fbpx


White November igloo

Noul Bauhaus European, un proiect al Reprezentanței Comisiei Europene în România în parteneriat cu The Institute

Descoperă experiențe sustenabile, estetice, incluzive cu Noul Bauhaus European

Reprezentanța Comisiei Europene în România pune Noul Bauhaus European
pe agenda industriilor creative cu ajutorul ONG-ului The Institute

Reprezentanța Comisiei Europene în România a semnat ieri, 13 decembrie, un parteneriat cu The Institute care va avea ca scop promovarea unuia dintre proiectele fanion ale Comisiei – Noul Bauhaus European. Inițiativa își propune ca în 2022 să creeze o comunitate creativă la nivel local, dornică să imagineze și să genereze noi scenarii și moduri de a trăi și de a locui împreună.

Am semnat astăzi un parteneriat cu The Institute din dorința de a pune pe agenda românească și de a promova la nivel local moduri noi de a trăi și de a lucra, moduri care țin cont de dimensiunea estetică, dar și de conceptul de sustenabilitate. Este un moment cât se poate de potrivit, mai ales în acest context post-pandemic în care continuăm să ne descoperim zilnic noi metode de a ne reinventa stilurile de viață. Prin acest proiect ne propunem, așadar, să declinăm obiectivele Noului Bauhaus European la prezentul românesc”, a declarat Ramona Chiriac, șefa Reprezentanței Comisiei Europene.

parteneriat Reprezentanta Comisiei Europene în Ro- The Institute (6)

Noul Bauhaus European este un proiect strategic care combină viziunea majoră a Pactului Verde european cu o schimbare concretă pe teren. O schimbare care ne îmbunătățește viața de zi cu zi și pe care oamenii o pot atinge și simți – în clădiri, în spații publice, în orașele și satele noastre. Chiar și pe pielea noastră, în ceea ce privește moda durabilă.

„Am răspuns acestei propuneri de parteneriat fără să stăm niciun minut pe gânduri, deoarece întregul demers corespunde fără niciun rest valorilor și obiectivelor oraganizației The Institute și a fiecăruia dintre noi, membrii echipei. Mai mult decât atât, suntem convinși că marea, dacă nu unica șansă a României si a societății românești întru modernizare și dezvoltare sustenabilă, este asumarea plenară a proiectului European, a viziunii și agendei Uniunii Europene. Așadar ne bucurăm și suntem mândri să contribuim atât la demersurile României de raliere la Noul Bauhaus, cât și, cu orice resursa disponibilă a echipelor noastre, la marele proiect pe care îl reprezintă Europa în general”, a declarant Andrei Borțun, CEO The Institute.

Parteneriatul încheiat cu The Institute va lua startul în martie 2022 și va continua să se deruleze pe parcursul întregului an prin înființarea unui Bauhaus Hub, un spațiu de dialog în cadrul căruia se vor organiza o serie de evenimente – de la indexarea și promovarea proiectelor locale relevante în procesul de regenerare urbană, la conferințe, workshopuri și expoziții pe teme legate de revitalizarea spațiilor cu ajutorul industriilor creative.

Bauhaus Hub își dorește ca, în final, să coaguleze cât mai mulți membri din comunitățile creative – arhitecți, artiști, designeri, manageri culturali, studenți, ingineri, profesioniști în domeniul eficienței energetice – care să își pună la comun expertiza și ideile și să construiască spații de viață sustenabile în România.

Prin intermediul noului Bauhaus European, Comisia Europeană își dorește ca Pactul Verde european să devină tangibil și „palpabil”, adăugând o dimensiune culturală transformării economice și tehnologice. Acest lucru este esențial pentru atingerea obiectivului general: transformarea Europei în primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050. Pentru a atinge acest obiectiv, avem nevoie de: o transformare reală a economiei și a societății noastre și o dezbatere cu privire la modul în care putem trăi cu respect față de natură și de planeta noastră.

The Institute este o organizaţie non-guvernamentală, cu caracter autonom, care susţine interesele comunităţii creative din România în dialogul statul şi cu organizațiile internaţionale. Printre prioritățile din utimii ani s-a numărat și dezvoltarea urbană prin coagularea comunităților creative în jurul unor spații ce pot aduce în lumină Bucureștiul și România pe harta culturală europeană.

parteneriat Reprezentanta Comisiei Europene în Ro- The Institute (10)

Noul Bauhaus European este o inițiativă strategică a Comisiei Europene, un proiect inter/transdisciplinar, o platformă pentru experimentare și conexiune, care își dorește să stimuleze colaborarea și să genereze noi scenarii și moduri de a trăi/locui împreună.

Pe tot parcursul anului 2022 Reprezentanța Comisiei Europene în România, alături de The Institute, vor derula un program complex de evenimente care vizează identificarea organizațiilor și a proiectelor locale care împărtășesc valorile Noului Bauhaus European.

O prima etapă va include dezvoltarea unui Bauhaus Hub, care va presupune dezvoltare unui spațiu de dialog și coagularea unei comunității creative (de arhitecți, artiști, designeri, manageri culturali, studenți, ingineri, profesioniști în domeniul eficienței energetice etc.) în jurul promovării ideilor și proiectelor multidisciplinare dedicate construirii unui stil de viață sustenabil.

Va urma indexarea și promovarea proiectelor locale relevante pentru tema Noul Bauhaus și cooptarea lor în hub-ul Bauhaus, pe trei categorii diferite, respectiv: comunități creative și proiectele/organizațiile care le-au generat sau amplificat, proiecte de regenerare a unor clădiri prin creativitate și cultură și produse și proiecte relevante pentru procesele de co-creare/co-guvernare.

Etapele următoare cuprind un program de evenimente, conferințe și mese rotunde axate în jurul unor teme legate de importanța industriilor creative în regenerarea spațiilor urbane și a clădirilor subutilizate sau abandonate și importanța comunităților și a proceselor de co-creare și co-guvernare în cadrul acestor proiecte complexe.

Seria evenimentelor propuse în cadrul programului va include workshopuri, conferințe și o expoziție pe tema Noului Bauhaus, care vor fi demarate în luna martie, prin realizarea unui traseu a proiectelor relevante pentru valorile Noului Bauhaus în București, urmând ca, în perioada aprilie-iunie să fie dezvoltate evenimente dedicate unui public generalist, menite să amplifice și să promoveze valorile și oportunitățile Noului Bauhaus.

Coșul de cumpărături
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0