Laurian Ghinițoiu: „Cu un aparat foto și un rucsac, am ales peste noapte să călătoresc și să fotografiez prin lume”
Laurian Ghinițoiu folosește fotografia ca instrument de documentare a mediului construit. Este arhitect, a terminat facultatea la Iași, în 2010, și masterul la DIA (Dessau Internațional Architecture) în 2014, unde în prezent predă un seminar de fotografie de arhitectură. După ce s-a mutat la Berlin, în 2014, și a lucrat un an într-un birou, și-a îndreptat atenția către fotografia de arhitectură. Deși fotografiază arhitectură de aproximativ patru ani, fotografiile lui au fost finaliste la concursuri internaționale de fotografie de arhitectură precum Arcaid Awards (2015, 2016, 2017, 2018) și Sony Awards (2016) și Architecture Photography Awards (2017, 2018) și publicate în reviste și cărți importante din lume: Architectural Review, Phaidon, Mark, Domus, A+U.
Ce înseamnă fotografia de arhitectură pentru dvs.?
Un instrument important de analiză și documentare, obiectivă, a mediului construit: context urban, social, economic, dar și politic; materialitate, proporții și detalii ale arhitecturii atent proiectate sau a celei informale; și, nu în ultimul rând, acțiunile și emoțiile utilizatorilor. Este „o sete” de cunoaștere și de înțelegere (altfel) a arhitecturii. Toate acestea, trecute printr-un filtru propriu, sunt bazele dezvoltării mele pe plan profesional ca arhitect, dar și personal.
Încerc să pun arhitectura (proiectată sau informală) în timp și în context cu mai multe straturi posibile, de la exemple mici și punctuale, la cercetarea la scară urbană, răspândită peste tot în lume. Ori de câte ori e vorba de un obiect de arhitectură, îl fotografiez în așa fel încât să poată fi prezentat ca o poveste pe cont propriu, ca o documentație obiectivă. A devenit mai mult decât un loc de muncă sau doar o pasiune, este deja un stil de viață.
Când ați început să fotografiați, în ce context? În ce tehnică/format fotografic: analog, digital, color, alb-negru, explicați.
Amatoricește, de vreo 8-9, dar am conștientizat că fotografiez/documentez arhitectură acum vreo 4 ani. În decursul unei săptămâni, am aflat că nu voi mai lucra în biroul de arhitectură la care eram angajat, și tot atunci am primit un e-mail de la Wolfgang Buttress (artistul care a proiectat UK pavillion la EXPO 2015) – “Good morning Laurian, we just saw your photos! They are very beautiful! We already have a lot of images, but yours are special”. De atunci, aruncat în necunoscut, cu puțin curaj, un aparat de fotografiat și un rucsac, am ales peste noapte să călătoresc și să fotografiez prin lume, transformând asta într-un stil de viață care, din fericire, mi se și potrivește.
Lucrez ca fotograf de patru ani. Încă mă consider arhitect, dar unul care folosește fotografia ca instrument pentru a documenta mediul construit. A devenit o călătorie neîntreruptă care mi-a dat o înțelegere mai complexă a arhitecturii și a lumii. Deoarece consider că aparatul este doar un instrument, nu acord prea multă atenție părții tehnice, fotografiez întodeauna digital și color, aparat de fotografiat, telefon, dronă, obiective tilt&shift.
Pe ce se bazează o lucrare/un fotoreportaj de arhitectură? Numiți avantaje, piedici și probleme cu care vă confruntați.
Aș spune că am o abordare jurnalistică, cu arhitectura ca fundal, iar subiectul principal sunt poveștile din jurul său. Încerc întotdeauna să înțeleg un proiect ca întreg, de la scara sa contextuală la modul în care oamenii interacționează în și în jurul acestuia. Încerc să documentez activitatea cât mai autentic posibil, rămânând mereu obiectiv față de arhitectură. Întotdeauna caut permisiunea de a fotografia de pe un acoperiș, o fereastră sau un balcon. Evident, nu am întotdeauna succes și câteodată obțin acces fără permisiune. Încerc să mă adaptez oricărei situații.
Ca fotograf, sunt expus la subiecte controversate, cum ar fi elitismul, sărăcia, disparitatea veniturilor, agendele politice și problemele de mediu. Sper ca privitorul să capete din colecţia mea de momente mai multă empatie pentru situaţii asemănătoare din viaţa de zi cu zi.
Am fotografiat recent turnul Antilia din Mumbai, care este o casă privată pentru o familie, desfășurată pe 27 de etaje, cu aceeași înălțime ca aceaa unei clădiri de 60 de etaje. Imediat după aceea, am fotografiat Dharavi, a treia cea mai mare mahala (slum) din lume, răspândită pe o suprafață de pământ de doi kilometri pătrați, care găzduiește un milion de oameni.
Cât de mult din ceea ce imaginați că veți surprinde cu obiectivul și aparatul de fotografiat se transferă în realitate? Cum „vedeți” fotografia de arhitectură, înaintea sau după sesiunea fotografică?
În timpul. Declanșez atunci când consider că planetele se aliniază și am parte de „momentul decisiv” (H. C. Bresson). Având o abordare jurnalistică, mă adaptez tot timpul la fața locului, fără prea multe așteptări. Chiar dacă în timp mi-am creat niște rețete de abordare, de fiecare dată elementele diferă. De multe ori, din diverse motive, poveștile proiectate/randate de către arhitecți nu coincid cu realitatea, ceea ce face totul mai incitant atât pentru mine, cât și pentru cei ce consumă fotografiile/arhitectura.
Cine vă inspiră?
Tot ceea ce interacționează cu mine este o sursă de inspirație, mai ales când călătoresc – oamenii pe care îi întâlnesc, povești pe care le aud, locuri pe care le descopăr la întâmplare. Poate mai puțin direct, am fost inspirat de arhitectura lui Junya Ishigami, de fotografia lui Andreas Gursky sau de atmosfera lui David Hockney în picturile sale de arhitectură, de stilul de viață al lui Iwan Baan sau de instantaneele lui Vivian Maier. Lista poate continua.
Interviul prezent conține fragmente apărute în igloo #182 (ian-feb 2018)
și în albumul FAR. 12 Fotografi de arhitectură din România