Muzeul Național al Estoniei. Arhitectura matură a unui trecut dureros
ARHITECTURĂ: Dorell.Ghotmeh.Tane Architects TEXT: Ruxandra Enache FOTO: Takuji Shimmura
Amplasat într-un loc încărcat de semnificație, Muzeul Național al Estoniei nu impresionează prin monumentalitatea sa remarcabilă, ci prin maturitatea cu care își asumă trauma, atât prin alegerea sitului– o fostă bază militară sovietică, cât și prin fermitatea accentelor arhitecturale pe care cei trei arhitecți de la DGT Architects și le asumă în totalitate.
Istoria Estoniei este una tumultuoasă. După o scurtă perioadă de suveranitate la începutul secolului al XX-lea, Estonia este reocupată de Uniunea Sovietică până în 1991. După recâștigarea independenței, țara a „renăscut din propria cenuşă”, iar tragediile care i-au marcat locuitorii i-a unit în formarea identității naționale. În 2004, se alătură Uniunii Europene și demarează un program de reformă culturală și economică, iar un an mai târziu lansează o competiție internațională pentru proiectarea noului Muzeul Național Estonian din orașul Tartu, ca o mărturie a eforturilor colective depuse.
Proiectul câștigător ignoră amplasamentul propus în cerințele concursului și propune edificarea muzeului în imediata apropiere a unei foste baze militare sovietice– „o ruină fizică a unei istorii dureroase” ce include rămășițele unei foste case de vacanță distruse în 1944 în care colecțiile de artă au fost găzduite între războaie. Pentru cei trei fondatori ai biroului de arhitectură DGT Architects– Dan Dorell, Lina Ghotmeh și Tsuyoshi Tane – importantă nu este negarea sau ștergerea trecutului, ci acceptarea lui sub forma unei arhitecturi sobre, dar sensibile, căci, așa cum admite Dorell, muzeul trebuie să fie „destul de matur încât să îşi depăşească trauma”.
Rezultatul final este o construcție monolitică impunătoare atât prin dimensiunea considerabilă, 34 000 mp care adăpostesc o colecție de 140 000 de obiecte de artă, cât și prin modul prin care se folosește de peisaj și împrejurimi în raport cu propriile sale proporții. Cu o lungime de 355 de metri, clădirea devine o prelungire a pistei de aviaţie sovietică existentă pe sit, cu un acoperiş care creşte treptat până când formează un portic impunător la intrarea principală. Alegerea amplasamentului a fost atât de controversată încât Uniunea Europeană a refuzat să contribuie financiar, iar realizarea construcţiei finale a durat mai bine de un deceniu.
Anul aderării Estoniei la Uniunea Europeană coincide cu cel al aderării Poloniei, o ţară cu o istorie similară al cărei nou început este marcat de construcţia teatrului din centrul oraşului Gdansk – o clădire impunătoare al cărei acoperiș care se deschide devine un simbol al inversării orizontului politic polonez. Spre deosebire de aceasta, statutul mult mai periferic al muzeului estonian îi permite o sensibilitate ce nu are ca scop principal consemnarea marilor evenimente istorice, ci mai degrabă a vieților pe care oamenii obișnuiți le-au trăit în timp ce ele s-au întâmplat.
PROIECT: Muzeul Național al Estoniei; AMPLASAMENT: Tartu, Estonia; SUPRAFAȚA CONSTRUITĂ: 34 000 mp; ARHITECTURĂ: Dorell.Ghotmeh.Tane Architects; CONSULTANȚĂ ARHITECTURĂ PEISAGISTICĂ: Bureau Bas Smets; CONSULTANȚĂ STRUCTURI: Arup, EA Reng; CLIENT: Ministerul Culturii, Estonia; FINALIZAT: 2016
Articol publicat în igloo #216 / Lina Ghotmeh – Architecture / octombrie – noiembrie 2023