Grafica reclamelor de la parterul blocului – un patrimoniu urban pe cale de dispariție

De cele mai multe ori trecem pe lîngă reclamele stradale fără să le mai vedem. Cantitatea, varietatea, excesul, agitația și mai ales efemeritatea lor declanșează în trecători un sistem de auto-apărare prin care devin invizibile. Intră în funțiune un fel de ad-block biologic care le blurează pînă la anonimat. Dacă închid ochii, n-aș putea nici măcar să înșir reclamele de pe strada mea, cu atît mai puțin să le mai pot descrie și forma, conținutul, calitatea fontului sau cromatica. Din semne delegate ce ar trebui să marcheze o funcțiune și să orienteze locuitorii orașului, au devenit niște bruiaje vizuale.

Michel de Certeau vorbea despre „orașul ca text” pe care îl putem „citi” pur și simplu mergînd pe stradă, ca o formă de luare în posesie a orașului. În ciuda metaforei însă, putem citi la propriu pe pereții orașului. Tot acest talmeș-balmeș de semne, desene și scrisuri, mesaje, semnături ori meshuri, leduri și reclame vorbește de fapt despre modul de organizare al orașului, conturează actorii implicați și trasează acțiunile și relațiile dintre ei. Putem astfel să silabisim printre manifestările cotidianului și straturile memoriei locului folosind o lupă de citit aflată mai la îndemînă decît pare la prima vedere: reclamele stradale.

Dintre acestea, reclamele dinainte de 1989 care au mai supraviețuit pe ici și colo pe străzile orașelor, nu sînt doar niște relicve exploatabile instagramabil, ci vorbesc despre structuri și mecanisme încă actuale în societatea românească. Am stat de vorbă cu un arhitect activ în anii ’80 în proiectare despre realizarea reclamelor de la parterul blocurilor, după care am dat cîteva ture prin oraș în căutarea lor, sau a ce-a mai rămas din ele. Implicarea arhitecților în realizarea reclamelor a fost, cel puțin la Ploiești, o practică în afara sarcinilor obișnuite ce le reveneau în cadrul institutului de proiectări. Desenarea de către arhitecți a „firmelor” era mai degrabă rezultatul unor conjuncturi speciale și se baza pe cutume locale și relații între actorii implicați.

Vezi continuarea articolului pe GraphicFront.ro.