Irina Moscu. De la spaţiu gol la idee

moscu cut

Irina Moscu, unul dintre arhitecţii români care au optat pentru scenografie, aduce un alt tip de confesiune profesională – dacă vrem un fel de misiune de credinţă. Vorbind de scenografie, ea defineşte un spaţiu al relaţiilor şi interacţiunii unde procesul de creaţie, ideea, textul sau scenariul sunt borne ce se întâlnesc cu regizorul şi actorii. În acest mod, ideea suspendării scenografiei între creaţie în sine sau creaţie colectivă este însufleţită numai de privitor. Fiind abordată ca relaţie, scenografia creşte de la spaţiu gol la idee.

„Iubesc să creez puncte de atracţie în spaţiile pe care le propun, să aduc elemente care pot avea impact senzorial şi psihologic, ca nişte mici şocuri emoţionale. Spaţiile mele sunt concentrate mai mult pe relaţii şi mai puţin pe obiecte.” Irina Moscu

spreads_igloo20115

Procesul de creaţie / de la spaţiul gol la idee / concept
Încerc să fac spaţii care să refuze reprezentarea, spaţii care să fie performative. Ce rost are să prezinţi imagini ale unei lumi în care participăm zilnic? Teatrul îmi oferă posibilitatea să prezint o realitate desprinsă din cea de zi cu zi, o potenţială realitate. Când încep un nou proiect mă întreb ce limbaj vizual e posibil de data asta? Cum ar arăta fundaţiile unei realităţi diferite şi cum aş putea s-o construiesc? Imaginea, asemenea unei icoane, are puterea revelaţiei.

Pentru mine e importantă intensitatea emoţiei, cum pot să redau asta prin imagine. Caut prezenţa unor simboluri şi teme care pot fi receptate de public şi care ar putea, prin juxtapunere, să creeze un limbaj nou, liber, creat din interacţiunea publicului cu spaţiul. Vorbesc de un limbaj eliberat de nevoia comunicării, unde înţelegerea poate fi una empatică, ca nişte cuvinte care ne vin cu uşurinţă. Spaţiile imaginate sunt o suspendare a realităţii noastre, o blasfemie într-un fel, pentru că impun noi legi de înţelegere.

irina moscu 1

Încerc să sparg imagini reconoscibile în fragmente şi să le reorganizez. Docontextualizarea unor forme şi includerea lor într-o reţea de noi relaţii prin montaj, cere publicului o completare a puzzle-ului. Înţelegerea imaginii cu care suntem familiari ne scapă, relevând un înţeles nou, determinat de structura noului concept.
Iubesc să creez puncte de atracţie în spaţiile pe care le propun, să aduc elemente care pot avea impact senzorial şi psihologic, ca nişte mici şocuri emoţionale. Spaţiile mele sunt concentrate mai mult pe relaţii şi mai puţin pe obiecte.

Pentru mine, spaţiul este un proces de devenire, un fel de alegorie care, în contrast cu simbolul, întârzie pentru todeauna manifestarea sensului final. Metafora vizuală e astfel incompletă şi instabilă, iar asta îmi place foarte mult la teatru. Imaginea finală depinde mult şi de puterea imaginativă a unui public particular. Publicul este ca un copil care doreşte să se uite la imagine/ la scenă şi să o pătrundă, să se uite „înăuntrul” ei pentru a-i descoperi sufletul şi esenţa.

O imagine se manifestă ca o idee şi vice-versa, apoi ca o formă şi apoi ca simbol. Dacă imaginea naşte întrebări şi emoţii, acestea nu aparţin imaginii, ci publicului. Imaginea catalizează căutarea interioară a publicului, reflecţia, dând naştere la o nouă imagine născută din propria imaginaţie, iar asta găsesc că e minunat în teatru / în artă.

irina moscu 4

Relaţia cu textul / scenariul
Relaţia noastră ca artişti scenografi cu textul este asemenea relaţiei noastre cu limbajul de zi cu zi, una submisivă. Ne domină, suntem dependenţi de el. Pe undeva exprimă şi o fatalitate, o limitare a condiţiei umane, implicit şi a noastră ca artişti şi a artei noastre.

Pentru mine, relaţia cu textul este un proces de curăţare şi de căutare a adevărului, a esenţei dincolo de cuvinte, a spiritului lui. Senzaţiile şi emoţiile îmi activează imaginaţia. Ele se transpun în gesturi conştiente şi inconştiente pe hârtie, o înţelepciune care vine dincolo de mine şi în care mă las condusă şi surprinsă.
Datorită acestei relaţii cu textul, îmi place să cred ca unele din spaţiile pe care le creez sunt capabile să exprime orice gând, sunt spaţii deschise. Suntem mereu imersaţi în comunicare, în mesaje, semnificaţii, discursuri care sunt repetate la nesfârşit. Cu anumite spaţii încerc să fac ca limbajul comunicării să fie vizibil, cu altele, să-l protejez şi să-l criptez în interiorul lor, în formele şi culorile pe care le aleg.

irina moscu 3

Relaţia cu regizorul
În fiecare proiect pe care îl fac încerc să-mi acordez nevoile artistice personale cu cele ale colaboratorilor. Cu cât lucrez mai mult, cu atât mai puţin sunt interesată de lucrurile care nu spun un adevăr, ce e esenţial. De exemplu, am avut norocul să găsesc multă libertate de exprimare în relaţia de lucru cu Radu Afrim alături de care am lucrat cele mai multe spectacole până acum. Încrederea e cea care ne-a dat voie să creăm în paralel, să fuzionăm continuu într-un proces organic de descoperire în care toate simţurile rămân alerte şi empatice cu scena.

Scenografia creaţie în sine sau creaţie colectivă
Spaţiul este alimentat de energie doar prin relaţia lui cu cei care îl locuiesc şi îl folosesc. Opera scenografică (opera de artă) poate deveni o opera colectivă doar prin sensul şi semnificaţiile pe care le primeşte în urma experimentării acesteia de către echipa artistică şi public. E important cine se uită la scenă (la artă) şi prin ce filtru. Arta capătă sens doar în relaţie cu privitorul ei.

Interviu publicat în igloo #201 / aprilie-mai 2021 / Scenografie şi arhitectură

igloo_201-shop

♦♦♦

Surprize (sceno)grafice pentru cititorii igloo

Cititorii care comandă noul igloo în perioada 5-6 mai au șansa de a câștiga un set de 2 reproduceri după desene – El și Ea – semnate de scenografa Irina Moscu.

comandă igloo 201

cartoline