fbpx

Mișcarea lumii într-un turn de sticlă: pendulul lui Foucault la București, la Charles de Gaulle Plaza

TEXT: igloo FOTO: Arthur Țințu

Ce ar putea avea în comun un fizician francez de secol XIX, un artist român contemporan născut în orașul natal al lui Tristan Tzara și un „turn de sticlă” din București, o clădire de birouri emblematică în peisajul urban, inaugurată în 2005? Vă veți gândi, poate, la inventivitate, la dorința de cunoaștere și de inovare – și veți avea dreptate. Mai e însă un lucru, pe cât de concret, pe atât de poetic, pe cât de simplu, pe atât de misterios: un pendul al lui Foucault, cel mai mare din România în acest moment. Spectaculoasa instalație îi aparține artistului plastic Giulian Octav Dumitriu și se află în atriumul clădirii Charles de Gaulle Plaza, fiind special proiectată pentru acest spațiu îndrăzneț prin înălțime și transparență.

Dar ce este pendulul lui Foucault (înainte de a fi titlul unui celebru și captivant roman de Umberto Eco)? Este un dispozitiv experimental realizat de fizicianul Léon Foucault și bazat pe pendulul gravitațional – cel studiat pentru prima oară de către Galileo Galilei –, capabil să oscileze în orice plan vertical. Prin intermediul acestuia, fizicianul francez a demonstrat, în 1851, la Paris, în cadrul unui eveniment public, mișcarea de rotație a Pământului în jurul axei sale. Sigur că pentru oamenii de știință faptul că Pământul se învârtește nu mai era un mister, însă experimentul lui Foucault este decisiv pentru că reușește să ilustreze acest fenomen (destul de abstract și de „invizibil” în viețile noastre de zi cu zi) într-un mod grăitor, ușor de înțeles pentru orice privitor și, mai ales, de o precizie elegantă, fără a apela la observația astronomică. Pentru realizarea acelei demonstrații, s-a folosit o sferă cu masa de 28 kg, suspendată de un fir inextensibil de 64 m. La nivelul solului, sub punctul de suspensie, s-a așezat un disc cu raza de 3 m în care s-a presărat nisip, iar un vârf metalic al corpului zgâria nisipul la fiecare oscilație. S-a observat cum, în timp ce oscilația pendulului rămâne constantă și liniară în plan vertical, sub el suprafața orizontală se deplasează – semn că Pământul se rotește, într-o mișcare de proporții infinitezimale, pe care n-o putem sesiza decât retroactiv, urmărind „amprentele” lăsate de vârful pendulului.

1_IMG_3293

Inspirat așadar de dispozitivul inteligent al lui Foucault și respectându-i cu acuratețe principiile de funcționare, artistul Giulian Octav Dumitriu a creat o lucrare cu adevărat impresionantă: o sferă metalică de 24 kg cu diametrul de 64 cm, suspendată pe un fir de 64 m înălțime deasupra unui cadran reprezentând punctele cardinale. Pentru a-i asigura o oscilație continuă și constantă, mecanismul este activat electromagnetic. De asemenea, având în vedere complexitatea întregului proiect, lucrarea a beneficiat și de sprijinul științific al profesorului Cătălin Gălățanu de la Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” din Iași (instituție ce deține la rândul său un pendul al lui Foucault), precum și de contribuția Măgureni Construcții, prin domnul Cristian Mosessohn, la realizarea sistemelor de prindere.

Pentru Giulian Octav Dumitriu, acest pendul nu e o creație întâmplătoare în ansamblul preocupărilor sale artistice, ci reprezintă un important punct de relief în explorările sale pe tema echilibrului instabil, a structurilor cinetice și a efectelor optice – vezi, de pildă, sculptura din Moinești întruchipându-l pe „cavalerul” Tristan Tzara „cocoțat”, ludic și riscant, într-un picior în vârful unei piramide ce stă pe un cal care la rândul lui stă pe un cărucior cu roți, parcă gata s-o ia la vale în orice clipă, în orice direcție – o sugestie că spațiul și timpul sunt într-adevăr relative, că totul poate fi un joc perpetuu, o mare de posibilități, din care nu lipsesc însă necunoscutul, incertitudinea, fragilitatea.

3_IMG_3403

În fond, ceva din aceeași sugestie se reflectă și în noua sa instalație, pendulul după Foucault, ce-și vrăjește vizitatorii, clipă de clipă, cu mișcarea sa infinită, în atriumul deschis, luminos, perfect transparent și ireal de înalt al clădirii Charles de Gaulle Plaza, o clădire proiectată cu avânt și optimism la începutul anilor 2000 de către Westfourth Architecture sub coordonarea arhitectului Vladimir Arsene și la inițiativa dezvoltatorului Alexander Hergan. Vorbim, deci, de un spațiu care parcă ar fi fost în așteptarea unui asemenea angrenaj ce rămâne la fel de fascinant și după aproape două secole de la inventarea sa. Atât de bine cele două structuri – clădirea și pendulul – se armonizează și se potențează reciproc.

Coșul de cumpărături
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0