fbpx

igloo 113: Mix de geografii exotice şi arhitecturi spectaculoase

Ne e gândul tot mai mult la vară aşa că în luna mai am poposit în cele mai exotice regiuni, unde peisaje dramatice şi înstrăinate sunt presărate cu clădiri spectaculoase şi proiecte arhitecturale inovative. Am mers din Sao Paulo, unde am descoperit matamorfozata Piaţă Victor Civita, până în Ciudad de Mexico, unde am vizitat Muzeul de Artă Soumaya, gândit ca o gigantică sculptură abstractă. Ne-am oprit apoi în Chile, unde am admirat alte cinci proiecte valoroase din seria “Chile. Dincolo de peisaj”. Peste tot am descusut poveştile unor clădiri ce ies din paradigma consumeristă şi fac loc unui idealism simplu şi conştient, promotor al ideilor exemplare.

În editorial dezbatem definiţia modernă a spaţiul public, vorbim despre străzi şi felul în care acestea influenţează decisiv modul în care se desfăşoară viaţa urbană şi despre cum oamenii ies din casă în căutare de alţi oameni, premise pentru conferinţa pe care Jan Gehl o va susţine la Bucureşti pe 8 iunie, la sala ARCUB.

În plus: o casă fermecătoare din centrul vechi al Băii Mari restaurată şi transformată în hotel de arhitecţii biroului local 9opţiune, un lounge personalizat ce trece, pas cu pas, prin toată istoria designului şi povestea clădirii EuroTower, o revoltă la adresa structurilor-tip şi a formelor fără fond.

În meniul cultural-artistic oogli avem, pe alese: minunata lume a lui Emil Cioran transpusă din rafturile bibliotecilor direct în inima străzii de Dan Perjovschi, cocktail-ul obişnuit de carte (Istoria Benzii Desenate Româneşti), muzică (Radiohead şi al lor The king of limbs), film (L’enfance d’Icare) şi teatru (proiectul 13-15 iunie 1990).

igloo 113: Mix de geografii exotice şi arhitecturi spectaculoase

Din sumar

Sao Paulo. Piaţa Victor Civita

Află cum s-au transformat trei mari cooperative de sortare a gunoiului în definiţia spaţiului public urban din era post-industrială. O alăturare de artă urbană şi spaţii de creaţie şi recreaţie, un muzeu al sustenabilităţii, grădini suspendate de legume şi plante medicinale, un centru de îngrijire a bătrânilor, o scenă multifuncţională, Piaţa Victor Civita lasă în urmă debrisul unui secol industrial şi consumerist şi se transformă într-o arcă de idei eco.

Bucureşti. EuroTower

Bucureştiul post-comunist este marcat încă de tendinţe contradictorii, ce-i distorsionează vizibil şi dureros ţesutul urban. În cazul clădirilor de birouri, schema de care fac uz cel mai adesea dezvoltatorii imobiliari, prin intermediul unor arhitecţi prea docili, este elementara extrudare a conturului sitului până la cotele necesare atingerii suprafeţelor specificate prin tema de proiectare. Imobilul EuroTower propune, însă, cu totul alt tip de abordare: o arhitectură care foloseşte intervenţia privată drept mijloc de dialog cu problemele oraşului. www.igloo.ro/film/8/

Milano. Saloni Milano 2011

Între noua etică a dezvoltării durabile şi vechiul nărav al cultului personalităţii şi designului de consum, cea de-a cincizecea ediţie a Salonului de mobilă din Milano a etalat o paletă somptuasă de idei şi obiecte, în peste 500.000 mp de spaţiu expoziţional.

Danemarca. Performers’ House

O veche fabrică din Silkeborg, Danemarca, a fost reconvertită într-un neconvenţional liceu de arte. Originalitatea intervenţiei arhitecturale reflectă misiunea noii instituţii, care îşi propune să devină o prezenţă activă în viaţa comunităţii locale. Structura originală, construită în secolul 19, includea şi o sală a cazanelor, amenajată într-un volum separat, ce a fost integrată acum în ansamblul şcolii.

Tag-uri:
Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0