fbpx

Noul igloo #182_fotografia_de_arhitectură

Noul număr igloo #182_fotografia_de_arhitectură e aici, iar tu poți fi printre primii săi cititori dacă îl comanzi acum. Disponibil momentan pe site-ul nostru sau direct la redacție.

◊ ◊ ◊

Pentru că uneori arhitectura este însăși imaginea, începem anul cu un număr igloo generos, aflat mai mult decât oricând sub semnul privirii și al hedonismului vizual. Întreaga construcție grafică și editorială gravitează în jurul temei fotografiei:

  • Un DOSAR dedicat fotografiei de arhitectură reunește 11 dintre cei mai apreciați și mai talentați autori români. Fiecare cu expresivitatea, intuiția și „filosofia” sa. Vorbim despre ce îi inspiră, despre lumină și imaginație, despre modul de lucru și dificultățile cu care se confruntă în meseria/pasiunea lor. (Toate aceste incursiuni tehnico-artistice în planul fotografiei vor fi premisa unui inedit album de fotografie de arhitectură, ce va apărea anul acesta la igloo media.)

Layout 1

  • Rubrica ESEU, în registru mai teoretic, articulează distincția dintre imaginea surprinsă și imaginea construită în arta fotografică.
  • TEORIA propune de această dată o călătorie intelectual-senzorială în Viena fin de siècle, când cultura vieneză strălucea în Europa, distinsă şi contradictorie, intensă şi sublimată, vitală şi plictisită, înaltă şi otrăvită, multietnică şi specifică, decadentă şi glorioasă, balansând între morala tradiţională şi hedonismul vinovat.
  • Orașul se transfigurează prin fotografie la rubrica CITY PLUS: deconstrucție, hiperviziuni, utopii. 3 fotografi internaționali explorează noi formule de imaginare fotografică a orașelor și a vibrației lor. De la realitate la iluzie uneori e doar un… click.

Layout 1

  • PROIECTELE desfășurate în numărul de față se raliază și ele, cu substanța lor arhitecturală, temei fotografiei. Astfel: un imobil de birouri devine un obiect-spațiu-imagine; locuințele colective propun un limbaj distinct al suprapunerilor; hotelul dintr-o clădire refuncționalizată operează cu memoria locului și profilul zonei; casa are o față și un spate ale căror identități sunt conciliate armonios, iar amenajările interioare glorifică ambientul alb în favoarea măiestriei de a articula, de a compune și detalia spațiul.

Layout 1

Layout 1

Layout 1

  • Cum v-am obișnuit deja la DESIGN, aducem în prim-plan nume românești și internaționale. Veți observa cum geometriile, modelele și motivele design-ului vestimentar prezentate aici sunt o iterație și explorare întru imagine. O imagine textilă, tactilă, texturată. Structuri monocrome sau ultracolorate hipnotic. ADN și noi experimente cu materie și materiale.

Layout 1

Layout 1

  • Inaugurăm o nouă rubrică igloo, dedicată tinerilor arhitecți și designeri în căutare de limbaje creative inedite: ARHITECTURI EMERGENTE.

Layout 1

  • La AGENDĂ explorăm, ca întototdeauna, lumea-n lung și-n lat după cele mai noi și mai spectaculoase proiecte urbane de arhitectură, după spații și idei în care am vrea să locuim o vreme.

Layout 1

Și alte nuclee editoriale care abia așteaptă și să fie răsfoite și descoperite!

S U M A R

AGENDA
12. City – David Levene. Mozaic urban
14. Shenzhen Sea World Culture and Arts Center. O mare navă albă acostată în port
18. Muttrah. Piața de pește
20. Hayward Gallery. Retrospectivă Andreas Gursky

ESEU
22. Imaginea surprinsă și imaginea construită

TEORIE
24. Radetzky Marsch, spre fin de siècle și moarte

CITYPLUS
28. Orașul și fotografia
30. Eric Randall Morris: dizolvarea realității
32. Jean François Rauzier: hiperfotografia
34. Laurent Dequick: vibrația orașului

INOVAȚIE
36. Chaoyang Park. Peisaj muntos în laviuri

ARHITECTURI EMERGENTE
40. Ruumy_Room. Un perete arhitectural semnat de Simina Filat

SMART HABITAT
42. Genetica design-ului. Obiecte personalizate la nivel molecular

PROIECTE
50. One Herăstrău Park. Locuințele colective – un dat contemporan al alcătuirii orașului
64. Hotelul Hilton Garden Inn. Un hub reactivat
84. Sediul Lidl România. Un filtru responsabil
100. O casă închisă deschis. Închisă spre stradă și deschisă spre grădină
112. Penthouse Brașov. Estetica spațiilor albe, fluide

DOSAR
122. 11 fotografi de arhitectură din România
124. Șerban Bonciocat
128. Alexandru Crișan
132. Cosmin Dragomir
136. Vlad Eftenie
140. Laurian Ghinițoiu
144. Dacian Groza
148. Radu Malașincu
152. Andrei Mărgulescu
156. Ovidiu Micșa
160. Ștefan Tuchilă
164. Arthur Țințu

DESIGN
168. Poezia geometrică a fashion-ului românesc
170. Adelina Ivan: armonia liniilor funcționale
172. Valentina Vidrașcu: tinerețe fără bătrânețe și ie fără de moarte
174. Carmen Secăreanu: magia înveșmântării
176. Despre textile și întrupările lor în lumea design-ului
178. Vlisco 1:1 / un à un
180. Kvadrat / Raf Simons: pointilism romantic
182. Keystone: de la greutate abstractă la îmblânzire textilă
184. Playground: reinventarea tricotajelor

Comandă igloo #182

Coșul de cumpărături0
Nu exista produse în coș
Continuă cumpărăturile
0