De la Scala la Palladio – despre seism și publicitate agresivă

De la sfârșitul perioadei interbelice s-au scurs deja mai bine de 70 de ani. Un răstimp suficient de lung pentru ca orașul și locuitorii lui să vadă și să experimenteze destule. Orașul s-a transformat sub impulsul mai multor moduri de a raţiona. Dacă în trecut gândirea lui era influenţată de personalităţi educate, mai târziu ea a fost dictată, iar în ultimii ani se pare că a fost pe alocuri rătăcită cu totul.

Memoria Bucureștiului interbelic revine și astăzi, figurând în imaginarul nostru ca un trai de huzur și o efervescenţă culturală cum probabil că nu au mai fost de atunci. Este proiecţia unei vieţi elegante la care tânjim din când în când, privind-o chiar nostalgici, deși mulţi dintre noi nu au trăit-o în fapt niciodată.

În studiile despre arhitectura bucureșteană modernistă și colecţia ei Art Déco, Axa Nord-Sud a fost mereu elogiată drept spaţiul-spectacol al avangardei arhitecturale de la noi, un ansamblu de primă valoare. De puţine ori, însă, s-a adus în discuţie și modul în care am preţuit această arhitectură în realitate.

Dacă ne întrebăm cum mai arată bulevardul Magheru astăzi, să ne propunem un traseu în cinci puncte, de la cinema Scala la imobilul Palladio, trecând pe la blocul Simu, hotelul Ambasador și cinema ARO. Fiecare dintre aceste imobile a reprezentat pentru oraș un punct de atracţie și de referinţă, iar de la arhitecţii lor – Rudolf Fränkel, Marcel Maller, Marcel Locar, Arghir Culina și Horia Creangă – mai putem învăţa și acum.

Peste aceste clădiri-emblemă ale modernismului românesc au trecut două seisme majore și multe tipologii de oameni. Dacă seismele au făcut ca unele imobile ale epocii să dispară, cele care au supravieţuit au fost transformate și perseverent degradate de oameni.

Imobilul Palladio de la Piaţa Romană a fost reconfigurat după 1977, pierzându-și parte din volumetria în cascadă și plastica modernistă. La blocul Simu, reconstrucţia, deși a păstrat volumetria, a refăcut în cheie ideologică unul dintre basoreliefurile Art Déco ale faţadei. În ultima vreme, mare parte din finisajele și tâmplăriile originale ale acestor imobile au fost înlocuite cu oferte contemporane.

Tot cultura materialistă a dat faţadei un nou rol, de suport pentru materiale publicitare. Și de la efemerele afișe lipite până la mesh-urile fixate puternic cu dibluri a fost doar un pas. Așa se face că astăzi exemple strălucite de volumetrie și estetică sunt anulate cu bună știinţă, așa cum se întâmplă la blocurile cu risc seismic Scala și ARO, degradate și cu sălile de cinema închise.

La nivelul străzii, parterele comerciale au fost împărţite în multe magazine mici sau în localuri de consum, unele amenajate în culori și cu materiale de un bun gust discutabil. În tot acest peisaj, observăm totuși, cu speranţă, cum hotelul Ambasador rămâne singura clădire de pe Magheru care își păstrează ceva din eticheta interbelică și dreptul, tot mai negat, la faţadă.

Poate că într-o zi cei din administraţia orașului și actorii economici se vor gândi că arhitectura de prestigiu înseamnă de fapt identitatea unei comunităţi. Și că poate cea mai bună strategie politică și de reclamă ar fi să le redea oamenilor respectul pentru oraș și pentru ei înșiși.

Articol apărut în Banchiza Urbană 12 / primăvară 2019 și pe artdecobucharest.ro