Interviu cu Helmut Stürmer: „Sunt un scenograf al spațiului, nu al imaginii picturale sau fanteziste”

sturmer cut

Mirela Sandu a realizat pentru Dosarul igloo #201 un interviu special cu scenograful Helmut Stürmer, a cărui activitate ne permite să parcurgem indirect perioade fertile sau coercitive din istoria recentă a teatrului din România şi din întreaga lume. Ne imaginăm spaţiile teatrelor, atmosfera repetiţiilor, calitatea discuţiilor, perseverenţa realizării scenografiilor, acurateţea unui cadru de film, poezia unui personaj transferată într-un costum şi multe, multe altele.

Mirela Sandu: Care a fost primul regizor din București cu care ați lucrat la început de carieră?

Helmut Stürmer: După terminarea facultății am fost repartizat la Sibiu, dar Liviu Ciulei mi-a văzut un spectacol făcut la Arad și m-a angajat la Bulandra.
De atunci, am lucrat în mai toate teatrele de provincie. Cu Liviu Ciulei am făcut Azilul de noapte de Gorki. A fost, cum s-ar zice, prima lovitură. Apoi a refăcut spectacolul în Australia, la Sidney și la München, Germania. A fost un spectacol de mare succes, iar lucrul acesta mi-a deschis drumul. Pe urmă, am început foarte rapid să fac teatru și film în paralel. Lucram cu Alexandru Tatos, cu Ivan Helmer, erau foarte mulți regizori în acea perioadă.

M.S.: Credeți că v-a influențat perioada când făceați mult film, sunt elemente pe care le-ați folosit apoi în teatru?

H.S.: Absolut. În primul rând, eu la film veneam de la teatru. Aveam imaginația ceva mai liberă decât a unui arhitect de film. Eram foarte deschis, chiar dacă făceam filme istorice sau filme corect istorice, scenografiile erau ieșite din comun datorită experienței de teatru, care este mult mai liber cu imaginarea spațiilor. Deși la o primă vedere nu se observă, când te uiți mai bine vezi că de fapt biroul care apare într-un film nu-i decât un coridor părăsit, dar care dă o altă senzație decât cea descrisă în scenariu. Acolo intervine libertatea de gândire pe care o are scenograful de teatru. Și invers. Atenția la detaliu, la patină, la anumite citate de realism, iar experiența naturalismul direct a imaginii de film ajută. Asta nu înseamnă că decorurile mele de teatru deveneau realiste, cred că din sutele de decoruri doar două au fost realiste. Toate sunt interpretate. M-a interesat mereu biografia unui spațiu, să inventez spații pentru anumite piese… Și acum îmi place foarte mult, chiar dacă nu le folosesc prea des, să studiez fotografii, documente despre interioare, ce s-a întâmplat cu ele, prin ce secol au trecut, ce perioade au trecut peste ele, cum au fost distruse sau renovate. Fiecare spațiu are și el un fel de biografie a lui și acesta era un fel de laitmotiv al meu. Eu sunt un scenograf al spațiului, nu al imaginii picturale sau fanteziste în sensul unei invenții, mă joc cu realități și inventez o nouă realitate.

portret sturmer

M.S.: Artiștii din generația dumneavoastră lucrează foarte mult împreună. Care sunt bazele și avantajele unei astfel de colaborări?

H.S.: Cred că singura cale de succes este colaborarea unui grup într-o operă completă, fie că este vorba de teatru sau de operă. E vital să poți să schimbi idei fără să te ascunzi, să critici, fără să-ți fie rușine, și să contribui astfel la dezvoltarea unui spectacol. E important să știi că ai un grup de prieteni care te ajută și te împing, față de care nu îți permiți să te faci de baftă. În aceste condiții trebuie să dai ce ai mai bun. Sigur că teatrul nu se poate face prin democrație creativă, asta ar duce la haos. Trebuie să existe undeva un mic dictator, altfel teatrul nu funcționează. Cineva trebuie să-și asume răspunderea. Asta nu înseamnă că o viață întreagă ești legat de un singur regizor, dar este important să existe o prietenie și o relație de colaborare, să știi pe cine să te bazezi.

M.S.: Care este provocarea pentru un scenograf atunci când face operă?

H.S.: La operă, provocarea este că ai o mai mare libertate decât la teatru. Este maximă. Libertatea de invenție plastică. De ce? Pentru că opera are o structură foarte precisă, din care nu poți să schimbi note, dar în același timp ea nu se destramă dacă o pui complet într-un alt context. Opera este atât de rezistentă ca formă, încât ai libertatea să te joci, s-o muți într-o altă perioadă, alt spațiu. Asta dacă ai, bineînțeles, regizorul și dirijorul care acceptă sau vor și ei același lucru. De exemplu, la ora actuală, în operele germane, soluțiile plastice scenografice sunt mai revoluționare în operă decât în teatru.

sturmer 1
sturmer 2

M.S.: Privind în urmă toți anii de meserie pe care îi aveți, vă imaginați făcând altceva?

H.S.: Nu, absolut. Nu știu altceva. Poate deveneam monitor de schi, e o pasiune la fel de mare. Dar nu mă văd făcând altă meserie. Deși uneori e și un chin, pentru că te pui în situația sunt sau nu sunt, îți pui întrebarea existenței în funcție de fiecare proiect nou. Trebuie să-mi amintească altcineva că am făcut atâtea spectacole, că am un nume, eu mă gândesc doar la viitor, la următorul proiect…

M.S.: Și când sunt mai multe proiecte în același timp, la ce vă gândiți? La toate în același timp?

H.S.: Da, sigur. Uneori e bine dacă ai două, dacă nu te fixezi doar pe un singur proiect, pentru că te mai eliberezi puțin, trebuie să ai mereu o anumită distanță față de prima soluție. Altfel, devii sclavul propriului mecanism. Așa că uneori e bine să te gândești și la altceva.

M.S.: Ce vă doriți pentru perioada următoare?

H.S.: Să rezist sănătos, să mai scot câte un spectacol și să mai merg pe câte o pârtie de schi.

Interviu apărut în igloo 201 / apr-mai 2021
scenografie și arhitectură

igloo_201-shop

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

De formație teatrolog, Mirela Sandu a absolvit UNATC „I.L. Caragiale” în anul 2005. Încă din perioada facultății, colaborează constant cu festivaluri importante precum: Festivalul Național de Teatru, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, Festivalul Shakespeare (edițiile de la București), Festivalul Dramaturgiei Românești Timișoara, Festivalul de Teatru Nou de la Arad și altele. Începând cu anul 2012, a devenit colaborator permanent al Teatrului Maghiar de Stat Cluj. A realizat interviuri cu personalități importante ale teatrului românesc și internațional precum Yuri Kordonsky, Gábor Tompa, Mihai Măniuțiu, Saviana Stănescu, Victor Rebengiuc, Marian Râlea, Mariana Mihuț, Coca Bloos, Emilia Popescu și alții.