fbpx

Designerul, un complice intuitiv al frumuseţii. Interviu cu Matteo Nunziati

Să-ţi proiectezi sufletul într-o formă graţioasă şi să-l laşi acolo să zăbovească o clipă, să auzi propriile păreri intelectuale care se întorc înapoi la tine cu ecou şi îmbogăţite cu toată muzica pasiunii şi a tinereţii”, spunea Oscar Wilde, scriitorul care defineşte cel mai bine rolul artistului în căutarea rafinamentului şi al frumosului. Prin munca, preocupările şi principiile estetice, designerul Matteo Nunziati pare să fie nici mai mult, nici mai puţin decât un complice intuitiv al frumusetii, despre care afirmă: Frumusețea nu are granițe sau naționalitate, este globală. Cu siguranță este necesar să dai suflet obiectelor, iar prin suflet înseamnă și să transmiți tradiția sau emoțiile. Cred că un mare proiect trebuie să fie global și local, în acelaşi timp.”

Povestea designerului începe în Milano, în data de 11 octombrie 1972. Este cel mai mare dintre cei doi fraţi şi o soră. La vârsta de 11 ani îşi descoperă înclinaţia spre desen. Mulţi ani mai târziu, talentul cultivat prin studiu şi muncă îl plasează în top­ printre cei mai buni 100 de arhitecţi şi designeri ai lumii. Italia, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Arabia Saudită, Kuweit, India, Maldive, China, SUA sunt câteva dintre statele în care Nunziati şi-a lăsat amprenta. O amprentă autentică remarcată chiar şi de președintele Statelor Unite Donald Trump, care l-a ales ca designer. Printre referinţele sale se numără Trump Towers de la Pune, Hotelul Four Seasons din Londra, reşedinţa Aston Martin din Miami, Bosco Verticale (Penthouse).

Ce rol are frumuseţea într-o lume „ambalată frumos”? De ce este ea fundamentală pentru oameni?

M.N.:Inima noastră este neliniștită până nu se va odihni în Tine”, a scris Sfântul Augustin. Chiar și cel mai bogat, cel mai inteligent, talentat, înțelept, frumos, celebru om, nu este niciodată complet satisfăcut. Cred că este natura umană, prin noi, oamenii, încercăm să obţinem din ce în ce mai mult. Frumusețea este o nostalgie pentru această perfecțiune pe care nu am reușit să o realizăm. Acesta este motivul pentru care frumusețea adevărată mișcă inimile. Am plâns acum un an în fața unei capodopere a lui Velasquez pe care am văzut-o la Muzeul del Prado din Madrid. Frumusețea ne amintește de adevărata noastră natură, de nostalgia pentru o perfecțiune la care nu suntem în stare, niciodată, să ajungem. Dar acesta este sensul vieţii, de a lupta pentru a atinge frumusețea.

Care este amprenta pe care o lasă un adevărat designer?

M.N.: Un scaun frumos, un pat sau o casă ne fac să ne simţim mai bine, ne fac să ne simţim mai fericiţi. Acesta este scopul designerului: să deschidă inimile oamenilor.

Există astăzi graniţe între arhitectură şi design, în afară de cele legate de funcţionalitate?

M.N.: Dacă vei căuta adevărata frumuseţe, arta, designul şi arhitectura nu au graniţe.

Odată ai spus „Munca noastră nu răspunde numai la funcțiile de bază ale ființei umane: a mânca, a dormi, a lucra. Este la fel de importantă şi dorința de fericire şi pace”. Cum ajungi la echilibru în amenajările interioare? Poți ajunge la echilibru și emoție prin design?

M.N.: Pentru mine, designul și designul interior sunt exact o problemă de echilibru și emoție. Echilibru, pentru că încerc mereu să găsesc o balanţă între funcționalitate și frumusețe, între poezie și concret. Un design frumos, autentic este ceva care poate atrage profund și poate crea emoție, dar este, de asemenea, perfect tehnic și orientat spre nevoile reale ale oamenilor.

Care este secretul care te ajută să creezi ambiente autentice, remarcabile în toată lumea? Din ce te inspiri?

M.N.: Cred că fiecare artist trebuie să trăiască cu pasiune și intensitate extremă, pentru că inspirația vine de oriunde. Uneori este un echilibru dificil, deoarece, pe de o parte, un artist este profund sensibil (pentru că trebuie să absoarbă inspirația din realitate), dar, în același timp, un artist care trebuie să se confrunte cu realitatea și piața trebuie să fie, de asemenea, rece și detașat. El trebuie să știe să se ridice dacă clientul respinge proiectul tău. Sensibil și detașat este un echilibru dificil de întreținut!

Eşti mulţumit vreodată de munca ta?

M.N.: Nu mă simt mulțumit și cred că această dorință continuă de a mă îmbunătăți în proiectele mele este utilă pentru a crește continuu calitatea muncii. Întotdeauna cred că următorul meu proiect va fi cel mai bun!

Italia, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Arabia Saudită, Kuweit, India, Maldive, China, SUA. Ai proiectat peste tot în lume. Putem vorbi astăzi, în această globalizare, despre o combinație, un mix global în design?

M.N.: În opinia mea, frumusețea nu are granițe sau naționalitate, este absolut globală. O mașină drăguță, o pereche de pantofi frumoși, un hotel frumos sau o casă drăguță sunt la fel de apreciate în toată lumea. Cu siguranță, în opinia mea, este necesar să dai suflet obiectelor, iar suflet înseamnă să transmiți tradiția și emoțiile. Cred că un proiect mare trebuie să fie global și local, în același timp.

