fbpx

Festivalul NOVA oferă o bursă de dezvoltare artistică prin programul NOVA GROW

Aflat la cea de-a treia ediție, festivalul NOVA se desfășoară anul acesta în perioada 22 noiembrie – 17 decembrie, la București. Pe lângă anunțarea celei mai ample ediții de până acum, prin numărul de artiști expozanți și al evenimentelor conexe, organizatorii lansează și un program de burse de dezvoltare artistică – NOVA GROW. Acesta se adresează tinerilor artiști pasionați de rolul noilor tehnologii în procesul creativ actual și are ca obiectiv oferirea unei burse de dezvoltare unui artist la început de drum.

Câștigătorul bursei din cadrul acestei prime ediții va beneficia de o rezidență educațională la DDTLab, laboratorul de cercetare din orașul Trbovlje, Slovenia, în perioada 21-30 aprilie 2023. Costurile de transport și de cazare sunt acoperite integral de către organizatori. În plus, artistul va avea șansa de a expune o lucrare proprie în cadrul festivalului Speculum Artium Festival, unul dintre cele mai proeminente festivaluri de new media din Europa Centrală, organizat în același oraș, în septembrie 2023.

 

DDTLab este un laborator care permite explorarea artistică prin apelarea la instrumente de lucru inovatoare precum roboți, echipamente care construiesc realități virtuale și augmentate sau sisteme informatice de tipul Brain-Computer Interface (BCI). Abordarea creativă a acestor instrumente de lucru creează experiențe neobișnuite în medii virtuale și deschide calea unor descoperiri noi și interesante, care au efect în viața noastră de zi cu zi. DDTLab este condus de artista, curatoarea și cercetătoarea Dr. Maša Jazbec, care va susține, în cadrul NOVA Talks, un lecture-performance alături de Eva, robotul umanoid, în 26 noiembrie, la Cinema Elvire Popesco.

 

Cei care își doresc să aplice pentru bursa NOVA GROW sunt invitați să trimită la adresa de e-mail contact@novanova.ro, până la data de 1 decembrie 2022, CV-ul, portofoliul de artist și un text prin care să argumenteze rolul acestei burse în dezvoltarea carierei lor artistice. Fiecare aplicație va fi evaluată de o comisie formată din reprezentanți ai festivalului NOVA și ai partenerilor și va ține cont de valoarea artistică a lucrărilor primite de la candidați, precum și de potențialul de creștere a carierei câștigătorului prin parcurgerea acestei experiențe.

 

Prin inițiativele culturale pe care le susținem, ne dorim să contribuim la creșterea comunităților creative din România și a tinerilor care au nevoie de sprijin la începutul carierei lor. Programul de burse NOVA GROW oferă posibilitatea unor artiști de a accesa resurse importante ale unor laboratoare performante din Europa și de a întâlni nume relevante din acest sector inedit al creativității care îmbină arta cu instrumente tehnologice de ultimă generație. Ne dorim ca prin lansarea acestui program să punem treptat bazele unui grup de artiști multidisciplinari, conectați la nivel european, care împărtășesc același entuziasm și pasiune pentru inovație”. – Anca Ungureanu, Director Identitate și Comunicare UniCredit Bank.

 

Prin NOVA GROW, organizatorii festivalului își propun să ofere, în fiecare an, nu doar o experiență de dezvoltare individuală, ci să faciliteze, deopotrivă, un dialog între grupurile artistice și de cercetare din rețeaua internațională dezvoltată în jurul festivalului. Tocmai de aceea, el este structurat ca un program bi-direcțional. Astfel, în perioada 12-18 decembrie 2022, un artist din Slovenia va beneficia de o experiență similară în România, intermediată de laboratorul DDTLab.

 

Acesta va putea explora universul imersiv construit în cadrul NOVAlab, deschis în Pavilionul 32 al Goethe-Institut București și se va bucura de o serie de întâlniri cu artiști și profesioniști multidisciplinari, în cadrul workshopurilor NOVA EDU, susținute de cercetători români la CINETic, în parteneriat cu UNATC și Institutul Goethe.

 

Programul complet al festivalului NOVA poate fi consultat pe site-ul novanova.ro.

 

Accesul la expoziția principală și la evenimentele conexe NOVA se realizează prin achiziționarea unui bilet de pe platforma Eventbook.

 

***

 

NOVA este organizat de: Asociația Prezent Continuu și Asociația Culturală Control N

 

Prezentat de: UniCredit Bank

 

Cu sprijinul: IQOS

 

Parteneri: Goethe-Institut București, Institutul Francez din România, Forumul Cultural Austriac, Ambasada Spaniei în România, Ambasada Republicii Slovenia în România, Teatrul Excelsior, DELL Technologies, Logicom, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București, CINETic/Centrul Internațional de Cercetare și Educație în Tehnologii Inovativ Creative, Interface Cultures, Kunstuniversität Linz, Universitatea Națională de Arte București, Novel Mushrooms, HUAWEI nova 10 Pro, Platforma Wolff.

 

Parteneri media: IQads, A LIST MAGAZINE, Igloo, Designist.ro, FEEDER.ro, Zile și Nopți, Radio France Internationale România, MUNTEANU, Radio România Cultural.

 

 

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0