Design în vremea COVID-19: Elena Țara și Angela Ciobanu
Nuanțăm seria Arhitectura în vremea COVID-19, inaugurată săptămânile trecute, cu un chestionar care îi vizează pe designerii români de pretutindenti, indiferent că sunt creatori de obiect, ilustrație, bijuterie, design grafic ori design interior.
Cum s-au adaptat, ce mai gătesc, de ce le e teamă – mai în glumă, mai în serios, e important, dincolo de work from home, să rămânem conectacți unii cu ceilalți și să căutăm împreună soluții viabile pentru viitorul comunității creative.
Inaugurăm seria designerilor cu ilustrație și bijuterie – Elena Țara și Angela Ciobanu, de la care aflam nu demult frumoase povești creative în paginile Banchizei Urbane și igloo #176.
Cum ți-ai adaptat modul de lucru la realitatea pe care o experimentăm cu toții?
Realitatea pe care, din păcate, o trăim nu mi-a transformat mult modul de lucru, în sensul că tot de acasă lucram și înainte. Mi s-a schimbat puțin contextul, adică acum și Mircea, soțul meu, lucrează de acasă, deci lucrăm și avem grijă de micuța noastră Lara cu schimbul. Pot spune că perioada asta e mai prolifică, am puțin mai mult timp pentru lucru, am avut curaj să mă aventurez cu mai multe proiecte decât aș fi făcut-o dacă eram singură cu Lara mare parte din zi.
De ce anume ți-e cel mai dor?
Mi-e dor de comunitatea noastră de la biserică. Aici poate că ar trebui să fac o paranteză, biserica pe care o frecventez este una evanghelică, deci modul în care se întâmplă lucrurile este mai puțin formal și încurajează relaționarea și poveștile de după slujbă, la cafea. Sigur, ne vedem duminica dimineața online, dar nu e deloc același lucru.
Ce faci în timpul liber acasă?
În sfârșit, măritată de cinci ani, gătesc!
Cum ți-ai adaptat modul de lucru la realitatea pe care o experimentăm cu toții?
Eu sunt în Viena, și de pe 16 martie am închis atelierul pentru public. Pot însă să vin să lucrez, iar casa este la o plimbare de 20 de minute distanță, așa că în timpul zilei de cele mai multe ori mă autoizolez la atelier. Traversez centrul orașului și în absența oamenilor pare un mare muzeu în aer liber și o confirmare a convingerii lui Goethe că arhitectura ar fi muzică încremenită.
În liniștea atelierului, lucrul pare mai mult o formă de meditație: mă pot concentra mai mult pe gândurile mele și pe ceea ce lucrez, decât pe interacțiunea cu oamenii. Cele mai multe dintre proiectele și comenzile mele vin oricum din multe alte țări, așa că sunt obișnuită să lucrez la distanță. Dar piața este deja de mult timp blocată, livrările în exterior au fost sistate iar aproape toate evenimentele la care trebuia să iau parte anul acesta au fost deja anulate. Lumea stă în loc și timpul se dilată, și sper ca după ce toată suferință care este în jurul nostru în această perioadă va fi trecut, să ne uităm în urmă la un timp care ne-a fost dat pentru a ne putea continua existența cu mai multă înțelegere și empatie, mai aproape de un echilibru de care ne-am îndepărtat.
De ce anume ți-e cel mai dor?
Îmi e dor de familie și de prietenii apropiați și pentru că cei mai mulți dintre ei sunt între alte hotare, nu știu când voi avea ocazia să îi îmbrățișez din nou. Îmi e dor să merg la sală, să cumpăr prăjituri de la cofetăria mea preferată sau să mă plimb prin parcurile acum închise.
Ce faci în timpul liber acasă?
Delimitările între timpul liber și cel de lucru sunt acum foarte difuze. Dar pentru a mă relaxa, acasă fac sport, meditez cel puțin o dată pe zi, citesc, fac pâine și gătesc (din ce în ce mai mult și, spre surprinderea mea, mai bine).