fbpx

Dezbateri publice în cadrul STREET DELIVERY 2023 – SHARED SPACES

Street Delivery revine, după doi ani de dislocare pandemică, pe Str. Arthur Verona, acolo unde, în 2006, a pus bazele manifestului pentru recuperarea spațiului stradal ca spațiu public. Strada Arthur Verona e un microunivers bucureștean, ilustrativ la scară mică al dinamicilor orașului, planificate sau speculate.

Ne folosim prin urmare de contextul istoric și prezent al străzii ceare ne găzduiește pentru a aduce în discuție 𝐝𝐨𝐮ă 𝐭𝐞𝐦𝐞 care au o rădăcină comună: disparițiile orașului și patrimoniul orașului.

 

𝐕𝐢𝐧𝐞𝐫𝐢, 𝟏𝟓 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞, 𝐨𝐫𝐞𝐥𝐞 𝟏𝟕:𝟎𝟎 – 𝟏𝟗:𝟎𝟎

Cât (ne) costă disparițiile orașului?

 

Organizată sub forma unei lecții deschise despre guvernanța orașului, prima dezbatere aduce în discuție disparițiile cu care se confruntă întregul oraș: spațiu public, spațiu verde, spațiu pietonal, plintă urbană, repere construite. Ce instrumente legale și profesionale avem pentru a face diferența între disparițiile nocive și cele necesare, și cum le putem face accesibile publicului larg? Cum definim, fiecare, interesul public/ binele comun?

 

Un oraș viu este un oraș care își planifică dezvoltarea, cântărind și negociind deciziile de înlocuire, refuncționalizare, modificare, demolare, extindere, densificare, și altele, în baza primatului binelui comun. Abordăm astfel, cu mențiunea dimensiunii limitate pe care o poate acoperi o primă dezbatere publică pe această temă, chestiunea conștientizării costului disparițiilor, țintind să punem în balanță oportunitățile prezente și viitoare, precum și instrumentele legale existente și în pregătire (CATUC, PUG, ghiduri, centre de planificare urbană, aplicații) de care ne putem folosi pentru a ne crea și proteja orașul în care trăim împreună. Pregătim astfel și întrebarea motto a ediției de anul acesta: Cum trecem de la festival la politică publică?

 

La dezbatere vor participa:

𝐓𝐚𝐦𝐢𝐧𝐚 𝐋𝐨𝐥𝐞𝐯, arhitect, reprezentant Nod Makerspace (refuncționalizarea Industriei Bumbacului) și GIC IOR

𝐍𝐢𝐜𝐮ș𝐨𝐫 𝐃𝐚𝐧, Primarul General al Municipiului București

𝐂𝐢𝐩𝐫𝐢𝐚𝐧 𝐂𝐢𝐮𝐜𝐮, Primarul Sectorului 6

𝐁𝐨𝐠𝐝𝐚𝐧 𝐒𝐮𝐝𝐢𝐭𝐮, geograf, profesor dr. universitar, expert în locuire, președinte al CTATU București, reprezentant ADIZMB

𝐀𝐧𝐝𝐫𝐞𝐢 𝐌𝐢𝐭𝐫𝐞𝐚, arhitect, urbanist, cadru didactic UAUIM, membru în echipa de elaborare PUG București

𝐂𝐨𝐝𝐞 𝟒 𝐑𝐨𝐦𝐚𝐧𝐢𝐚, autori ai raportului Orașe prietenoase

 

Dezbaterea este 𝐦𝐨𝐝𝐞𝐫𝐚𝐭ă 𝐝𝐞 𝐞𝐜𝐡𝐢𝐩𝐚 𝐁𝐚𝐳𝐚. 𝐃𝐞𝐬𝐜𝐡𝐢𝐝𝐞𝐦 𝐨𝐫𝐚ș𝐮𝐥, curatori ai evenimentului Street Delivery București 2023, Shared Spaces.

 

𝐒â𝐦𝐛ă𝐭ă, 𝟏𝟔 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞, 𝐨𝐫𝐞𝐥𝐞 𝟏𝟔:𝟎𝟎 – 𝟏𝟖:𝟎𝟎

Cât (ne) costă patrimoniul?

 

Dezbaterea de sâmbătă vine în completarea temei abordate în ziua precedentă, Cât (ne) costă disparițiile orașului?, punând de această dată accentul pe balanța dintre costurile comune ale pierderii patrimoniului prin distrugere, abandon, bune intenții greșit puse în practică, ignorare a riscurilor și costurile individuale ale întreținerii, conservării, restaurării, refuncționalizării clădirilor istorice și patrimoniale. Ce instrumente profesionale și legale avem la dispoziție și de ce am avea nevoie în plus pentru a îndepărta temeri legate de parcursuri birocratice și economice greoaie, pentru a împiedica eludări ale legislației, și a încuraja includerea patrimoniului în circuitul viu al orașului? Cum redevine patrimoniul valoare a orașului și cum ne implicăm cu toții, responsabil, pentru a îl proteja și promova?

