fbpx

Designer de Cluj vs. designer de București, cu Adrian Balcău (Cluj Design Days)

Între 4 și 12 octombrie se pregătește ceva special în lumea designului de obiect. La Palatul Urania din Cluj, se va deschide prima expoziție din România de design multisenzorial, SENSORIA, care invită publicul să interacționeze cât mai mult și cât mai direct cu lucrările designerilor.

Expoziția multisenzorială, organizată de Cluj Design Days, este curatoriată cu produse de design care implică față de interacțiunea vizuală și experiențe tactile, olfactive, acustice și chiar gustative, fiind gândită să includă și persoanele cu dizabilități de vedere în comunitatea Cluj Design Days, prin invitația de a experimenta designul senzorial cu celelalte simțuri. Expoziția este acompaniată și de un design happening, un fashion show și tururi ghidate pentru copii.

Trecând în revistă particularitățile inedite ale expoziției din acest an, igloo a stat de vorbă cu designerul Adrian Balcău, fondatorul și organizatorul Cluj Design Days, pentru a sonda mai în profunzime nevoile designerilor care nu activează în sau nu au acces la oportunitățile pe care le oferă piața din Capitală.

First things first – ce se întâmplă special la Cluj Design Days anul acesta?

Anul acesta vom explora designul senzorial ca o provocare adresată designerilor de a incita și alte simțuri decât cel vizual prin obiectele concepute, având o abordare mai holistică. În mod intenționat, expoziția va fi prezentată într-un spațiu cu foarte puțină lumină pentru a invita vizitatorii să exploreze exponatele cu toate simțurile. Vom avea obiecte expuse care își propun să impresioneze și să provoace emoții prin calitățile adresate simțului tactil, olfactiv, acustic și chiar gustativ.

Printre designerii aduși în expoziția SENSORIA se numără echipa LÂNĂ & BETON care vine cu o colecție de lămpi îndrăznețe din lână moale și cu miros de fructe de pădure, Ikona Jewellery Studio ce s-a inspirat din forma și textura coarnelor de căprioară, Zsazsa by Szabo Linda care combină pentru expoziția SENSORIA materialele textile cu mărgele, Fragrance Lamps x Georgiana Ghiț cu corpuri de iluminat având ca ingredient principal lavanda, Tactil Util cu obiecte din argilă, neglazurate la exterior.

 

Unul dintre evenimentele adiacente expoziției SENSORIA este happening-ul creativ în care trei designeri au același set-up, aceeași cantitate de material și aceeași limită de timp pentru a crea ceva inedit. Timp de 2 zile, happening-ul creativ este sub formă de performance deschis publicului. În felul acesta, procesul creativ este parte din elementul expoziție. Produsele rezultate rămân în expoziție spre vizitare pe toată durata evenimentului Cluj Design Days.

În seara de 5 octombrie are loc Fashion Show-ul sub forma unui performance de dans contemporan, cu styling inedit cu articolele vestimentare din cele mai recente colecții ale designerilor locali din Cluj-Napoca și Timișoara. Iar pe toată durata expoziției sunt organizate tururi ghidate pentru copii și interacțiuni prin joc cu designul senzorial, în parteneriat cu Centrul Cultural Clujean.

Uitându-te în spate la prima ediție Cluj Design Days, care sunt evoluțiile care te fac să te simți cel mai mândru și în ce puncte încă ți-ai dori să vezi schimbări?

Cluj Design Days a început în 2015 ca un eveniment local prin care ne-am dorit să adunăm la un loc toate creațiile interesante din Cluj și din jurul Clujului. Acum, în 2019, am rămas plăcut impresionat de solicitările de participare pe care le primim de la designerii din toată țara pentru evenimentele noastre. Am crescut de la nivelul de eveniment local la eveniment național. Sunt foarte mândru și de ramura pe care am extins-o anul trecut la Timișoara prin Timișoara Design Day.