De ce crezi că a ales familia Trump să coaboreze cu tine?

M.N.: Preşedintele Donald Trump a vizitat un penthouse pe care l-am realizat în India şi a fost impresionat de calitatea proiectului. El m-a sunat pentru a stabili o întâlnire în biroul său din New York. În timpul interviului a vorbit mereu și nu m-a lăsat să spun nimic, dar la un moment dat mi-a pus doar două întrebări. M-am uitat la el și am răspuns. A zâmbit şi a aprobat. Ca orice om mare de afaceri, el știe din câteva semne dacă are sau nu încredere într-o altă persoană. A avut încredere în mine și acum lucrăm de mai bine de opt ani cu Organizația Trump. Cred că știu să recunoască adevărata calitate.

Cum decurge colaborarea cu Organizaţia Trump?

M.N.: Este o companie de familie și acest lucru este un lucru foarte bun pentru business. Dacă am vreo problemă, îi pot apela direct, iar ei încearcă să mă ajute să o rezolv. Sunt oameni pragmatici și muncitori. Foarte puțin formalism şi direct la subiect. De exemplu, pentru a evita pierderea de timp la Trump Tower din New York, avem întotdeauna un prânz simplu, cu sandvișurile la masa de ședință, fără restaurant de lux sau elegant în timpul lucrului!

Ai adus designul italian în Orientul Mijlociu. Cum ai îmbinat stilul italian cu cel oriental?

M.N.: Este un mix interesant. Îmi place foarte mult să „contaminez” stilul italian cu alte inspirații. Cred că duce la un rezultat extrem de interesant. În proiectul meu pentru Fraser Suites West Bay din Doha, Qatar am căutat acest stil local și global.

Ce înseamnă designul de lux? Cum defineşti luxul?

M.N.: Luxul este atunci când o persoană se simte bine. Deci, luxul real nu este neapărat un obiect scump. În opinia mea, poate fi un lux să stai pe o peluză și să te uiți la un cer înstelat nemărginit.

Pe lângă proiectele de design, ai avut colaborări cu Florim, Cedit, şi colaborezi în continuare cu renumite companii pentru designul produselor, precum CasaRubelli. Ce îți place mai mult să faci?

M.N.: Îmi place foarte mult să creez design pentru produse. Cred că este la fel de complicat să proiectăm un scaun frumos precum un turn de 50 de etaje. Cred că este un proces creativ foarte asemănător. Așa că ador designul, interiorul și arhitectura, în egală măsură.

Care a fost momentul în care ai realizat că ai o înclinaţie spre design?

M.N.: Îmi amintesc că eram în vacanță cu familia la mare. Seara am încercat să copiez câteva cărţi de benzi desenate (comicsuri). A doua zi dimineață am adus acest desen prietenilor mei, în timp ce ei se jucau pe plajă. Toți au fost uimiți, pentru că desenul meu era exact același cu originalul. A fost momentul în care mi-am dat seama că mă pricep să fac ceva. Am investit toată viața în asta. Cred că este fundamental să te uiți în interiorul tău și să analizezi, să înțelegi la ce eşti bun cu adevărat. Scopul educației în școli ar trebui ar trebui să ajute și la găsirea acestui lucru.

Cum arată designul casei în care locuieşti?

M.N.: Casa mea este în Milano. Se află la parter și dispune de o grădină mare, care se desfășoară în jurul apartamentului meu. Din fiecare cameră se pot vedea leandrii și rodiile noastre. Este rar să găsești acest tip de locație într-o metropolă contemporană precum Milano. Simţi că trăieşti în mediul rural, dar de fapt trăieşti în centrul unui oraș european!

Ai avut vreodată sentimentul că ceea ce faci nu este suficient?

M.N.: Întotdeauna. Dar este un sentiment constructiv. În opinia mea, trebuie să fim într-o provocare cu noi înșine. Un mare filosof a spus „Îmi doresc să nu fii niciodată pașnic!”

Ce înseamnă un perfecţionist în opinia ta?

M.N.: Să nu fii niciodată satisfăcut.

Eşti un perfecţionist?

M.N.: Întotdeauna. Chiar şi atunci când caut un restaurant pierd foarte mult timp, pentru că întotdeauna îl caut pe cel mai bun.

Ce părere ai despre arhitectura românească?

M.N.: Mi-a plăcut centrul Bucureștiului și procesul de reînnoire pe care arhitecţii îl desfășoară. Există câteva arhitecturi de libertate foarte interesante. În aprilie am făcut o conferință în București și am văzut că există un interes mare al generației tinere în ceea ce privește designul. Cred că această energie pozitivă este extrem de importantă pentru viitorul României.

***

În prezent, designerul este izolat în Milano, lucrează în continuare la proiectele sale, unul dintre ele este extinderea Aeroportului din Qatar , care trebuie să fie finalizat până în anul 2022. Începând cu luna februarie 2020, este noul director creativ al Casei Rubelli, brand ce trebuia să îşi prezinte colecţiile la Salonul de Mobilă de la Milano (eveniment reprogramat pentru anul 2022). De asemenea, semnătura designerului se regăseşte pe unele dintre cele mai renumite companii din sectorul de design: Molteni & C., Poliform, Flou, Lema, I 4 Mariani, Fiam, FontanaArte, La Murrina, Rapsel, Tonon, Lualdi Porte, Listone Giordano, Florim, Tato, Kreoo și Ent.

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0