fbpx

Înscrie-te pentru Școala de Vară de la Conacul Cantacuzino-Pașcanu

Institutul Naţional al Patrimoniului şi Ministerul Culturii organizează între 23 august şi 5 septembrie 2020, la Cepleniţa, judeţul Iaşi, o primă Şcoală de vară dedicată dedicată cercetării patrimoniului arheologic şi reşedinţelor boiereşti din zona Moldovei.

Şcoala de vară de la conacul Cantacuzino-Paşcanu se adresează studenţilor şi tinerilor profesionişti cu activitate în domenii precum arhitectură, restaurare, arheologie, patrimoniu cultural, istorie şi antropologie dar şi pasionaţilor de cultură şi patrimoniu. Prin organizarea acestei şcoli, ne propunem să abordăm un caz-tip, reprezentativ pentru un întreg fenomen apărut în ultimii 30 de ani în România: distrugerea conştientă şi substanţială a patrimoniului construit, exprimată, din păcate, la nivelul uneia dintre cele mai vulnerabile categorii ale sale, şi anume arhitectura rezidenţială a categoriilor sociale privilegiate din perioada antebelică.

În cursul celor două săptămâni la Cepleniţa, vom urmări să disecăm acest fenomen şi să identificăm împreună soluţii – la toate nivelurile: individual şi colectiv, local şi naţional, public sau privat. Vom face acestea apropiindu-ne de monumentul istoric şi de comunitatea-gazdă, în dialog cu instituţiile locale, regionale, naţionale şi prin activităţi practice alternate cu altele teoretice şi cu dezbateri.

Împreună cu specialişti din România, vom discuta despre etape de cercetare incipiente desfăşurării unor lucrări de restaurare, intervenţii de urgenţă, punerea în valoare a patrimoniului arheologic, restaurarea şi reconversia monumentelor istorice şi rolul comunităţii în viaţa acestora. Vom analiza în detaliu toate monumente istorice din comuna Cepleniţa, în cadrul procesului de inventariere al acestora. Şi toate acestea vor converge către conacul obiect de cercetare, potenţial reprezentativ pentru evoluţia arhitecturii civile boiereşti din Moldova.

Activităţile din cadrul Şcolii de vară includ cercetarea patrimoniului cultural local, realizarea unei intervenţii de urgenţă la Conacul Cantacuzino-Paşcanu din Cepleniţa, judeţul Iaşi şi iniţierea dialogului specialişti, autorităţi şi comunitate în vederea revitalizării monumentului. Prin formatul atelierelor propuse, promovăm deopotrivă dezbateri teoretice şi aplicaţii practice în compania unor invitaţi din domeniul patrimoniului şi domenii conexe, cu accent pe revitalizarea ruinelor conacelor şi pe implicarea actorilor şi a comunităţii în acest proces.

Module şi ateliere ale Şcolii de vară

Şcoala de vară propune trei module de ateliere dedicate intervenţiilor la zidărie, arheologiei, respectiv documentării monumentelor istorice, astfel:
1. Intervenţii de urgenţă pentru conservarea zidăriei
Atelierul promovează principiile intervenţiei minimale, compatibilitatea tehnicilor şi a materialelor pentru:
1.a. Tencuieli şi mortare

Atelierul propune execuţia unor etape care preced restaurarea, necesare pentru conservarea zidăriei şi a tencuielilor existente: îndepărtarea vegetaţiei invazive de pe materialele originare, protejarea suprafeţelor expuse direct intemperiilor, asigurări marginale ale tencuielilor istorice, ancorări şi rostuiri ale elementelor dislocate.
Lector: Ana Chiricuţă, restaurator
Perioada: 24 august – 5 septembrie
1.b. Zidărie
În cadrul etapelor parte din intervenţia de primă necesitate, se vor desfăşura activităţi de asigurări marginale ale zidăriei, reţeseri cu cărămidă veche în zonele dislocate, completarea ancadramentelor de ferestre şi eventuale eşafodaje, respectând principiile restaurării.
Lector: în curs de confirmare
Perioada: 24 august – 5 septembrie

2. Documentarea monumentelor
Atelierul presupune realizarea de relevee fotografice, documentare de teren şi prezentarea stadiului actual al monumentelor din comuna Cepleniţa în cadrul procesului de inventariere şi în contextul actualizării Listei Monumentelor Istorice. Pentru etapa de consultare referitoare la potenţiale funcţiuni şi la posibilităţile de includere a conacului în circuite culturale şi turistice, vom desfăşura interviuri cu oameni din comunitate şi cu alţi actori implicaţi.
Lector: Lucia Leca
Perioada: 24 – 29 august

3. Arheologie
Atelierul propune o investigaţii arheologice şi de arheologie murală pentru descoperirea vechimii şi evoluţiei construcţiilor curţilor boiereşti, în primul rând a casei principale, apoi a peisajului istoric în general, cu grădinile şi amenajările gospodăreşti, investigaţie corelată cu sursele istorice scrise şi iconografice.
Lectori: Raluca Iosipescu, Mihaela Ciornei, Sergiu Iosipescu
Perioada: 31 august – 5 septembrie.

Termen limită: Înscrierile se fac până la data de 2 august 2020 (inclusiv), în limita locurilor disponibile (maxim 20 locuri / săptămână). Mai multe detalii despre ateliere, lectori, program şi înscriere, sunt disponibile aici.
Pentru întrebări suplimentare şi nelămuriri, răspundem la adresa de e-mail scoaladevara@patrimoniu.ro (în cel mai scurt timp posibil).

Cheltuieli şi condiţii de participare:
Nu există taxă de participare la şcoala de vară. Organizatorii asigură cazarea, mesele (mic dejun, prânz şi cină, cu excepţia celor din weekend), echipamentele de studiu, de lucru şi de protecţie.

Costurile deplasării la Cepleniţa şi retur vor fi suportate de către participanţi.

Desfăşurarea Şcolii de vară va ţine cont de toate condiţiile impuse de autorităţi pentru adunările culturale publice. Vom organiza o sesiune de instruire privind sănătatea şi securitatea în muncă şi modul de desfăşurare a activităţilor în condiţii de siguranţă privind COVID-19.

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0