Mihai Caranica și fotografia de arhitectură ca omagiu adus amprentei umane asupra spațiului
Descoperirea fotografiei lui Mihai Caranica m-a făcut să mă gândesc la inefabil și atemporalitate. Probabil neîntâmplător, background-ul său în arhitectură îl face să își dorească să surprindă în cadre mai ales partea nevăzută, procesul care a stat în spatele demersului – mintea și munca. Cu o pasiune/predilecție estetică pentru vibrația nordică, printre altele, Mihai crede în virtuțile analogului, prețuind meșteșugul și consideră că valoarea în timp a imaginii fotografice e dată de calitatea întregului și un dram de hazard.
Ce înseamnă pentru tine fotografia de arhitectură?
Pe lângă latura ei descriptivă, sau de a transmite amintirea unui loc, fotografia de arhitectură este un omagiu adus muncii omului și efectului său transformator asupra spațiului.
Care ar fi, în general, provocările de care te lovești în fotografierea spațiilor, clădirilor?
De a rămâne prezent, ancorat în proces și de a accepta factorii ce nu depind de mine. Lumea din jurul proiectului și vremea nu-mi sunt sub control, însă prognoza meteo e un amic bun.
Analog sau digital?
Analog, căci e mai puțin despre tehnologie și mai mult despre meșteșug. Folosesc un aparat manual cu care trebuie lucrat atent, încet, apoi parcurg niște pași ce duc împreună la fotografia finală. Este un sistem pe care îl pot înțelege în întregime.
Alvar Aalto, biserica parohială din Riola
Se poate vorbi despre serii/obsesii în fotografia ta? Și care ar fi ele?
Pentru o vreme am fost interesat de modernismul românesc, pe care l-am „vânat” în București și în țară. Cu un alt prilej, am vizitat și fotografiat o fabrică de var din Constanța, de la cariera de calcar până la benzi rulante, cuptoare și silozuri. Este o țintă în mișcare, dar elementul comun al acestor interese, sau ceea ce încerc să surprind din subiectele pe care le aleg, e felul în care se percepe procesul de gândire și munca din spatele lor.
Un fotograf român și unul internațional care te inspiră?
Nu e ușor să numesc numai doi, însă îmi place seria „Between Two Worlds” a lui Matei Bejenaru și munca lui Rasmus Norlander în general.
Le Corbusier, pavilionul Esprit Nouveau, Bologna
Proiectele unui arhitect pe care ți-ar plăcea să le fotografiezi, dar nu ai făcut-o încă?
Îmi doresc să vizitez clădirile lui Sigurd Lewerentz din Suedia: bisericile Markuskyrkan și Sankt Petri Kyrka, și apoi cimitirul făcut împreună cu Gunnar Asplund.
Ingredientele unei fotografii izbutite: tehnica sau ochiul celui care privește prin obiectiv?
Intuiesc că dintre cele două ochiul cântărește ceva mai mult. Un alt ingredient ce trebuie numit este experiența: a dedica timpul și a face munca în sine.
Marcel Iancu, Solly Gold, București
Ce anume face ca o fotografie să fie reușită, să transmită un mesaj/emoție și după 50-100 de ani?
Aș spune că întregul trebuie să fie mai mult decât suma părților componente. Apoi adăugat peste asta o doză de pură întâmplare.
Unde îți putem urmări proiectele și fotografiile?
Online, pe www.mihaicaranica.com și pe Instagram, @mihai.caranica.
Tadao Ando, Fabrica, Treviso
Articol publicat în igloo #205 / decembrie 2021 – ianuarie 2022 / Viena. Locuinţe sociale
