fbpx

Na coton atina – o poveste jucăușă cu păpuși unicat

Dacă păpușile pe care arhitecta clujeană Anca Pop le face de aproximativ 25 de ani ne-ar invita la un mic dejun, acesta ar fi în mod cert unul copios, cu tort cu frișcă și clătite cu gem. Ar fi un moment de neratat, pentru că, ce-i drept, mai greu de întâlnit creaturi atât de frumos-stranii care își găsesc inspirația și se întrupează din desene ale copiilor. Pentru a înțelege mai bine pasiunea Ancăi pentru a croi, decupa și da viață materialelor, trebuie amintit că a cochetat cu lumea fashion-ului pe vremea studiilor de Arhitectură, lucru care a condus-o către o fericită întâlnire cu regizoarea Cătălina Buzoianu și lumea costumelor de teatru și a scenografiei.

Niște ani mai târziu, păpușile au început să apară, rând pe rând, odată cu copiii Ancăi, ai prietenilor etc. Un joc de „bine ai venit”, convertit în ludic „răgaz în viața cotidiană”. Cât despre numele sub care apar colecțiile de păpuși semnate Anca Pop, „Na coton atina” — misteriosul naș este nepotul ei, Matei, care avea vreo 2, 3 ani când, observând o mașină într-o revistă, a spus „Na coton atina!”. După strădanii de traducere și soluția „salvatoare” de a decupa mașina urmată de lacrimile lui Matei, a urmat cheia, care este și cea în care Anca dorește să își prezinte lucrările:
NA – hai! sau hai să!
COTON – nu bumbac! ci: căutăm, să căutăm, să căutăm!
ATINA – evident: mașina!
Deci: hai să căutăm mașina!

Anca Pop

„Jocul copiilor m-a trimis la jocul meu. Libertate și evadare!”

Ce fel de materiale folosești în general și care îți sunt preferatele?
Nu am o rețetă anume. Caut materiale cât mai sugestive, care, combinate, au calitatea de a sublinia caracterul personajului și mă ajută la creionarea cât mai elocventă a atmosferei lui. Materiale adunate de peste tot, prețioase sau nu, bumbacuri, stofe, voaluri, mătăsuri și catifele sclifosite, mărgele de sticlă, broșe vechi, pene… Vopsesc lână pentru păr sau folosesc diferite fire sau cârpe răsucite, le fac mici accesorii din argint, cioplesc din lemne prețioase subansamble sau părți componente și le pregătesc crengi lustruite să stea pe ele, perne, jilțuri tapițate cu stofe scumpe sau habitacluri accesorizate pentru traiul în lumea oamenilor. Le fac un loc numai al lor unde să locuiască. Creangă, pernă, fotoliu sau căsuță – e un culcuș!

DSC_4413

Unde realizezi păpușile? Te ocupi și de execuție, cusut?
Am atelierul meu, unde le realizez singură, de la schiță la tipar, apoi le cos și încep să le dau formă. Urmează momentul cel mai lung, greu și plăcut, când începe să se arate personajul. Sau, uneori, nu! Cum am mai spus, am unele creaturi care stau pe raft de câțiva ani și nu se lasă finalizate.

DSC_4400

Cum ai defini o experiență de gust bun și cum crezi că ar arăta un mic dejun al păpușilor?
O experiență de gust bun ar fi poate o invitație la o „masă rotundă” cu cei care găzduiesc creaturile mele. Le-aș invita să vorbească prin prietenii lor mai mari despre cum a fost viața lor de până acum alături de ei, cu bune și cu rele. Sau poate să facă o analiză din exterior a ceea ce au văzut și cum au văzut ele lucrurile până acum, de pe raftul unde au stat…
Un mic dejun al creaturilor mele ar fi cu siguranță unul clandestin, organizat în atelier în lipsa mea. Ar face mare deranj și cu siguranță nu ar strânge după ele.
Probabil că și-ar face clătite cu gem, apoi sushi, tort cu frișcă, ar comanda pizza și ar bea vișinată. Ar face toate combinațiile interzise și ar încălca toate tabuurile gastro. Fără reguli sau constrângeri! Mă tem că, în afara formei, caracterului și atmosferei, ar mai fi puțin de lucru la maniere.

DSC_4408

Unde îți putem cunoaște păpușile?
O parte la mine la atelier, dar puține. Le-am împrăștiat peste tot. Mai am și câteva fotografii pe Facebook și atât. La început, pe multe dintre ele le-am făcut cadou de bun venit copiilor care se nășteau valuri-valuri în grupul meu de prieteni de-atunci. Apoi, am făcut multe, tot de bun venit, pentru copii din familia mea, care nu e mică. Surpriza plăcută e că unele din aceste creaturi dorm în același pat cu prietenii lor mai mari de peste 20 de ani!
În ultimii ani am colaborat mult cu Adăpostul Speranța la expoziții și campanii de salvare și adopție a animalelor. Împreună cu ei am dezvoltat un concept și am creat o serie de căței care au devenit imaginea cu nume și fotografie a unor căței din adăpost, în ideea de a sensibiliza și educa publicul vizavi de adopția animalelor.
Am ținut neapărat, după prima expoziție, să ofer personajele copiilor care le-au desenat. Mi s-a părut atunci că gestul justifică scopul pentru care am început să fac aceste obiecte. Fiecare copil care mi-a dat un desen cu un personaj a primit înapoi protagonistul desenului, transpus în trei dimensiuni : „na coton atina” – acesta a fost motorul.

Articol publicat în igloo #203 / august-septembrie 2021 / New Tech / rubrica #DEGUSTBUN

igloo_203-shop

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0