Sunt foarte încântat și de evoluția conceptuală a expozițiilor pe care le organizăm anual în luna octombrie, pe lângă târgurile din vară și din iarnă. Inițial, scopul acestor expoziții era o trecere în revistă a noilor creații anuale în design. Acum, expozițiile noastre sunt atent curatoriate pe tematici interesante. 

 

Pe viitor îmi doresc să ne extindem și în afara granițelor țării și să includem obiecte de design internațional, bineînțeles mulate pe viitoarele noastre teme pe care le vom aborda.

Printre bucureșteni, în general, pare că s-a dezvoltat un trend de reorientare spre alte orașe, în special Cluj. Ce spui după atâtea ediții de Cluj Design Days – să fii designer de obiect la Cluj sau la București?

Cluj-Napoca este un oraș care s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani în foarte multe direcții, chiar și în zona de design. Dar în comparație cu Bucureștiul, în Cluj sunt mai puține evenimente sau spații de promovare a designerilor și cel mai probabil și mai puțini designeri. Dar apetitul pentru design îl văd destul de prezent la Cluj. Acum depinde de punctul fiecăruia de vedere. Eu văd Clujul ca o piață deschisă, în dezvoltare. Poate că Bucureștiul îți oferă mai multe oportunități de expunere, pe când în Cluj trebuie să ți le creezi singur. Cel mai bun exemplu este Cluj Design Days, brandul pe care l-am creat pentru a avea o platformă locală în care să pot să mă prezint pe mine ca designer și pe mulți alții care se află în acest proces creativ.

Dar încă mai e nevoie să vii în București pentru a-ți face reclamă…

Dacă vrei să depășești nivelul de brand local, sigur că da! În București sunt majoritatea canalelor de promovare națională și cele mai vocale instituții de profil.

Mai e loc pentru încă un designer de obiect?

Mai e loc pentru încă 100 de designeri de obiect. De exemplu, la Cluj Design Days, ne focusăm în special pe newcomers tocmai pentru că vrem să le oferim imboldul necesar pentru a duce mai departe acest proces creativ. Cred că la nivel național designul de obiect e doar la început și ar trebui să se întâmple foarte multe acțiuni în zona de design de obiecte ca să putem vorbi de un stil specific, de design românesc. Iar ca să atragem atenția comunității internaționale către România ca un spațiu creativ interesant din punct de vedere al designului de obiect, cred că avem nevoie de mult mai mulți designeri.

Ce i-ai spune cuiva care se teme să o ia pe cont propriu în această industrie creativă?

Lucrurile nu o să se întâmple ușor, iar dacă intri în industria asta mi se pare important să conștientizezi că e o industrie ale cărei baze încă se construiesc, construcție la care trebuie să îți asumi și tu o contribuție. Ca designer de obiect nu e suficient să faci câteva obiecte faine, să le expui și să aștepți vânzările. Trebuie nu doar să faci marketing pentru propriile produse, ci și pentru ideea generală de a cumpăra obiecte designer made, concept relativ nou în România. Trebuie să convingi întâi oamenii că e o idee bună să cumpere produse designer made, în general, și apoi produsele tale designer made în particular.

Să fii designer pentru piața internă sau externă?

Aici văd lucrurile similar cu a fi designer în Cluj sau în București, doar că la o scară mult mai mare, evident. Poți să fii un pion important și să contribui la o piață în dezvoltare sau poți să fii unul din nenumărații pioni într-o piață deja dezvoltată. Acestea fiind zise, cred că piața externă este marele țel pentru toată lumea.

***

Cluj Design Days este o platformă de promovare, expunere şi vânzare a creaţiilor designerilor autohtoni, înființată în 2015. SENSORIA este cel de-al 14-lea eveniment Cluj Design Days, proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Dacă nu prinzi ocazia să vezi lucrările designerilor la Cluj, Expoziția SENSORIA se mută în perioada 1 – 3 noiembrie la Timișoara Design Days în Bastionul Maria Theresia.

cover-event

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0