Dincolo de cercetare, metode, hărți ori concluzii, esențială și victorioasă este în acest demers privirea aruncată orașului, o privire a celui care nu numai că știe să deslușească semne și să le umple de sens, dar are și răbdarea și curiozitatea navigării printre straturi istorice și morfologice pentru a dezvălui un potențial urban adeseori neglijat, a cărui valorificare este impulsionată. O privire care ne dezvăluie un farmec al Bucureștiului pe care adeseori îl uităm, îl neglijăm sau, copleșiți fiind, nu mai avem energia să îl recunoaștem, știrbind astfel un alt tip de energie, cea a implicării și luptei civice.

Dar să pornim de la origini, pentru că, nu-i așa, toate drumurile duc la Roma, unde Andreea a petrecut câțiva ani studiind și cercetând diversitatea și parcursul curților interioare romane. Și tocmai modelul metodei lecturii urbane din disciplinele italiene și, mai precis, instrumentele școlii tipo-morfologice sunt lentilele pe care și le pune arhitecta în cercetarea curților bucureștene. În prima parte a cărții sunt prezentate câteva dintre curțile romane într-o modalitate fermecător-științifică, în sensul că peste baza solidă a metodelor specialistului cercetător se suprapun, țesute poetic, istoria cu arhetipurile sale și referințele literare care aduc vizionarism și perspectivă. Îți trebuie veleități de Ariadnă să conduci cititorul prin labirint și exact asta se și întâmplă în cea de-a doua parte a cărții, dedicată curților bucureștene.

Lecturile tipo-morfologice în evoluția Bucureștiului pornesc de la substratul premodern al orașului (Planul Purcel 1789) și ajung până în zilele noastre, propunând câteva parcursuri esențiale prin nucleul istoric, Calea Moșilor, Calea Victoriei, Calea Griviței, Axa Vest-Est, Axa Nord-Sud. Se dezvăluie mai multe tipologii: curțile și grădinile private, ariile de apartenență („suprafețele libere spontane ale tipologiilor de locuire”), spații interstițiale, fundături sau pasaje. Sunt dezvăluite și resorturile fine ale evoluției în timp și transformărilor și, mai ales, rațiunea de a fi a acestor spații fără de care orașul nu poate fi citit cu adevărat. Partea a treia și a patra a cărții îl introduc pe lectorul interesat și avizat în detaliile planurilor și ipostazelor tipologice, iar Anexa lasă descoperirii o serie de hărți ale principalelor zone cu curți în care s-a desfășurat cercetarea.

Înainte de a încheia, lăsând-o chiar pe Andreea Boldojar să își prezinte în câteva cuvinte cartea, mi-ar plăcea ca demersul CURȚILOR BUCUREȘTENE să fie o invitație la o apreciere mai lucidă și mai consistentă a acestui București, „un oraș aparte care nu seamănă cu niciuna din capitalele noastre europene, aliniate și de o uniformitate care face disperarea artistului” (Aurelie Ghika): „Apariția cărții CURȚILE BUCUREȘTENE. Potențialul ascuns al morfologiei urbane este ocazia de a cultiva o metodă pentru dezvăluirea, relevarea și conștientizarea orașului în timp și a permanențelor sale istorice.”