată, muzică indie şi nopţi albe în cluburile de muzică alternativă, Toulouse Lautrec înseamnă nişte bărboşi cu căciuli păroase şi ochelari de soare, care ciupesc cu nesimţire corzile chitărilor, lovesc agresiv în tobe şi scuipă indecent în microfoane: „Îmi place când sunt porno!”, „Te spun că ai pistrui pe sân, te spun că miroşi a parfum, te spun că mă faci să par nebun, TE SPUUUUUN!”.

Cui i-e frică de Toulouse Lautrec?

De altfel, şi consumatorii rafinaţi de artă ştiu că, până la urmă, Toulouse Lautrec era un ciudat, genial, dar ciudat, un freak of nature, pitic, alcoolic, sifilitic. Pentru că geniul se plăteşte cu alte monede şi se diluează cu absint şi cocktailuri care te zguduie din temelii (Tremblement de Terre). Cei trei indie rock’n’rolleri autohtoni: Apartman, Dizzy şi Greenman preiau aceste „calităţi” ale pictorului care a murit nebun şi le pun în muzica şi în atitudinea lor, prezentându-se în felul următor: „Les Toulouse Lautrec descind din familii aristocrate. Ei au copilărit pe pajişti verzi şi întinse în faţa castelului şi au crescut cu sunetul cornurilor de vânătoare şi mirosul parfumurilor de contesă rumenă în obraji. Deşi predestinaţi studiului academic şi educaţiei alese, viaţa i-a aruncat în paturile cele mai cârpite ale societăţii. Sunt obişnuiţi ai localurilor de noapte, sunt pasionaţi de femei, absint şi opium, scuipă în microfoane, gesticulează pe corzi în cabaret şi, îmbătaţi de succes, sparg feţele tobelor din localuri şi se uită sub crinolinele fetelor.”

Băieţii, care se declară bântuiţi de pictorul pitic, sunt nişte adevăraţi hedonişti, iar acest lucru se simte în muzica lor şi se transmite în public la concertele lor. Poate acesta este şi motivul pentru care au devenit într-un scurt timp atât de populari, piesele lor transformându-se în hituri în toate topurile şi playlisturile posturilor de radio de muzică alternativă. La concertele lor, publicul o ia întotdeauna razna când din difuzoare încep să se audă primele versuri din „Te spun”, iar hedoniştii afumaţi din public se transformă, după doar două ciupituri de corzi, în pârâcioşi care-şi unesc vocile într-un sing along de „turnători”. După toate contactele pe care le-am avut cu „Toulouse Lautrec-şii” am rămas intrigaţi şi cu câteva întrebări care se cereau „spuse” şi „răspu(n)se”.

De ce Toulouse Lautrec? De ce nu Toulouse Lautrec Monfa? De ce nu Henri Marie Raymond de Toulouse-Lautrec-Monfa? De ce nu Van Gogh?

Toulouse Lautrec ne-a ales pe noi. Pictorii contemporani nu mai stau prin cafenele, cluburi de noapte, etc., aşa că s-a hotărât să aleagă o trupă de indie-rock. Ne plac bărbile, viaţa de noapte. Suntem nişte aristocraţi eşuaţi şi nişte sensibili. Ne plac fetele şi vinul roşu… Toulouse Lautrec ne bântuie.

Cine sunteţi? Cum vă prezentaţi? Ce părere aveţi despre cuvântul „hipster”?

Suntem Apartman, Dizzy şi Greenman şi cântăm poveşti cu şi despre super-eroi. Nu avem nimic cu „hipsterii” şi nici nu ne plac etichetele. Hipster pare un cuvânt la modă. Sper că noi nu cântăm doar o muzică la modă.

Care e treaba cu căciulile păroase sau cu ochelarii de sudor sau cu masca de Hannibal Lecter şi, în general, cu ochelarii de soare – accesorii pe care le purtaţi pe la concerte şi prin clipuri?

Aceste accesorii fac parte din recuzita super-eroilor. Mda… nu numai muzica îl face pe om, ci şi haina.

Ce faceţi pe scenă şi cu ce fel de muzică vă trataţi publicul? Cu ce muzică vă trataţi? Cu ce vă trataţi, pe lângă absint şi cocktailuri Tremblement de Terre?

Greu de povestit ce facem la concerte, veniţi şi o să vedeţi/auziţi. Noi trei ascultăm muzici foarte diverse şi diferite, dar ne regăsim ca un singur personaj, Toulouse Lautrec, la sala de repetiţie, unde ne inspiră vinul de calitate alături de brânza mucegăită.

Susţineţi industria pornografică? Se zvoneşte că piesa voastră, Porno, ar putea deveni imnul acestei industrii? Sunteţi porno în momentul ăsta?

Deocamdată nu ştim dacă suntem nici în industria muzicală. „Porno” nu are legătură doar cu industria pornografică, este un erou care vorbeşte despre toată societatea consumistă din prezent. Porno este un băiat, victima dezorientată a societăţii contemporane. Piesa este inspirată dintr-o industrie care nu are nevoie de promovare.

De ce sunteţi pârâcioşi?

Pentru că trebuie să fie cineva care să „spună” ceva şi pentru că am văzut pistrui pe sân şi m-au făcut să par uşor nebun. Pentru că versurile vin natural şi piesele se compun singure la Toulouse Lautrec.

Apropo de activităţi perverse şi de albume Taschen cu desene de genialul pitic-pictor, sifilitic&alcoolic, pe când un album de muzică pornografică?

În curând o să începem înregistrările pentru primul nostru album, care nu ştim când o să apară exact. Rămâne să hotărâţi voi cât de „porno” o să fie.

Sex, drugs & rock’n’roll? Alte preferinţe? Planuri de viitor?

Avem şi alte preferinţe şi multe planuri de viitor. Asta este o expresie eternă… ni se potriveşte…

Le vieux con!
Allez les bleus!