fbpx

De-a arhitectura la SWIMATHON Bucureşti

Cursul “de-a arhitectura în oraşul meu” a început ca o idee ce părea ambiţioasă în primăvara anului 2011. Suntem la mai bine de trei ani de momentul respectiv şi vieţile noastre, ale echipei de-a arhitectura, s-au îmbogăţit cum nici nu speram. Cursul de-a arhitectura a ajuns până acum la circa 1600 de copii din toată ţara, copii de 10 sau 11 ani care au avut şansa de a avea, vreme de un an şcolar, un arhitect voluntar în clasă în fiecare săptămână.

Nici nu s-a încheiat bine anul şcolar, iar noi pregătim deja de mult cursul care va începe din septembrie. Anul acesta s-au înscris 100 de clase din toată ţara, iar vestea bună este ca e foarte probabil ca până în septembrie programa să fie aprobată prin ordin al ministrului educaţiei. Până la începutul lunii iulie definitivăm înscrierile arhitecţilor voluntari, iar apoi vom derula atelierele de formare cu noii îndrumători înscrişi în proiect, arhitecţi şi cadre didactice.
Ne puteti ajuta să creştem mai bine copiii din cele 100 de clase înscrise în anul şcolar 2014-2015, oferindu-le şansa de a-şi construi cultura vizuală şi de a învăţa să-şi “citească” oraşele, să le îndrăgească şi să le schimbe spre binele propriilor comunităţi.

Dorim să păstrăm cursul gratuit pentru toţi copiii şi anul acesta, aşa că am apelat la ajutorul Fundaţiei Comunitare Bucureşti, care ne-a pus la dispoziţie un loc în cadrul SWIMATHONULUI Bucuresti. Acesta este un eveniment ce se va desfaşura pe 12 iulie la bazinul olimpic Lia Manoliu din Bucureşti, în care o echipă formată din cinci arhitecţi va înota pe un culoar vreme de 50 de minute. Înoată (şi se antrenează de zor!) pentru de-a arhitectura arhitecţii Adrian Soare (SYAA), Alex Axinte (Studio Basar), Claudia Bingol (CLADRA Arhitect), Andrei Şerbescu (ADNBA), Christian Beros (Space Syntax). Pentru fiecare lungime de bazin înotată proiectul de-a arhitectura va primi o sumă de bani, în funcţie de donaţiile pe care reuşim să le mobilizăm (organizatorii reţin o parte din bani pentru a acoperi costurile evenimentului).

Vă rugăm să donaţi o sumă la alegere pe site-ul dedicat: http://swimathonbucuresti.ro/swimathon/index.php/profil-echipe?profil=21. E nevoie ca fiecare să se înscrie pe site şi să promită că va dona (on line sau pe 12 iulie la bazin) 1, 3, 5 sau 10 lei pentru fiecare lungime de bazin înotată de arhitecţii noştri sau o sumă fixă.

Pentru detalii adresaţi-vă colegei noastre, arh. Miruna Grigorescu la telefon 0749 052818 şi e-mail miruna@de-a-arhitectura.ro.

Tag-uri:
Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0