fbpx

„Lumières d´Europe” la București: concerte și conferințe cu instrumentiști de prestigiu din Europa

„Lumières d´Europe” este un proiect de rezidență muzicală lansat de violonistul francez David Grimal, format din 3 sesiuni ce au loc în perioada 2022 – 2024. Festivalul Internațional George Enescu are plăcerea de a fi partener al celei de-a doua sesiuni de lucru a acestui program cultural, ce are loc la București în perioada 1-10 septembrie și este inclusă ca Eveniment conex în programul celei de-a 26-a ediții a Festivalului. 14 artiști au fost selectați pentru oportunitatea de a lua parte la sesiuni multidisciplinare și de a cânta alături de muzicieni renumiți. Din program fac parte 4 conferințe, susținute la Institutul Francez din București și 5 concerte susținute de bursierii programului alături de muzicienii invitați.

Prima sesiune a programului „Lumières d´Europe” a avut loc la Paris, în 2022, iar ce-a de-a treia va avea loc în 2024 în orașul Rehovot din Israel. Sesiunea 2023 are loc la București, sub Înaltul Patronaj al UNESCO, este susținut de Ambasada Franței la București, de Institutul Francez și de Artexim, organizatorul Festivalului Internațional George Enescu.

 

Viziunea din spatele proiectului, în cuvintele fondatorului, David Grimal, pune accentul pe caracterul unificator al artei și în mod deosebit al muzicii: „În 1945, Romain Gary publica cartea „L’Education européenne”, primul roman dintr-o serie care stă mărturie pentru iubirea pe care faimosul scriitor o purta unei Europe în plină destrămare, la acea vreme. Făcea apologia unei Europe a iluminării, a valorilor universale precum libertatea, egalitatea și încrederea în inteligența umană. Există o fraternitate, adesea imperfectă, între Europa soldaților din tranșee și cea a artiștilor, a gânditorilor și a acelor mari realizări ale ființelor omenești, ce lucrează constant la construcția unei utopii, a unui continent unit, liber și care trăiește în pace.”

 

În cadrul sesiunii ce are loc în această perioadă la București „Lumières d´Europe” oferă unui număr de 14 muzicieni selectați oportunitatea de a lua parte la sesiuni multidisciplinare alături de muzicieni renumiți și să cânte alături de aceștia. Programul include 5 concerte susținute de bursierii programului alături de muzicienii invitați, instrumentiști de prestigiu din Europa: pianistul Philippe Cassard, violista Diemut Poppen, violoncelista Anne Gastinel și directorul artistic al programului, violonistul David Grimal. Concertele au loc la Universitatea Națională de Muzică din București, Palatul Mogoșoaia și Teatrul Godot, Sala Colloseum. Detalii despre programele concertelor se pot găsi aici.

 

Din programul proiectului „Lumières d´Europe” fac parte și 4 conferințe ce au avut loc la Institutul Francez în zilele de 2, 3, 4 și 5 septembrie. Temele puse în discuție au fost: „De ce să mai compunem muzică în secolul 21?”, alături de compozitorul Eric Montalbetti, „Avangarda și muzica românească”, conferință susținută de Erwin Kessler, directorul Muzeului de Artă Recentă din București, „Revoluții în fizică la începutul secolului al 20-lea”, la care a luat parte Serge Haroche – laureat al premiului Nobel în fizică și „George Enescu – revizuiri postume”, o conferință-dialog cu Sever Voinescu, director Dilema Veche, în dialog cu Valentina Sandu-Dediu, rector al New Europe College.

 

Despre Festivalul Internațional George Enescu

 

Festivalul Internațional George Enescu este unul dintre cele mai importante evenimente de muzică clasică la nivel internațional, organizat începând cu 1958. Cea de-a 26-a ediție a festivalului are loc între 27 august și 24 septembrie, iar tema ediției este “Generozitate prin muzică”|”Generosity through Music”. Programul festivalului include peste 3.500 dintre cei mai renumiți artiști ai lumii, peste 40 de orchestre din 16 țări, lucrări de operă în primă audiție și concerte educative pentru copii.

Detalii disponibile pe https://www.festivalenescu.ro/

Biletele s-au pus în vânzare pe platforma Eventim. Link direct.

 

Festivalul Internațional George Enescu este un eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

Proiect finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.

 

***


Organizator: ARTEXIM

Co-organizator: Fundația ArtProduction


Co-producători: Societatea Română de Radiodifuziune, Societatea Română de Televiziune, Primăria Municipiului București


Sponsori principali: Rompetrol, BRD – Groupe Société Générale

Sponsori: Ferrero Rocher, SNEF, CBRE, Orange, L’Or , Mobexpert, Casa de Flori, DORNA,  Liliana și Peter Ilica Foundation, La Mama; SANADOR; ALTHAUS, BIGOTTI.

Cu sprijinul: Yokko,  Paradigma Film, Crowdfavorite, RPG Security, Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti; Ministerul Antreprenoriatului si Turismului;
Furnizor servicii juridice: Țucă Zbârcea și Asociații

Transportator oficial: Tarom

Parteneri ospitalitate: Radisson Blu Hotel Bucharest & Park Inn by Radisson, Intercontinetal Athenee Palace, Novotel City Center, Mercure City Center, Ibis Styles City Center;


Partener de mobilitate: Blue;
Partener de vizibilitate: Xiaomi România;

Parteneri media principali:
Antena 3 CNN, RFI, HotNews, Agerpres;

 

Parteneri media internaționali: Euronews, Mezzo, Bachtrack;

 

Parteneri media: Europa FM, ELLE, Alist Magazine, Psychologies, Zile și Nopți, Scena 9, Revista Tarom, BIZ, Haute Culture, Igloo, Revista Zeppelin, Capital, Evenimentul istoric, evz.ro, Leviathan,  IQads, Ziarul Metropolis, The Institute, LiterNet.ro, Urban.ro, Catchy.ro, PRESShub.ro, Modernism.ro, Life.ro.

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0