Festivaluri de arhitecturi efemere
TEXT: Ioana Păunescu
Aducând sensuri, culori şi înţelesuri noi spaţiilor urbane de zi cu zi, propunând dialoguri, lecturi şi viziuni diferite, festivalurile de arhitectură temporară fac oraşele să renască sub forma unor inserţii-manifest, conceptuale, vizuale, ludice, versatile şi de impact.
Tematică. Festivalul de arhitectură vie din Montpellier
FOTO: photoarchitecture
Din 2006, festivalul de arhitectură vie din Montpellier, un veritabil parcurs alternativ al centrului istoric al oraşului, invită anual la integrarea unei serii de instalaţii efemere, alese prin concurs, în spaţii emblematice, dar şi în patio-uri, în majoritatea lor private, inaccesibile publicului. Fiecare ediţie a festivalului are o temă, iar cea din luna iunie a acestui an a fost sacralitatea.
Premiul publicului a revenit instalaţiei Livrons-nous, creată de Camille Maire, Viviane Le Deunff şi Charlotte Jeanjean. „În era digitală în care trăim, interacţiunile noastre sociale sunt guvernate de lumea virtuală. Societatea face eforturi pentru a se deconecta de spaţiul digital”, explică cele trei arhitecte, care invită vizitatorii să lase imaginaţia liberă asemenea „paginilor care zboară” suspendate în centrul patio-ului. Livrons-nous a dorit să accentueze ideea de carte ca mediu de transmitere a emoţiilor şi, implicit, a sacralităţii.
Menţiunea pentru inovaţie a revenit proiectului Medi-FAV (Valorizarea inovaţiei în arhitectură şi alimentaţie din Mediterană) creat de către Philippe Liveneau, Amal Abu Daya şi Théo Marchal, arhitecţi şi profesori ai Şcolii naţionale superioare de arhitectură din Grenoble, împreună cu studenţii lor. Este vorba despre un pavilion experimental din cochilii de stridii, gândit sub forma unui semnal de alarmă adresat gestionării arhitecturale, a alimentelor şi a reciclării. Premisa proiectului a fost aceea de a demonstra că ceea ce astăzi este considerat deşeu poate deveni un material inovator în arhitectură.
„Fermele de stridii din Franţa produc aproximativ 80 000 de tone anual, iar resturile care se aruncă reprezintă între 10 şi 20% din această cantitate”, explică autorii pavilionului. Proiectul şi-a propus să testeze în particular posibilităţile constructive ale cochiliilor înglobate în pereţi structurali sau de compartimentare, plecând de la trei mari direcţii generale: cea a poluării generate de construcţii şi a necesităţii incorporării de materiale organice, cea a sectorului alimentar şi a unui management sustenabil al culturilor acvatice, şi cea a costurilor încă ridicate pe care reciclarea le presupune.
Încercând să trecem în revistă diversele moduri în care alţi arhitecţii au privit, în cadrul acestei a 17-a ediţii a Festivalului de arhitectură vie, sacralitatea, menţionăm instalaţia arhitectului portughez Vicente Spínola intitulată 2,5 planete – o metaforă a fragilităţii echilibrului actual datorată epuizării resurselor, explicată statistic: în viitor „am avea nevoie de 2,5 planete pentru a putea susţine modul de viață european de azi”. Ideea a fost tradusă vizual într-un totem, formă sacră în multe culturi.
Adăugăm Fântânile sacre semnate David Schaengold şi Jerome Tryon – o serie de volume care au fost create pe post de „portal către o altă lume”, funcţionând perfect cel puţin în ceea ce priveşte lumea vizuală, datorită oglinzilor ingenios amplasate care au oferit reflexii neaşteptate. Şi încheiem menţionând o instalaţie delicată: o „constelaţie” creată în timp, prin contemplare a umbrelor, intitulată Con-temp(s)l(e)-ation şi definită de către autoarele sale, Clémence Dubois şi Mathilda Alaux, ca un templu al timpului.
Diversitate. Concéntrico, festivalul internaţional de arhitectură şi design din Logroño
FOTO: Josema Cutillas
Pe parcursul primelor sale opt ediţii, Concéntrico a adus în oraşul Logroño din La Rioja peste o sută de intervenţii urbane temporare dintre cele mai diverse – instalaţii, expoziţii, meetinguri, activităţi şi spectacole care au animat centrul oraşului, în strâns dialog cu spaţiile în care au fost amplasate. Cea de-a noua ediţie din acest an a presupus 21 de noi astfel de intervenţii, create de către 60 de arhitecţi şi designeri din 15 ţări.
Camille Walala, designer recunoscut pentru intervenţiile sale ambiţioase, multicolore şi de mare scală în spaţii urbane, a adus… „umbra”. Pavilionul Throwing Shade, o veritabilă oază optică în centrul unei pieţe însorite, a fost un veritabil joc de culori şi umbre – loc de joacă, de stat sau pur şi simplu de admirat, pentru câteva momente, mişcarea continuă a umbrelor generate de stâlpii şi pergolele instalaţiei, proiectate pe pavimentul pictat în culori de asemenea vii, sub diverse forme geometrice, părând a fi şi ele umbre generate de instalaţie, într-un anumit moment al zilei.
Echipa MEII Estudio – formată din Elvira Carrión şi Jose Maria Mateo, plus arhitecţii Clara Torregrosa şi Gabriel Millán – a creat o nouă „piscină exterioară” în oraş. PUL a fost amplasată în Plaza de las Escuelas Trevijano, integrând mobilierul urban existent şi arborele central al pieţei. Instalaţia este uşor de asamblat şi dezasamblat, motiv pentru care poate fi amplasată în orice sit. Constă din 39 de module de lemn, mobile, fiecare având câte trei mingi de fitness. În contrast evident cu rigiditatea şi sobrietatea pieţei existente, cu bănci din lemn dispuse la umbra arborelui central, PUL a adus ludic şi culoare. Mingile au fost, bineînţeles, la dispoziţia oricui dornic de joacă sau pur şi simplu de aşezat.
„Căpşuna” creată de Oana Stănescu s-a dorit a fi o odă adusă fructului, pământului, dar şi celor care lucrează pentru a-l aduce pe masa tuturor. Proiectul Fresa (Căpşună) este inspirat şi dedicat culegătorilor de căpşuni – al căror număr se ridică, numai în Comunitatea Europeană, la peste un milion de lucrători sezonieri, în fiecare an. Instalaţia Oanei Stănescu a luat forma unui fruct gigant. A fost amplasată în Plaza Santa Ana, având biserica drept fundal. Cu un exoschelet din placaj şi îmbrăcată într-un material textil viu colorat, contrastând cu nuanţele de bej ale zidurilor din piatră ale bisericii, căpşuna-gigant a fost dotată cu un discret acces, invitând la descoperirea interiorului – un spaţiu-surpriză, complet separat de exterior, străbătut de discrete raze de lumină şi invitând la introspecţie.