 

La dezbatere vor participa:

𝐈𝐮𝐥𝐢𝐚 𝐒𝐭𝐚𝐧𝐜𝐢𝐮, arhitect, profesor dr. universitar la UAUIM, reprezentant al platformei 112 Patrimoniu,

𝐀𝐥𝐞𝐱𝐚𝐧𝐝𝐫𝐚 𝐒𝐭𝐨𝐢𝐜𝐚, arhitect, reprezentant INP

𝐀𝐧𝐝𝐫𝐞𝐞𝐚 𝐂𝐞𝐥 𝐌𝐚𝐫𝐞, arhitect, reprezentant AMCCRS București

Ș𝐭𝐞𝐟𝐚𝐧 𝐁â𝐥𝐢𝐜𝐢, arhitect specializat în restaurare, profesor dr. universitar la UAUIM, organizator al programului Adoptă o casă la Roșia Montană, președintele Ordinului Arhitecților din România,

𝐌𝐚𝐭𝐞𝐢 𝐒𝐮𝐦𝐛𝐚𝐬𝐚𝐜𝐮, inginer constructor specializat în analiza și structura clădirilor cu risc seismic, reprezentant ReRise

𝐉𝐮𝐥𝐢𝐞𝐧 𝐂𝐚𝐩𝐩𝐨𝐧𝐞 – 𝐋𝐮𝐜𝐜𝐡𝐞𝐬𝐢, directorul Insitutului Francez, longeviv partener cultural și custode al casei monument de arhitectură din Dacia 77

Dezbaterea este 𝐦𝐨𝐝𝐞𝐫𝐚𝐭ă 𝐝𝐞 𝐞𝐜𝐡𝐢𝐩𝐚 𝐁𝐚𝐳𝐚. 𝐃𝐞𝐬𝐜𝐡𝐢𝐝𝐞𝐦 𝐨𝐫𝐚ș𝐮𝐥, curatori ai evenimentului Street Delivery București 2023, Shared Spaces.

 

De la trasarea bulevardului care o împarte în două segmente, strada Pictor Arthur Verona a pierdut și câștigat, succesiv, repere mai mult sau mai puțin echivalente, dintre care menționăm cronologic:

 

– palatul Marghiloman a făcut loc Cinematografului și blocului ARO,

– Muzeul Simu și casa lui Titu Maiorescu blocurilor gemene Eva și ONT,

– eliminarea liniei de tramvai, a stației din dreptul cinematografului și, ulterior, ștergerea traversărilor din dreptul actualului Cărturești Magheru și respectiv Lido – Ambasador, au transformat bulevardul într-un coridor de tranzit auto fluid

– retrocedarea clădirii Clubului Copiilor către familia Dimitrie Sturdza a condus către transformarea acesteia în librăria – hub cultural central, sediu al Fundației Cărturești

– organizarea primului festival de stradă, Street Delivery

– crearea piațetei pietonale a Bisericii Anglicane și pavarea străzii Arthur Verona, ca primă etapă de implementare a PUZ-ului ce viza transformarea întregii străzi în conector pietonal al grădinii Cișmigiu cu Icoanei, nu a fost consemnată în cadastru și prin urmare este și astăzi prezentă fizic dar nu administrativ

– restaurarea și redeschiderea Casei Mincu drept sediu al Ordinului Arhitecților din România

– închiderea cinematografului Patria și starea suspendată a consolidării întregii clădiri

– ocuparea trotuarului cu terase, a trecerilor de pietoni și a intrărilor în parc cu autoturisme parcate ilegal

– retrocedarea spațiului verde adiacent Bulevardului

– demolarea calcanului utilizat ca suport pentru mesaje de interes social

– înfășurarea fațadei Institutului Maicilor în meșă protectivă, ce o sustrage însă ca prezență și definire a străzii

– defrișarea spațiului verde retrocedat

 

Participarea la dezbatere este gratuită.

 

***

 

Street Delivery București este un eveniment organizat de Fundația Cărturești și Ordinul Arhitecților din România, proiect strategic OAR finanțat prin #TimbrulDeArhitectură.

Street Delivery – Shared Spaces este curatoriat de BAZA. Deschidem orașul.

Parteneri: ExpoArte, ARCUB, Primaria Municipiului Bucuresti, TIAB S.A.

Sponsor: BCR

Parteneri media: Scena9, Vice România, Igloo Magazine, Curatorialist.ro, plăcut de Radio Guerrilla

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0